1706
Naşterea lui Benjamin Franklin


Benjamin Franklin (n. 17 ianuarie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalităţi din istoria Statelor Unite, unul din Founding Fathers, diplomat, om de stiinţă, inventator, filozof, profesor şi om politic.

Oricare dintre următoarele fapte l–ar fi facut faimos oricum, a organizat prima bibliotecă din America, a fost un inventator care a creat multe obiecte, care sunt indispensabile astăzi, printre care se pot menţiona ochelarii bifocali şi paratrăsnetul, şi i-a uimit pe oamenii de ştiinţă din toată lumea cu experimentele sale din domeniul electricităţii.
În vremea sa era extrem de cunoscut şi de influent şi în Europa. Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă "Legea timbrului", respectiv i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independenţă al Statelor Unite de partea acestora. În Statele Unite, a fost unul din semnatarii de frunte ai Declaraţiei de Independenţă a Uniunii şi al Constituţiei americane.

Invenţii
În 1748, Franklin avea destui bani pentru a parasi afacerea. A cumpărat o fermă de 300 de acri lângă Burlington, New Jersey, având destul timp pentru ştiinţă şi servicii publice. Între 1736 şi 1751 a fost şeful poştei din Philadelphia. Înainte ca timbrele să fie folosite, o persoană când primea o scrisoare, trebuia să plătească. In 1753, Franklin a fost numit şeful poştei tuturor coloniilor, şi a schimbat sistemul de plată prin faptul că preţul trimiterii unei scrisori era în funcţie de greutate şi distanţă. A inventat şi un dispozitiv prin care putea să măsoare distanţa între doua oraşe. A mers pe toate drumurile principale cu o căruţă plină cu pietre, la fiecare milă, aruncau câte o piatră. Înainte, poşta era transportată de 2 ori iarna, dar Franklin a angajat mai mulţi poştaşi pentru ca poşta să fie transportată în fiecare săptămână. După 4 ani, guvernul Britanic a avut pentru prima dată profit în sistemul de poştă.
Benjamin Franklin a fost inventator toată viaţa lui. Cea mai faimoasă inventie era soba Franklin, care astfel avea un randament mai mare. Guvernatorul Pennsylvaniei i-a spus să o breveteze, dar Franklin a refuzat.
Când Franklin a auzit că un european a reuşit să stocheze electricitate în nişte tuburi speciale, a cumpărat nişte tuburi din acelea, şi-a construit un laborator în casa sa. A realizat multe experimente şi a publicat o carte despre electricitate. Pe principiile sale se bazează Teoria Electricităţii moderne. A trimis rezultatele experimentelor sale unor oameni de ştiinţă din Anglia şi Franţa, care au fost impresionaţi şi a fost ales membru al Royal Society în 1756 şi a primit "Copley Medal". În 1773 a fost ales ca unul din cei opt asociaţi străini ai Academiei Regale de Ştiinţe din Paris.
Franklin şi-a dat seama că fulgerul este o descărcare electrică din nori. În cartea sa a sugerat un experiment pentru a testa aceasta. Cu ajutorul fiului său William, Franklin a realizat acest experiment în 1752. Cei doi au mers într-un câmp în timpul unei furtuni, au înălţat un zmeu, şi au atras sarcina electrică cu ajutorul unei chei. Văzând o scânteie, teoria lui era demonstrată. Franklin era şi un om practic pe lângă un bun teoretician, inventând paratrăsnetul pentru a apăra clădirile de fulgere.

Franklin şi-a petrecut ultimii cinci ani din viaţă în Philadelphia. A inventat un dispozitiv prin care să ia cărţi de pe rafturile de sus ale bibliotecii, a trimis scrisori prietenilor şi liderilor politici : George Washington, Thomas Jefferson, John Adams, James Madison. A scris articole şi o autobiografie. Ultimul său act politic a fost de a scrie un memoriu pentru abolirea sclaviei negrilor.
Benjamin Franklin a murit la vârsta de 84 de ani, pe 17 aprilie 1790, fiind înmormântat alături de soţia sa în cimitirul Bisericii Creştine din Philadelphia. Benjamin Franklin provenea dintr-o familie saraca de prezbiterieni care au emigrat in America in 1682.B.Franklin a fost un mare savant si ginditor iluminist,preocupat in egala masura de stiintele reale,filozofie,istorie,economie,politica,literatura etc.,fiind cunoscut departe de hotarele patriei sale.Franklin a ramas fidel idealurilor democratiei pina la sfirsitul vietii sale.Ultimul sau act politic a fost semnarea petitiei despre interzicerea sclaviei.






Va multumesc pentru natura dumneavoastra vizita, am fost in vacanta cu familia mea, niciodata nu reuseste sa minune blog iti, sper ca te poti intelege aceste cuvinte.
RăspundețiȘtergereUn sarut enorm