1690Invenţie a clarinetului în Germania
Cei mai multi sunt de acord că Johann Christoph Denner a inventat clarinetul, deoarece ştim că a fost fabricat înainte de 1700.
Martin Fröst, Mozart Clarinet Concerto part 1
Martin Fröst, Mozart Clarinet Concerto part 2
Clarinetul este un instrument muzical de suflat din lemn cu ancie simplă şi corp cilindric. Există o familie numeroasă a clarinetelor, însă termenul se referă de regulă la membrul sopran, acordat în si. Interpretul la clarinet se numeşte clarinetist.
Instrumentul are un ambitus larg, de peste trei octave şi este prezent cel mai adesea ca instrument transpozitoriu (acordat în altă tonalitate decât do). Ancia instrumentului este pusă în vibraţie de buza inferioară a interpretului; digitaţiile sunt facilitate de un sistem complex de clape. Instrumentul nu dezvoltă armonice pare, astfel încât la suflu mai puternic nu va răspunde la octavă (ca toţi ceilalţi suflători de lemn), ci la dodecimă perfectă (adică la o octavă plus o cvintă perfectă – armonicul al treilea în locul celui de al doilea).
Clarinetul a fost inventat în jurul anului 1690 în Germania, ca derivat al instrumentului baroc numit chalumeau. Acesta avea o construcţie asemănătoare cu blockflöte, diferenţa semnificativă fiind includerea unei ancii simple în muştiuc, de data aceasta în dreptul buzei de sus (invers decât la clarinet). Chalumeau avea un timbru asemănător cu cel al clarinetului, dar un ambitus restrâns (sub două octave). Primele clarinete (botezate astfel – it. clasică „trompeţică” – pentru sunetul pătrunzător în registrul mediu) aveau un sunet de slabă calitate în registrul grav, prin urmare se foloseau în continuare în tandem cu chalumeaux (pluralul lui „chalumeau”).
Perfecţionarea clarinetului a dus la dispariţia chalumeau-ului. Instrumentului i s-a adăugat în secolul al XVIII-lea un sistem rudimentar de clape, al cărui neajuns era închiderea incompletă a găurilor, ceea ce afecta puritatea sunetului. La începutul secolului al XIX-lea, rusul Iwan Müller a conceput un sistem de clape cu închidere completă, ceea ce a permis în scurt timp extinderea spectaculoasă a întinderii noilor instrumente. Sistemul folosit astăzi este meritul lui Hyacinth Klosé şi a fost definitivat în 1839; Klosé însuşi s-a inspirat din sistemul Böhm de dispunere a clapelor la flaut, inventat numai cu câţiva ani în urmă.
clarinet piccolo (la)
clarinet sopran (mi, re, do, si, la şi sol)
corn de baset (fa)
clarinet alto (mi)
clarinet bas (si)
clarinet contraalto (mi)
clarinet contrabas (si)
Acestora se adaugă alte instrumente chiar mai grave, construite experimental.
Muzica cultă pentru clarinet a fost scrisă începând cu barocul târziu – primul compozitor care a folosit clarinetul este Jean-Philippe Rameau. De la Clasicismul vienez şi până astăzi, s-a scris pentru clarinet solist, dar a fost introdus şi în ansamblurile de cameră sau în orchestra simfonică.
În afara repertoriului cult, clarinetul s-a bucurat de o apreciere largă în muzicile de consum. Belgianul Adolphe Sax a inventat saxofonul în anii 1840 ca replică a clarinetului, căutând să construiască un instrument asemănător care să producă armonice pare. Clarinetul, alături de rudele sale saxofon şi taragot, a fost adoptat de folclorul muzical al multor popoare. La începutul secolului XX, clarinetul şi-a început cariera în muzica de jazz, bucurându-se de atenţie în stiluri diferite ale genului (New Orleans, cool jazz). Genurile rock şi pop l-au folosit uneori: de exemplu, în piesa The Beatles „When I'm Sixty-Four” sau în diferite cântece ale formaţiei britanice Supertramp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu