1622 Naşterea lui Molière
Molière pictat de Nicolas Mignard (1658).
Souffrez qu'Amour cette nuit vous réveille ;
Par mes soupirs laissez-vous enflammer ;
Vous dormez trop, adorable merveille,
Car c'est dormir que de ne point aimer.
Ne craignez rien ; dans l'amoureux empire
Le mal n'est pas si grand que l'on le fait
Et, lorsqu'on aime et que le coeur soupire,
Son propre mal souvent le satisfait.
Le mal d'aimer, c'est de vouloir le taire :
Pour l'éviter, parlez en ma faveur.
Amour le veut, n'en faites point mystère.
Mais vous tremblez, et ce dieu vous fait peur !
Peut-on souffrir une plus douce peine ?
Peut-on subir une plus douce loi ?
Qu'étant des coeurs la douce souveraine,
Dessus le vôtre Amour agisse en roi ;
Rendez-vous donc, ô divine Amarante !
Soumettez-vous aux volontés d'Amour ;
Aimez pendant que vous êtes charmante,
Car le temps passe et n'a point de retour.
Fiu de Tapissier du Roi ("Tapiţer al Regelui"), Poquelin şi-a pierdut mama din copilărie. A fost admis la prestigiosul Collège de Clermont iezuit, pentru a-şi completa studiile. Există multe poveşti despre timpul petrecut la colegiu: se spune că tatăl său a fost foarte exigent în privinţa sa, că l-ar fi întâlnit pe Prinţul de Conti sau că ar fi fost elev al filozofului Pierre Gassendi, dar niciuna dintre acestea nu par a fi veridice.
Este sigur, însă, că Poquelin a fost un prieten apropiat al abbéului La Mothe Le Vayer, fiu al lui François de La Mothe-Le-Vayer, în anii pe când abbé-ul edita lucrările tatălui său, şi a fost sugerat că Poquelin ar fi fost influenţat de către acestea. Printre primele sale lucrări a fost traducerea (astăzi pierdută) a De Rerum Natura de filozoful roman Lucretius.
Când Poquelin a ajuns la 18 ani, tatăl său i-a predat titlul de Tapissier du Roi, şi oficiul asociat de valet de chambre, ceea ce-l aducea în contact frecvent cu regele. Se pretinde că Poquelin ar fi absolvit dreptul la Orléans în 1642, însă există unele dubii în această privinţă.
În iunie 1643, împreună cu iubita sa Madeleine Béjart, cu un frate şi o sora a acesteia, a fondat compania teatrală sau trupa L'Illustre Théâtre, care a falimentat în 1645. În această perioadă şi-a asumat pseudonimul Molière, inspirat de numele unui mic sat din sudul Franţei. Eşuarea companiei l-a forţat să stea câteva săptămâni la închisoare pentru datoriile acumulate. A fost eliberat cu ajutorul tatălui său şi, însoţit de Madeleine Béjart, a plecat într-un tur al satelor drept comedian voiajor. Această viaţă a durat 14 ani, timp în care a jucat iniţial alături de companiile lui Charles Dufresne, creându-şi ulterior propria sa companie. În cursul călătoriilor sale, l-a întâlnit pe prinţul de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, care a devenit sponsorul său, numind compania sa după acesta. Prietenia sa avea, însă, să se termine mai târziu, când Conti s-a alăturat inamicilor lui Molière în Parti des Dévots.
În Lyon, Mme Duparc, cunoscută ca la Marquise, s-a alăturat trupei. La Marquise era curtată, zadarnic, de Pierre Corneille, devenind mai târziu iubita lui Jean Racine. Racine i-a oferit lui Molière tragedia sa Théagène et Chariclée (una dintre primele lucrări pe care a scris-o după părăsirea studiilor sale teologice), dar Molière nu a interpretat-o, deşi l-a încurajat pe Racine în a-şi continua cariera artistică. Se spune că după puţin timp Molière a devenit foarte nervos pe Racine, când i-a fost spus că prezentase în secret tragedia sa şi companiei Hôtel de Bourgogne.
Molière a ajuns la Paris în 1658 şi a jucat la Louvre în tragedia Nicomède a lui Corneille şi în farsa Le docteur amoureux (Doctor îndrăgostit), înregistrând ceva succes. A primit titlul de Troupe de Monsieur (Monsieur era fratele regelui) şi cu ajutorul acestuia, compania sa s-a alăturat unei companii italiene faimoase pe plan local ce juca Commedia dell'arte. S-a stabilit cu fermitate la teatrul lor, Petit-Bourbon, unde pe 18 noiembrie 1659 a oferit premiera piesei Les Précieuses ridicules (Preţioasele ridicole), una dintre capodoperele sale. Aceasta a fost cu certitudine prima sa încercare în a batjocori anumite manierismuri şi afectări comune la acea vreme în Franţa.
A fost Molière, cu siguranţă, care a materializat conceptul că satira castigat ridendo mores (critică obiceiuri prin umor) uneori confundat cu un proverb latin autentic. Stilul şi conţinutul primului său succes au devenit cu rapiditate subiectul unei vaste dezbateri literare.
În ciuda preferinţei sale pentru tragedie, Molière a devenit faimos pentru farsele sale, în general într-un act şi interpretate după tragedie. Unele dintre aceste farse erau scrise doar parţial şi erau jucate în stilul Commediei dell'arte cu improvizare asupra unui canovaccio. De asemenea, a scris două comedii în versuri, însă acestea au înregistrat mai puţin succes şi sunt considerate în general de importanţă scăzută.
„Les Précieuses“ i-a câştigat lui Molière atenţia şi critica multora, dar nu a înregistrat un succes popular. I-a cerut atunci partenerului său italian Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru opera sa Scaramouche, să-l înveţe tehnicile Commediei dell'arte. Opera din 1660, Sganarelle, ou le Cocu imaginaire (încornoratul imaginar), pare a fi un tribut atât pentru Commedia dell'arte, dar şi pentru învăţătorul său. Subiectul relaţiilor conjugale a fost îmbogăţit aici de o inserţie a unei opinii a lui Molière despre cantitate de falsitate în relaţiile interumane, pe care le-a descris cu un dram de pesimism. Aceasta a fost evidentă şi în lucrările sale de mai târziu, fiind o sursă de inspiraţie pentru mulţi autori de după el, incluzându-l (într-un domeniu diferit şi cu un efect diferit) pe Luigi Pirandello.
În 1662 Molière s-a mutat la Théâtre du Palais-Royal, tot alături de partenerii săi italieni şi s-a căsătorit cu Armande, pe care o credea a fi sora Madeleinei; era însă fiica sa nelegitimă, rezultatul unui flirt cu Ducul de Modène în 1643, când Molière şi Madeleine îşi începeau aventura. În acelaşi an a jucat L'École des femmes (Şcoala femeilor), o altă capodoperă. Atât lucrările, cât şi mariajul său au atras criticism. Pe latura artistică a răspuns cu două lucrări minore, deşi elegante şi interesante La Critique de „l'École des femmes“ (în care îşi imagina spectatorii anterioarei lucrări ca fiind prezenţi) şi L'Impromptu de Versailles (privind pregătire unei improvizări a trupei sale). Aceasta a fost aşa-numita la guerre comique (Războiul comic), în care opozanţii erau scriitori precum Donneau de Visé, Boursault, Montfleury.
Molière, de Antoine Coypel
Însă opoziţie mai serioasă şi mai puţin artistică se forma împotriva sa. Un aşa numit parti des Dévots s-a ridicat în societatea înaltă franceză, protestâmd împotriva „realismului“ excesiv al lui Molière în ireverenţa sa, ceea ce cauza ceva stânjeneală; aceste persoane l-au acuzat şi că s-ar fi căsătorit cu fiica sa.; Prinţul de Conti, odată prietenul său, s-a alăturat acestei tabere. Molière avea alţi inamici, de asemenea, între ei janseniştilor şi unii autori tradiţionalişti. Regele şi-a exprimat, însă, solidaritatea pentru autor, acordându-i o pensie şi fiind de acord în a fi naşul primului fiu al lui Molière. Boileau, de asemenea, l-a susţinut prin declaraţii pe care le-a inclus în a sa Art poétique.
