ZĂPADA PAŞILOR PIERDUŢI FELICIA FELDIOREAN

ZĂPADA PAŞILOR PIERDUŢI  FELICIA FELDIOREAN A-nceput să ningă peste ochii tăi Şi zăpada multă te-a acoperit, Nu mai sunt nici sănii,nici chiar zurgălăi, Nu mai sună-n noapte peste infinit. A-nceput să ningă peste părul tău Şi ţi-e îngropată inima în munţi, Ninge,că iubirea am pierdut-o-n hău, Totul viscoleşte ale noastre frunţi... A-nceput să ningă,poate fără rost, Pe iubirea stinsă fără nici un vânt, Totuşi este iarnă şi un adăpost Nu găsim în inimi,nici chiar în cuvânt. Ninge peste zarea plină de tristeţi, Ninge peste mâna ce-o întind spre cer, Albe felinare stinse în nămeţi Se zăresc când vise şi speranţe pier. Te visez departe,mă visezi în iarnă, Te cuprind cu viaţa,mă urăşti tăcut, Nu te mai preface,totul se răstoarnă Şi se prăbuşeşte ultimul sărut. Sufletu-i zăpadă,inima-i pustie, Se ivesc pe ceruri doar singurătăţi, Mă declar învinsă şi-ţi trimit solie, Fulgul de zăpadă rătăcit la porţi... Inima-i un clopot,ochii plâng în noapte, Totul se izbeşte de prea-nalţii munţi, De miros de cetini şi de mere coapte, Dincolo de ape,dincolo de punţi... Totul se transformă în zăpadă deasă, Lumânări albastre se zăresc în văi, Tu ai fost probabil ultima ninsoare, Şi-a căzut zăpada peste ochii tăi... Ţie se cuvine să mă-nchin,iubito, Dar nu se mai poate,fiindcă ai plecat, Inima şi viaţa pe care-ai rănit-o, S-au suit prea lesne către ceru-nalt. Mai sunt căprioare care plâng tăcute Şi îngenunchează lângă mine blând, În această noapte,în sinistrul munte, Gândurile mele se aud urlând. Nu vă fie teamă,drumul este gata, Inima se zbate înnecată-n plâns, Nu mai spun nimica,însă plânge tata Şi mă-mbrăţişează de fiori pătruns. Mama e departe şi mă rog fierbinte Să nu se-ntristeze pentru mine mult Pentru aste vremuri ce nu mai sunt sfinte, Voi pleca,căci tainic am murit demult... Tuturor celor cu dor de iarnă şi de viaţă...