Yalta Conference February 4-11, 1945 |  |
1945
Sfârşitul Conferinţei de la Ialta dintre Roosevelt, Churchill şi Stalin
Conferinta de la Yalta (1945)
De trista amintire pentru Romania si pentru poporul roman...
Conferinţa de la Ialta a avut loc 4-11 februarie 1945, în timpul celui de-al doilea război între Statele Unite, preşedinte Franklin Roosevelt, prim-ministru al Regatului Unit Winston Churchill şi Joseph Stalin, liderul URSS
Conferinţa de la Ialta, numită şi Conferinţa din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică. Delegaţiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, şi Stalin.
Conferinţa de la Ialta, numită şi Conferinţa din Crimeea a fost întâlnirea din 4-11 februarie 1945 dintre liderii SUA, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică. Delegaţiile au fost conduse de către Roosevelt, Winston Churchill, şi Stalin.
“Cei 3 mari”, Roosevelt, Stalin şi Churchill, erau liderii naţiunilor aliate cheie datorită puterii naţiunilor pe care le reprezentau şi a colaborării pe care o avuseseră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceşti trei lideri s-au întâlnit doar de două ori pe durata celui de Al Doilea Război Mondial, dar, când au făcut-o, deciziile lor au schimbat cursul istoriei.
După Conferinţa de la Teheran, cei 3 lideri au decis să se reîntâlnească, ceea ce a dus la Conferinţa de la Ialta, din februarie 1945. Deşi Stalin şi-a exprimat îngrijorarea faţă de starea sănătăţii lui Roosevelt, această îngrijorare nu s-a transpus în acţiune. Liderul sovietic a refuzat să călătorească mai departe de zona Mării Negre, în peninsula Crimeea, iar Churchill şi Roosevelt au fost nevoiţi să facă din nou deplasări lungi şi obositoare pentru a ajunge la întâlnirea de la Ialta.
Fiecare dintre cele trei superputeri avea obiective aparte. Marea Britanie voia să-şi menţină imperiul colonial, Uniunea Sovietică dorea să obţină mai mult teritoriu şi să-şi consolideze poziţia în teritoriile cucerite, iar Statele Unite doreau să se asigure de participarea URSS la războiul din Pacific şi să negocieze aranjamentele situaţiei postbelice. Roosevelt mai spera să obţină din partea lui Stalin conlucrarea în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Primul punct pe agenda Uniunii Sovietice a fost Polonia. Stalin: „Pentru poporul sovietic, Polonia nu este doar o chestiune de orgoliu, ci şi una de securitate. De-a lungul istoriei, Polonia a fost coridorul prin care inamicul a atacat Rusia. Pentru noi, Polonia este o problemă de viaţă şi de moarte”. Stalin a subliniat faptul că unele dintre dorinţele sale în privinţa Poloniei nu erau negociabile: URSS va păstra estul Poloniei, iar aceasta va fi compensată prin extinderea graniţei de vest şi mutarea forţată a milioane de germani. Şovăitor, Stalin a promis alegeri libere în Polonia, deşi la putere se afla un guvern-marionetă comunist, recent instalat. Curând s-a văzut că Stalin nu intenţionase să-şi ţină promisiunea. Alegerile desfăşurate în 1949 au dus la transformarea oficială a Poloniei într-un stat socialist şi au fost contestate. Majoritatea analiştilor politici sunt de părere că rezultatele au fost falsificate. (Polonezii au avut parte de alegeri libere abia după 45 ani de la Conferinţa de la Ialta.)
În această privinţa participării URSS la operaţiunile militare din Pacific, Stalin era nerăbdător să se răzbune pentru înfrângerea din războiul Ruso-Japonez, în care sovieticii au pierdut influenţa în Manciuria. De fapt, el îşi propunea câştigarea unei influenţe chiar mai mari în estul Asiei.
Roosevelt a acceptat condiţiile lui Stalin, sperând că va reuşi să tempereze pretenţiile Uniunii Sovietice prin intermediul ONU. Unii consideră că Ialta a fost o trădare, din cauza faptului că nehotărârea Americii şi a Marii Britanii a încurajat extinderea sferei de influenţă sovietice în Japonia şi Asia, dar şi din cauză că Stalin a încălcat în cele din urmă clauzele înţelegerii prin formarea blocului sovietic. În plus, Uniunea Sovietică a fost de acord să se alăture Organizaţiei Naţiunilor Unite doar cu condiţia (secretă) ca membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto, dându-i astfel mai mult control pe glob. Unii observatori consideră că sănătatea precară a lui Roosevelt ar fi fost una dintre cauzele pentru concesiile făcute (Ialta a fost ultima conferinţă majoră a lui înainte de a înceta din viaţă, din cauza unui atac cerebral), dar Roosevelt se temea de Uniunea Sovietică şi a încercat să prevină un conflict deschis. În acel moment Stalin controla mare parte din estul Europei şi avea o armată de trei ori mai mare decât cea americană de sub comanda generalului Eisenhower.
Cei trei mari au ratificat înţelegerile anterioare privind divizarea Germaniei: urmau să fie formate patru zone de ocupaţie, una pentru fiecare din cele trei naţiuni dominante, plus una pentru Franţa. Capitala Berlin urma să fie împărţită tot în patru sectoare, deşi se afla în zona sovietică de ocupaţie. Oraşul a devenit un simbol major al Războiului Rece din cauza divizării oraşului prin ridicarea zidulului Berlinului (1961), construit şi menţinut de guvernul est-german, sprijinit de sovietici.