Prietenia lui Molière cu Jean Baptiste Lully l-a influenţat în scrierea operelor Le Mariage forcé şi La Princesse d'Élide (subtitulată „Comédie galante mêlée de musique et d'entrées de ballet“), scrisă pentru divertismente regale la Versailles.
Le Tartuffe, ou L'Imposteur a fost interpretată, de asemenea, la Versailles, în 1664, creând cel mai mare scandal din cariera artistică a lui Molière. Descrierea sa a ipocriziei generale a claselor dominante a fost a fost considerată un ultragiu şi a fost contestată violent. Acelaşi rege se pretinde că i-ar fi sugerat să suspendeze reprezentaţiile, iar Molière a scris cu rapiditate Don Juan, ou le Festin de Pierre pentru a o înlocui. A fost o lucrare bizară, derivată dintr-una a lui Tirso de Molina şi inspirată de viaţa lui Giovanni Tenorio, scrisă într-o proză ce pare încă actuală; ea descrie povestea unui ateist care devine un ipocrit religios şi pentru aceasta este pedepsit de Dumnezeu. Şi această lucrare a fost suspendată degrabă. Regele, demonstrându-şi încă o dată protecţia, a devenit oficial noul sponsor al trupei lui Molière.
Cu minunată muzică de Lully, Molière a prezentat L'Amour médecin (Doctorul Iubire); subtitlurile acestei ocazii relatând că lucrarea a primit „par ordre du Roi“, din ordinul regelui, aceasta înregistrând o mult mai caldă recepţie decât predecesoarele sale.
în 1666, Le Misanthrope a fost produsă. Se consideră acum în mare măsură cea mai distinsă capodoperă a lui Molière, cea cu cel mai înalt conţinut moral, dar a fost foarte puţin apreciată la vremea respectivă. A cauzat „transformarea“ lui Donneau de Vasé, care a devenit iubitor al teatrului său. Dar a fost un pleosc comercial, forţându-l pe Molière să scrie imediat Le Médecin malgré lui ( Doctor fără voie), o satiră împotriva ştiinţelor oficiale; aceasta a fost un succes în ciuda unei lucrări de către Prinţul de Conti, criticând teatrul în general şi al lui Molière în particular. În mai multe din piesele sale de teatru, Molière a descris doctorii timpurilor sale ca invidizi pompoşi care vorbesc (puţină) latină pentru a-i impresiona pe alţii cu erudiţie falsă, şi cunosc doar clistirele şi sângerările ca remedii (ineficiente).
După Mélicerte şi Pastorale comique, a încercat să joace din nou Tartuffe în 1667, de data aceasta cu numele de Panulphe sau L'imposteur. Însă de îndată ce regele a plecat de la Paris pentru un tur, Lamoignon şi arhiepiscopii au interzis piesa (regele a impus în final respect pentru această lucrare puţini ani mai târziu, când a câşigat mai multă putere absolută asupra clerului).
Molière acum bolnav, îşi reduce producţia. Le Sicilien, ou l'Amour peintre a fost scrisă pentru festivităţile de la castelul din Saint-Germain, şi a fost urmată în 1668 de un foarte elegant Amphitryon, inspirat evident de versiunea lui Plautus, însă cu evidente aluzii la aventurile amoroase ale regelui. George Dandin, ou le Mari confondu (Soţul zăpăcit) a fost puţin apreciată, însă succesul s-a întors cu L'Avare (Avarul), astăzi foarte cunoscută.
A folosit din nou muzica lui Lully pentru Monsieur de Pourceaugnac, Les Amants magnifiques, şi în final pentru Le Bourgeois Gentilhomme (Burghezul Gentilom), o altă capodoperă a sa. Se pretinde a fi în particular dirijată împotriva lui Colbert, ministrul care îl condamnase pe fostul său, Fouquet. Colaborarea cu Lully s-a încheiat cu un balet tragic, Psyché, scris cu ajutorul lui Thomas Corneille (fratele lui Pierre).
În 1671, Madeleine Béjart moare, iar Molière suferă din pierderea sa şi din pricina înrăutăţirii bolii sale. Totuşi, a oferit o piesă de succes, Les Fourberies de Scapin (Vicleniile lui Scapin), o farsă şi o comedie în 5 acte; următoarea, La Comtesse d'Escarbagnas nu s-a încadrat, însă, la nivelul său obişnuit.
Mormântul lui Molière în Cimitirul Le Père Lachaise. Cel al lui La Fontaine poate fi văzut în spate, în stânga.
Les Femmes savantes (Doamnele savante) din 1672, a fost o capodoperă născută din finalul posibilei folosinţe a muzicii în teatru, din moment ce Lully influenţase în oarecare măsură opera în Franţa, astfel încăt Molière a fost nevoit să se întoarcă la specia sa tradiţională. A fost un real succes şi a condus mai departe spre ultima sa lucrare, de asemenea considerată de mare valoare.
Unul dintre cele mai faimoase momente din viaţa lui Molière este ultimul, care a devenit proverbial: a murit pe scenă, în timp ce juca Le Malade imaginaire (Bolnavul închipuit). În timp ce vorbea, s-a prăbuşit pe scenă şi a murit la puţine ore după aceasta la casa sa, fără împărtăşanie pentru că doi preoţi refuzaseră să-l viziteze, iar al treilea a ajuns prea târziu.
Se spune că purta culoarea galbenă, iar din acest motiv există o superstiţie cum că galbenul aduce nenoroc actorilor.
Ca actor, nu i-a fost permis din prisma legilor vremii a fi îngropat într-un cimitir obişnuit, pe tărâm sfânt. Soţia sa Armande a fost cea care i-a cerut regelui Ludovic al XIV-lea să-i permită funeralii „normale“ pe timp de noapte.
În 1792, rămăşiţele sale au fost aduse la muzeul monumentelor franceze şi în 1817 transferate la Cimitirul Le Père Lachaise , Paris, în apropiere de cele ale lui La Fontaine.
Multe cuvinte sau fraze folosite în operele lui Molière sunt folosite şi în franceza actuală:
Un tartuffe este un ipocrit, în special unul expunând moralitate afectată sau evlavie religioasă.
Statua Comandantului (statue du Commandeur) din Dom Juan este folosit ca o comparaţie pentru rigiditate impecabilă (raide comme la statue du Commandeur).
Don Juan este folosit ca un calificativ de depreciere pentru bărbaţii care seduc femeile cu motive ascunse, iar apoi le părăsesc.
În Les Fourberies de Scapin, actul II, scena 7, lui Géronte i se cere bani de rescumpărare pentru fiul său, pretinzându-se a fi ţinut cu forţa pe o galeră. El repetă, "Ce dracului căuta în acea galeră?" ("Que diable allait-il faire dans cette galère?") Cuvântul galère este folosit în franceză de astăzi pentru a numi o „aventură împovărătoare, dureroasă“, adesea alături de acest citat din Les Fourberies de Scapin.
Listă a operelor importante
La Jalousie du Barbouillé
Le Médecin volant
L'Étourdi
Le dépit amoureux
Les Précieuses ridicules
Sganarelle
Dom Garcie de Navarre
L'École des maris
Les Fâcheux
L'École des femmes
La critique de l'École des femmes
L'Impromptu de Versailles
Le Mariage forcé - Căsătorie cu de-a sila
La Princesse d'Élide
Tartuffe
Dom Juan
L'Amour médecin
Le Misanthrope
Le Médecin malgré lui
Mélicerte
Pastorale comique
Le Sicilien
Amphitryon
Georges Dandin
L'Avare
Monsieur de Pourceaugnac
Les Amants magnifiques
Le Bourgeois Gentilhomme
Psyché
Les Fourberies de Scapin
La Comtesse d'Escarbagnas
Les Femmes savantes
Le Malade imaginaire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu