Maria Callas

1923
Naşterea Maria Callas

Maria Callas (n. 2 decembrie 1923, New York, SUA–d. 16 septembrie 1977, Paris, Franţa) este numele de artistă al Ceciliei Sophia Anna Maria Kalogeropoulos, renumită soprană, considerată de unii drept cea mai mare cântăreaţă de muzică de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită "La Divina" sau "Regina della lirica".

Maria Callas, provenind dintr-o familie de greci imigraţi în Statele Unite ale Americii, Gheorghiou Kalogheropoulos şi Evangelia Dimitriades, se naşte în New York la 2 decembrie 1923. În 1929, tatăl îşi schimbă numele în Georges Callas şi deschide o farmacie în cartierul Manhattan din New York. În copilărie, la vârsta de cinci ani, Maria Callas este lovită de un automobil şi rămâne în stare de comă timp de 22 de zile. Accidentul nu se soldează cu urmări, Maria Callas se dezvoltă normal şi, având înclinaţii pentru muzică, începe să ia lecţii de pian. În 1937, părinţii se despart şi mama se întoarce împreună cu fiica sa în Grecia. În anul următor, Maria este admisă în Conservatorul din Atena şi studiază mai departe pianul cu Maria Trivella. În acelaşi timp ia şi lecţii de canto iar în 1939 interpretează în cadrul unui spectacol pentru studenţi rolul lui Santuzza din "Cavalleria Rusticana" de Pietro Mascagni, obţinând Primul Premiu al Conservatorului. Începe astfel cariera de cântăreaţă lirică a Mariei Callas, care va avea o traiectorie fulminantă. Între 1942 şi 1945 interpretează diferite roluri pe scena Teatrului Regal de Operă din Atena în operele "Il Mercante di Venezia" de Mario Castelnuovo-Tedesco, "Fidelio" de Ludwig van Beethoven, "Der Bettelstudent" de Carl Millöcker şi "Tosca" de Giacomo Puccini. În 1945 se întoarce la New York, unde obţine o audiţie la "Metropolitan Opera Theater", soldată însă cu un insucces. Continuă să studieze pentru a-şi perfecţiona tehnica vocală şi, în fine, prin intermediul cunoscutului impresar teatral Eddie Bagarozy, este angajată să cânte la Opera din Chicago, unde în ianuarie 1947 debutează în rolul principal din "Turandot" de Puccini, fără a înregistra un succes remarcabil.

Revine în Italia la 27 iunie 1947, fiind însoţită de faimosul bas Nicola Rossi-Lemeni, prin intermediul căruia vine în contact cu Giovanni Zanatello, director artistic al Arenei din Verona, care tocmai era în căutare de interpreţi pentru stagiunea 1947. Zanatello este fascinat de vocea Mariei Callas şi îi încredinţează rolul principal în opera "La Gioconda" de Ponchielli. În Verona cunoaşte pe Giovanni Battista Meneghini, industriaş bogat şi mare amator de muzică, cu care se va căsători la 21 aprilie 1949, deşi îi separă o diferenţă de vârstă de 37 de ani. Meneghini preia şi rolul de agent teatral, asigurându-i contactul cu cele mai importante teatre de operă din Italia.

Maria Callas - Suicidio, La Gioconda - Sunet Original

În 1948 apare pentru prima dată în rolul titular din opera "Norma" de Vincenzo Bellini pe scena teatrului din Florenţa, cu un succes deosebit. În repertoriul său memorabil, creaţia sa din opera "Norma" va deveni un punct de reper pentru stilul Mariei Callas, interpretarea celebrei arii Casta Diva rămânând neegalată până astăzi. În decembrie 1951 inaugurează stagiunea lirică la "Teatro alla Scala" din Milano cu opera "I vespri siciliani" de Verdi, un adevărat triumf marcat de aplauze nesfârşite şi de strigăte de "bis". Urmează turnee în Italia (Verona, Veneţia, Roma) şi la Chicago, "Metropolitan Opera" din New York, "Covent Garden" din Londra cu operele "Lucia di Lammermoor" de Donizetti, "Aida", "Il Trovatore" şi "La Traviata" de Verdi, "Norma" de Belini şi altele. Celebrul şef de orchestră, Arturo Toscanini, este cucerit de vocea ei şi vrea să-i încredinţeze rolul titular în "Macbeth" de Verdi, dar opera nu a fost înclusă în programul "Scalei". Viaţa Mariei Callas se împarte între diverse reprezentaţii, călătorii şi relaţii sentimantale, uneori furtunoase, cu regizorul Luchino Visconti, directorul de scenă Franco Zeffirelli, tenorul Giuseppe di Stefano.

În anul 1959, este invitată de bogatul armator grec Aristotele Onassis la o croazieră pe yacht-ul său "Christina", împreună cu personalităţi de frunte din protipendada internaţională. Callas se desparte de Meneghini şi devine amanta oficială a lui Onassis. A fost o pasiune "destructivă şi violentă", cum a fost definită de ea însăşi. Onassis, gelos, o ţine departe de activitatea artistică. La insistenţele lui Zefirelli, reapare pe scenă în 1964 cu "Tosca" la "Covent Garden" (Londra) şi apoi cu "Norma" la Paris, dar vocea sa se resimte după anii de inactivitate. Înregistrează încă un succes triumfal în 1965 cu "Tosca" la New York, după care urmează declinul. La Roma este silită să întrerupă un spectacol cu "Norma" după actul al II-lea, o reprezentaţie la Londra cu "Tosca" va fi ultima sa apariţe într-un spectacol de operă. Viaţa sa privată nu este mai bună. Onassis o părăseşte pentru a se căsători cu Jaqueline Kennedy, văduva preşedintelui american John F. Kennedy asasinat la Dallas. În 1973 mai întreprinde un turneu mondial de concerte împreună cu tenorul Giuseppe di Stefano, care se termină în 1974 la Sapporo în Japonia. Este ultima sa apariţie în public. Maria Callas nu mai este decât umbra aceleia care făcea să delireze publicul, nu mai are simţul scenic, nu mai caracterizează personajele, vocea sa care încânta cu timbrul, extensiunea vocală, culoarea şi vitalitatea plină de vibraţie nu mai este decât o palidă amintire a performanţelor din trecut. Se retrage la Paris, trăieşte în singurătate aproape uitată de lume. Moare la 16 septembrie 1977 în vârstă de 55 de ani, în circumstanţe nu tocmai clare. Piatra de mormânt de la cimitirul "Père Lachaise" aminteşte de cine a fost Maria Callas. Pentru posteritate au rămas înregistrările pe discuri cu vocea sa, care a dat viaţă într-un mod neegalat atâtor personaje tragice şi nefericite.

Ea a murit pe 16 septembrie 1977, în singurătate.