Wild Horses

Vine primavara.....sa o intimpinam

Menuhin canta Bach Violin Sonata No. 1 in G minor - Part 1/4

Primavara frumoasa

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Schubert "Serenade"

.

1Martie, fericit!

Hora martisorului

Hai cosar ,cosar

  

1Martie

TÂRGU NEAMŢ - CETATEA NEAMTULUI

Cetatea Neamtului este amplasata in partea de sud a orasului Tirgu Neamt.Partea cea mai frumoasa este ca nici in ziua de astazi nu se cunoaste din ce materiale au fost contruite ziderile Cetatii Neamtului.Ca sa ajungi la cetatea Neamtului este nevoie sa treci peste podul fortaretei creat in forma de secera,simbol care reda faptul ca romanii sunt eroi.Mai departe va las pe voi sa regasiti secretele Cetatii Neamtului…

Construita de Petru Musat la sfarsitul secolului XIV pe un platou de unde se putea tine sub observatie toata Valea Moldovei. Pentru acele vremuri era o fortareata de neinvins. Impunatoarea cetate a intrat in cronici si legende, fiind atestata documentar inca din 1395. Epoca lui Stefan cel Mare a fost epoca de stralucire si glorie a cetatii considerata a fi un adevarat cuib de soimi. Zidurile uriase pastreaza ecoul trecutului dramatic: ele au suferit asedii grele din partea sultanului Mohamed al II lea (1476), a regelui polon Ioan SobieschiConstruita de Petru Musat la sfarsitul secolului XIV pe un platou de unde se putea tine sub observatie toata Valea Moldovei. Pentru acele vremuri era o fortareata de neinvins. Impunatoarea cetate a intrat in cronici si legende, fiind atestata documentar inca din 1395. Epoca lui Stefan cel Mare a fost epoca de stralucire si glorie a cetatii considerata a fi un adevarat cuib de soimi. Zidurile uriase pastreaza ecoul trecutului dramatic: ele au suferit asedii grele din partea sultanului Mohamed al II lea (1476), a regelui polon Ioan Sobieski(1691). In prezent intr-o incapere din interior a fost amenajat un mic muzeu. (1691).

Ti-am luat un Martisor!

Dedicat tuturor membrilor,femei si barbati fiindca am si sange de bucovineanca!


Vezi mai multe video din Evenimente

Pretty Woman

Pablo de Sarasate-Habanera

Paganini-La Campanella

Amon Amarth Death In Fire

Asculta mai multe audio Muzica

Javier Calderon, guitar 'Sevilla' Isaac Albeniz (1860-1909)

Alphonse de Lamartine

Alphonse de Lamartine (numele complet Alphonse Marie Louise Prat de Lamartine) (n. 21 octombrie 1790 în Mâcon - d. 28 februarie 1869 în Paris) a fost un poet, scriitor şi politician francez. În 1829 a devenit membru al Academiei franceze.

Primul - în ordine cronologică - dintre cei patru mari poeţi ai Romantismului francez, Lamartine a intrat în literatură la treizeci de ani, însoţit de aura succesului imediat. Micul volum de versuri, apărut anonim, în 1820, Méditations poétiques (douăzeci şi patru de poezii în ediţia originală), a marcat una dintre datele importante ale secolului trecut, pe care Sainte-Beuve o evoca în aceşti termeni într-o scrisoare către Verlaine, din 19 nov. 1865: “Nu, cei care n-au fost martori n-ar putea să-şi imagineze impresia adevărată, legitimă, de neşters pe care contemporanii au primit-o de la primele Meditaţii…”

.

Elegiile lamartiniene nu sunt însă o poveste de dragoste, ci meditaţii despre virtuţile înălţătoare ale iubirii, despre timpul ce trece şi ia cu el fericirea noastră, despre fragilitatea vieţii şi eternitatea naturii, singura care poate păstra amintirea clipelor fericite. […] Amintirea este pentru Lamartine experienţa duratei interioare, căutarea nostalgică a timpului pierdut, care reînvie sub impulsul unei senzaţii, prin “miracolul memoriei afective” trăit de toţi poeţii romantici cu mult înaintea lui Proust (Georges Poulet).



În poemul Réponse á Némésis, Lamartine afirmă dreptul şi datoria poetului de a participa la luptele sociale, iar în Ode sur les Révolutions se proclamă un partizan hotărât al progresului social, al ordinii republicane.



Ajuns la crepusculul vieţii, îmbătrânit şi trist, Lamartine reia lira părăsită de mulţi ani, pentru a compune, în 1856, ultimele sale poeme lirice, Le Désert (Deşertul) şi La Vigne et la maison (Via şi casa), tulburătoare meditaţie despre bătrâneţe şi moarte. Acest poem simbolic, meditativ şi trist, este un imn închinat familiei, casei, satului şi muncii, o călătorie în trecut în căutarea tinereţii pierdute, un dialog cu sine însuşi, în versuri de o maiestate gravă şi de o admirabilă supleţe a ritmului, care fac din La Vigne et la maison cântecul de lebădă al unui autentic poet.

Operă

Suvenirul (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Războiul (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Singurătatea (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Seara (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Toamna (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Poetul murind (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Imnul nopţii (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Lacul
Lacul (traducere de Ion Heliade Rădulescu)
Timpul trecut (traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul)
Ce este fluturul (traducere de Constantin Stamati)
Cruceliţa soţiei mele (traducere de Constantin Stamati)
Safo (traducere de Constantin Stamati)
Omului (traducere de Alexandru Pelimon)

.

Lacul (Lamartine)

Astfel tot la ţărmuri nouă împinşi calea ne-ncetată,
Duşi către vecinica noapte, înapoi făr-a veni,
În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată
O zi ancora-a-ntări?


O, lac! abia-şi sfârşi anul drumul ce iar şi-l găteşte,
Ş-aproape de drage valuri unde ea era-a veni,
Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă priveşte,
Viu singur a...m-odihni!


Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate,
Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca
Şi te sfărâmai tot astfel sub coastele-ţi deşirate,
Unda-ţi plesnind se vărsa.

.

.

Imnul nopţii

O, nopţi, deschideţi acu-n tăcere
Cereasca carte ce-nfăţişaţi !
Stele şoptinde, a mea vedere
P-a voastră cale o aţintaţi !
În aste ceasuri de slavă pline,
Zefiri, a voastre aripi aline !
Pămînte, echole-ţi aromează !
Mare, întinde al tău senin,
Leagănă-n sînu-ţi cel luciu, lin,
Chipul ce unda-ţi învolvorează !
Al său sfînt nume cine îl ştie?
Natura glasuri mii a propus,
Ş-o stea pe alta, şoptind, îmbie:
Legile noastre cine ne-a pus?
Unda cu undă se sfătuieşte:
Cin'e acela ce ne smereşte?
Trăsnetul zice lucind în lume:
Ştii cum se cheamă, tu, cel preasfînt?
Însă şi stele, om şi pămînt
Nu ştiu să spuie al său chiar nume.

Ciprian Porumbescu / ,,Crai nou, crai nou, la noi bine-ai venit,,

La 27 februarie/11 martie 1882 are loc premiera cu spectacolul “Crai Nou“, operetă în două acte, scrisă de Ciprian Porumbescu.

.

Crai Nou by Ciprian Porumbescu

.

.Dacă ai fericirea să pătrunzi pe scările devenite istorice ale monumentalei clădiri ce adăposteşte astăzi Colegiul Andrei Şaguna şi dacă mai ai bucuria de a fi singur, trăieşti cu adevărat senzaţia că te găseşti într-un labirint medieval, pierdut într-un imens spaţiu al istoriei şi te aştepţi ca din fiecare ungher al clădirii să-ţi apară un personaj medieval, costumat în haine de epocă şi să-ţi vorbească pentru a-ţi spune că aici unde te afli totul e sacru. Palmă şi talpă e istorie şi cultură. Te aştepţi să-ţi vorbească de pe pereţi chipurile acelea sculptate cu nume răsunătoare: Andrei Şaguna, Gavril Munteanu, Virgil Oniţiu, Titu Maiorescu…şi… şi mulţi alţii. 49 de foşti academicieni au călcat pragul şcolii acesteia, o pleiadă de scriitori, poeţi, compozitori, pictori, personalităţi politice de marcă.Dacă mai urci alte trepte, ai cu adevărat o revelaţie că poţi să pătrunzi ca într-un panteon în sala festivă dominată de dictonul latin ,,literis et virtuti’’, înscris pe o panoplie purtată parcă în vânt de doi îngeri. Te aştepţi să-ţi răsune în urechi acordurile monumentalei operete româneşti ,,Crai nou…crai nou, la noi bine-ai venit…’’.Din 28 februarie 1882, când pe o scenă improvizată în această sală, s-a cântat prima dată prima operetă românească, a rămas parcă în conştiinţa celor ce pătrund aici răsunetul acestui superb text muzical.Şi totuşi cât de greu trebuia să-i fi fost lui Ciprian să pună în scenă pe atunci o compoziţie de asemenea proporţii şi de o asemenea complexitate scenică. Cum de nu a apelat el la sala Reduta de pe Hirscher, căci aceasta era adaptată perfect unor concerte de asemenea manieră. Prietenul său de la Viena, Friederic Bohme, pe atunci organist la Biserica Neagră, putea să mediatizeze pentru a da spectacolul într-o asemenea clădire, căci doar el îi transcrisese lui Ciprian textul orchestral al operetei. Se pare că n-a avut succes şi bietul Ciprian a fost nevoit să se mulţumească cu sala gimnaziului şagunian, care prin acustică şi prin dimensiuni nu răspundea totuşi pretenţiilor valorice ale unei operete, chiar dacă ea era prima.Mai dădu-se aici spectacole şi Gheorghe Dima, predecesorul lui Ciprian la catedra de muzică a gimnaziului şi la pupitrul dirijoral de la Biserica Sf. Nicolae.Cu siguranţă că prietenul său Andrei Bârseanu, fost şi el coleg la Viena şi cu care compusese melodia şi textul de la imnul ,,Pe al nostru steag’’, l-a încurajat pe Ciprian:-Lasă măi Cipriane, nu fi trist. N-o fi ea bună sala, dar sufletul amar al celor ce te vor asculta va recepţiona cum se cuvine mesajul tău. O să ai succes.La fel l-o fi încurajat şi prietenii săi veniţi din Moldova, de pe meleagurile Bucovinei ca dascăli la acelaşi gimnaziu braşovean. Este vorba de Lazăr Nastasi şi Gheorghe Chelariu. Locuiau împreună în clădirea de viza-vis de gimnaziu. Tare se temeau de starea de sănătate a lui Ciprian, care dădea mereu semne de înrăutăţire. Noaptea mai scuipa din când în când sânge. De la 16 ani, de când fusese închis pentru că avusese curaj să cânte în Bucovina cântece patriotice împreună cu formaţia condusă de el şi numită ,,Arboroasa’’(după numele vechii Bucovine), s-a instalat în fiinţa sa o incurabilă boală a plămânilor. Poate tocmai de aceea părăsea Viena şi bucuria de a-l avea în continuare coleg pe marele Straus la Conservatorul din capitala Austriei. Era tot mai bolnav. Cu siguranţă că braşoveanul Andrei Bârseanu, colegul său de cameră la Viena l-a sfătuit să vină la Braşov. Îi turnase desigur în auz idei fericitoare cum că Braşovul nu e doar o capitală a culturii transilvănene, dar e şi un oraş mare şi iubitor de muzică. Au dovedit-o Anton Pann, George Ucenescu, Mureşenii, şi mai ales Ghoeghe Dima.-Vei lucra un pic, te vei chinui – i-o fi spus Bârseanu – dar faci rost de bani şi te duci în Italia şi te vindeci. Poţi merge la Tuşnad, la Elopatac, cum îi zic unii sau la tine la Dorna şi faci tratament. Cum să rămâi la Viena aşa bolnav?. Şi a venit Ciprian la Braşov aducând în mâini ,,Colecţiunea…’’sa de cântece, argumente veritabile privind valoarea sa în faţa exigenţilor curatori ai Bisericii Sf. Nicolae care prin Eforie angaja pe toţi dascălii de la gimnaziu. Motivând că a absolvit clasa a IV-a aseminarului mitropolitan din Cernăuţi ,, o dovadă de progres şi iveală’’, având din cântări după melodia greacă, din cântarea corală şi despre melodia slavă’’ toate aprecierile cu ,,foarte bine’’..,,Deplin cunosc Bazul general – asigura Ciprian în cererea sa de angajare - şi am funcţionat ca dirijor, precum se vede aceasta din atestatul domnului profesor şi organist al curţii imperiale, Kreun…’’. Actul contractual din 27 decembrie 1881 este semnat ca absolvent de teologie şi filozofie şi conservatoriu’’Nu numai că l-a angajat să conducă corul bisericii Sf. Nicolae, dar i-a dat şi catedra de muzică a gimnaziului şi corul gimnazial. Ba mai mult conduce şi corul Reuniunii române de gimnastică şi cântări’’. Câtă muncă? Şi mai avea timp şi de dat meditaţii să-şi asigure traiul. Dar a avut timp să-şi pregătească şi lansarea operetei sale, la care ţinea tare mult.