Cei trei au decis ca toate guvernele originale să fie reinstaurate în ţările invadate şi toţi civilii repatriaţi. Democraţiile se doreau a fi reinstalate. În toate teritoriile urmau să se desfăşoare alegeri libere, iar ordinea să fie redată Europei, după cum se arăta într-o declaraţie oficială:
Stabilirea păcii în Europa şi reconstruirea vieţii economice trebuie realizate prin procese care să permită oamenilor eliberaţi distrugerea ultimelor vestigii ale nazismului şi fascismului şi să creeze instituţii democratice de ei alese.
Ulterior, Rusia a dobândit Insulele Sahalin şi Kurile şi partea nordică a provinciei germane Prusia de est.
Majoritatatea populaţiei din Europa de est a privit Conferinţa de la Ialta ca act de trădare din partea Occidentului. Acesta îşi are originea în credinţa că puterile aliate, deşi afirmau valorile democratice, au încercat să asigure stabilitatea sacrificând pentru următorii 45 de ani naţiunile din Europa de est.
Conferinţa s-a desfăşurat la Ialta, oraş din peninsula Crimeea, din Uniunea Sovietică (acum în Ucraina). Delegaţia americană a fost cazată în fostul palat al ţarului, iar preşedintele Roosevelt la palatul Livadia, unde a avut loc întâlnirea. Delegaţia britanică a fost găzduită în castelul din Alupka care aparţinuse prinţului Voronţov. Principalii membri ai delegaţiilor au fost Edward Stettinius, Averell Harriman, Anthony Eden, Alexander Cadogan şi Viaceslav Molotov. Potrivit observaţiilor lui Anthony Beevor, toate încăperile erau spionate de agenţii NKVD. Stalin a sosit cu trenul la 4 februarie, iar summitul a început cu un dineu oficial ţinut în aceeaşi seară.
Principalele puncte ale convorbirilor
S-a stabilit drept principală prioritate predarea necondiţionată a Germaniei naziste. După război, Germania urma a fi împărţită în patru zone de ocupaţie. Urma să aibă loc şi o divizare a Berlinului în patru sectoare.
Stalin a fost de acord ca Franţa să preia cea de-a patra zonă de ocupaţie în Germania şi Austria. Franţei i se acorda şi un loc în Consiliul Aliat de Control.
Germania urma să fie supusă unei operaţiuni de demilitarizare şi denazificare.
Crearea unui consiliu aliat de reconstrucţie, cu sediul la Moscova.
A fost discutat statutul Poloniei, chestiune complicată de faptul că în acel moment Polonia era ocupată de armata sovietică. S-a stabilit reorganizarea guvernului provizoriu polonez care fusese instalat de Armata Roşie prin includerea a diverse grupări politice, prin organizarea de alegeri democratice. Prin aceasta a fost înlăturat, practic, guvernul polonez legitim exilat din 1939 în Occident.
Graniţa estică a Poloniei urma să fie de-la lungul Liniei Curzon, Polonia urmând să fie compensată teritorial în vest cu teritorii importante răsăritene din Germania.
Cetăţenii Uniunii Sovietice şi ai Iugoslaviei urmau să fie repatriaţi, indiferent dacă ei doreau aceasta sau nu.
Roosevelt a obţinut de la Stalin acordul de a participa la Naţiunile Unite, după ce s-a convenit ca fiecare din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate să aibă drept de veto.
Stalin a fost de acord să participe la războiul împotriva Japoniei în 90 de zile de la înfrângerea Germaniei. Uniunea Sovietică urma să primească, după înfrângerea Japoniei, partea sudică a insulelor Sahalin şi Kurile.
Milioane de ruşi din Europa au fost forţaţi să se reîntoarcă în URSS.
Urmările Conferinţei de la Ialta
Ialta a fost ultima mare conferinţă înainte de sfârşitul războiului şi ultima călătorie a lui Roosevelt în străinătate. Observatorii l-au descris cu această ocazie ca fiind bolnav şi foarte slăbit. Se crede că principalul obiectiv a fost acela de a asigura participarea Uniunii Sovietice la Naţiunile Unite, lucru pe care l-a realizat de altfel, însă cu preţul acordării dreptului de veto fiecărui membru permanent al Consiliului de Securitate, ceea ce a slăbit semnificativ Organizaţia Naţiunile Unite. Un alt obiectiv al său a fost contribuţia URSS în lupta împotriva Japoniei. Armata Roşie înfrânseseră forţele naziste în cea mai mare parte a Europei de est, Stalin obţinând astfel tot ce îşi dorea: o sferă importantă de influenţă drept zonă tampon. În acest proces, libertatea micilor naţiuni a fost sacrificată de dragul stabilităţii, ceea ce a însemnat că ţările baltice Letonia, Lituania şi Estonia au rămas membre cu forţa ale URSS.
Faimosul petec de hârtie privind împărţirea sferelor de influenţă scris de Churchill la Ialta şi aprobat de Stalin, descoperit într-o bibliotecă din Germania în anii 1990. România: Rusia - 90%, ceilalţi - 10%; Grecia: Marea Britanie (de acord cu SUA) - 90%, Rusia - 10%; Iugoslavia - 50-50%; Ungaria - 50-50%; Bulgaria: Rusia - 75%, ceilalţi - 25%.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu