Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a făcut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, a ocupat funcţia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).
Poezia
Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane.
În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume.
Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.
Dramaturgia
Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia ”Setea Muntelui de sare”, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.
Proza
Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. „Viziunea vizuinii” şi, mai ales, „Trei dinţi din faţă” sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.
Distincţii
Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)
Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.
Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...
Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.
Scara la cer
Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,
Mi se arunca de sus.
Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.
Pâs! Pâs!
Extraordinar de bine marcat momentul! Aveți dreptate, Marin Sorescu a fost si rămâne un autor complex si extrem de important pentru România culturala!
RăspundețiȘtergere