Ziua cea mare a venit!

Şi totuşi în gazeta locală, singura de altfel pentru români găsim în zilele de 23 februarie/7 martie 1882 şi 28 februarie/9 martie 1882 doar o sumară informaţie cu acelaşi conţinut: ,,Teatrul român în Braşov. O societate de diletanţi va prezenta în 27 şi 28 februarie, în sala cea mare a gimnaziului român de aici opereta Crai nou de Vasile Alecsandri, muzica de C. Porumbescu’’Groaznică invitaţie. Cum ? Doar atât se putea spune despre prima operetă a românilor. Să fi meritat Ciprian doar atâta reclamă.Recompensa a fost succesul spectacolului. Sora sa Marioara, venită din Moldova cu o caleaşcă împreună cu iubita lui Ciprian, Berta, fiica pastorului Gorgon din Stupca, scria părinţilor ,,Aplauzele erau colosale, publicul în culmea entuziasmului…Ciprian de mult visa un asemenea succes încă de când era copilandru’’. ,,Opera a avut un succes extraordinar de mare – aprecia un martor ocular. Totul a mers de minune. Toţi erau aşa de entuziaşti, încât se zăpăciseră: băteau din picioare, strigau, aplaudau… Toţi în costume naţionale, care străluceau şi scânteiau de te orbea…’’.Şi totuşi acei ,,diletanţi’’ de care vorbea Gazeta nu erau oarecine. Erau personalităţi ale vieţii publice şi culturale din Braşov. Un afiş păstrat ca prin minune ne confirmă între interpreţi în rolul Dochiţei, pe Carolina Lengher, soţia cunoscutului jurist şi profesor de la gimnaziu,Ion Lengher; Cornelia Roman, în rolul Ancăi; Gheorghe Strâmbu în rolul lui Leonaş, iar cel mai potrivit rol l-a avut Zaharia Butnaru, în rolul lui Moş Corbu, căruia îi rămăsese această poreclă toată viaţa.Ce trăire o fi avut Ciprian să-şi vadă toată protipendada Braşovului înghesuită într-o sală festivă aplaudând într-un ison şi apreciindu-i strădania sa.Şi totuşi a doua zi Gazeta mai sparge odată elanul său, apreciind că ,,Muzica ce a compus-o pentru Crai nou e vie, foarte plăcută şi ne dovedeşte că a studiat cu multă diligenţă operele compozitorilor moderni: Offenbach, Genee, Strauss, Lecocq ş.a.’’.Groaznică furie l-a putut apuca pe Ciprian, ştiind că muzica sa nu avea nimic de a face cu a celor invocaţi. ,,Îmi permit a declara la locul acesta, că eu din toată literatura muzicii moderne, chiar componiştii aceştia îi cunosc mai puţin şi nici când nu i-am făcut ca obiect de studiu … şi dacă este vorba de vreun componist, care l-am studiat şi-l studiez şi acum cu multă diligenţă, atunci îmi permit a spune că componistul acesta e însuşi poporul nostru român, care stă peste Offenbach, Genee, Suppe etc.’’.Uh! Puternic duş. Ce satisfacţie o fi avut Ciprian când şi-a văzut replica publicată în ziar. La ora la care el făcea asemenea declaraţii folclorul românesc era puţin cunoscut în Ardeal. Culegerea lui Pauleti s-a tipărit în puţine exemplare. Culegerile lui Andrei Bârseanu şi Ion Codru Drăguşanu încă nu se tipăriseră. Moldova era mai bine alimentată prin culegerile de folclor ale lui Alecsandri şi Bolintineanu.I-a fost de bun augur succesul operetei sale. Poate acesta a fost motivul pregătirii unui nou spectacol. A fost nevoie, totuşi de o mică relaxare, căci după aceste eforturi şi emoţii boala s-a agravat şi drept urmare, cu îngăduinţa autorităţilor şcolare, petrece o perioadă de odihnă la Tuşnad, făcând tratament de reabilitare.Oarecum refăcut, în 14/26 martie 1882 oferă braşovenilor ultimul său spectacol şi îşi permite să intercaleze între primul şi actul secund ,,Hora Braşovului’’ alcătuită special pentru braşoveni. O vitrină din cadrul muzeului, alături de manuscrisul unic al operetei ,,Crai nou’’ se găseşte şi exemplarul original al acestei noi compoziţii. Fila de gardă reproduce o imagine impresionantă a Braşovului la acea dată.Bun spectacol! Dar ultimul. Citind documntele personale, aflate în arhiva istorică a Muzeuluibiseicii Sf. Nicolae, ai senzaţia unei triste existenţe. Ciprian face tot mai des referiri la starea sa de sănătate. Încercări peste încercări pentru a face faţă, pe de o parte obligaţiilor promise prin contracte, pe de altă parte şubrezeniei fizice care se accentua. Strigătoare la cer este ultima sa cerere de concediu, aşezată alături de Certificatul medical semnat de doctorul Neagoe, prezentând ,,morbul’’ său. ,,Preaonorat Comitet - se adresa Ciprian Comitetului parohial al bisericii, în a cărui responsabilitate financiară intra şi gimnaziul – mizera şi periculoasa mea stare sanitară mă necesitează a pleca peste iarnă într-o climă mai caldă şi a petrece acolo cel puţin3 luni, spre a mă cura şi a-mi recâştiga iarăşi sănătatea mea. Pentru adevărul acestei aserţiuni, servească atestatul medical ce-l alăturez aice sub…Prin atestatul său, doctorul Neagoe confirma că ,,suferă de un morb cronic de plămâni şi că spre vindecare este neaparat de lipsă a cerceta pentru lunile de earnă clima Italiei-Mentone, fiind temperatura şi schimbările ei prea dese şi mari, periculoase – deocamdată – în loco…’’. Ca atare Ciprian, în continuarea cererii sale transmitea: ,,Rog deci prea onoratul comitet, având în vedere trista mea poziţie în care mă aflu de prezent, care poziţie e numai drept consecinţă a dificultăţilor remarcabile în oficiul meu, să binevoiască a-mi da un concediu de trei luni, adică de la l noiembrie până la 1 faur 1883. Pentru postul meu ca dirigent al corului m-am îngrijit de un substitut, pentru timpul absentării mele, carele o să conducă corul la serviciile liturgice, aşa încât în privinţa dătorinţelor mele în oficiul meu, nu va proveni nici o împiedicare sau scădere.’’ Generoasă ofertă a protopopului Vasile Voina de a-l suplini benevol şi fără pretenţia remunerării. Gestul său a fost completat de Gheorghe Dima şi Nicolae Pop, suplinindu-i orele de la gimnaziu în aceleaşi condiţii.Se despărţea de Braşov pentru trei luni, dar şi pentru totdeauna, căci după plecarea în Italia şi visul redresării sale fizice a urmat o adevărată tragedie.În aprilie încă mai scria din Italia ,,mă aflu tot bolnav şi sub continuă căutare medicală…după cum îmi spun medicii, nici nu mă voi putea afla în curând în acea stare sanitară în care mi-ar fi comporalmente permis a-mi realiza iarăşi activitatea oficiului meu ce-l primii de la prea onoratul comitet…’’ Popasul la Braşov, după revenirea din Italia a fost doar o perioadă de agonie, care a culminat cu plecarea acasă, la Stupca pentru a muri şi a se odihni veşnic la obârşia fiinţei sale. Are totuşi puterea fizică de a mai scrie o scrisoare de adio braşovenilor.Se stinge din viaţă la nici 30 de ani, dar braşoveni nu-l uită. Îi găsim trimiţând încă în 1908, deci după cca. 20 de ani 100 de coroane Reuuniunii de Cântări ,,Ciprian Porumbescu’’ din Suceava pentru a i se ridica marelui compozitor o statuie. Şi statuia din centrul Sucevei parcă vrea să spună braşovenilor care trec pe acolo. - La voi a fost Ciprian pentru a vă dărui ce-a avut mai sfânt în fijnţa sa, marea sa operetă şi cele 60 de compoziţii realizate la Braşov, dar nouă ne-a rămas mărturia naşterii sale, a copilăriei sale şi mai ales statuia eternei sale amintiri. A vorbi despre Ciprian Porumbescu înseamnă a trăi alături de el, alături de muzica sa alături de sfinţenia veşniciei sale. Nu numai Dumnezeu trebuie să-l aibă în paza sa cerească, dar şi noi să-i păzim veşnicia şi aceasta ar însemna datoria fiecăruia dintre noi de a purta pe buze, de a păstra pe filele scrierilor noastre mărturii în timp despre un titan al muzicii româneşti şi universale.Aş vrea să cobor din sala festivă a colegiului Şaguna de azi şi să aud din taina pereţilor vechii clădiri sunetul muzicii Porumbesciene, care să trezească din somn statuia din parcul aflat în preajma colegiului şi să zguduie spaţiul anost al Braşovului, să se audă în lung şi lat, în depărtări: Braşovul, România, Universul a avut un mare compozitor – pe Ciprian Porumbescu.

Bibliografie : Paul Leu ,, Ciprian Porumbescu – Monografie’’, Muzeul Suceava, 1972. Costantin Ghiban ,,Cânta la Stupca o vioară’’, Bucureşti, 1967 Vasile Oltean ,,Acte, documente şi scrisori din Şcheii Braşovului’’, Editura Minerva, Bucureşti, 1981.

.

Pr.prof.dr. Vasile Oltean

.

Turnul din Soimi

În Sânnicolau de Beius, comuna Soimi, exista un sit arheologic situat pe „Dealul Botoaca”, de unde „vegheaza” peste întreg satul un vechi turn de aparare ridicat semet la începutul anilor 1300. Cu trecerea timpului, turnul s-a deteriorat constant, scazând în înaltime.