Prince of Wales

1301
Fiul cel mare al regelui (regina) este numit Prince of Wales

Edward II al Angliei, fiul regelui Edward I şi Eleanor de Castilia, a fost primul prim Prinţul de Wales

Eduard al II-lea (n. 25 aprilie 1284 – d. 21 septembrie 1327), a fost rege al Angliei din 1307 pâna în ianuarie 1327.

Eduard al II-lea a fost primul monarch care a fondat colegiile universităţilor din Oxford şi Cambridge; el a fondat Cambridge's King's Hall în 1317 şi a dat statut regal Colegiului Oriel din Oxford în 1326.

Al patrulea fiu al regelui Eduard I şi al primei lui soţii Eleonora a Castiliei, Eduard al II-lea s-a născut la Castelul Caernarfon. A fost primul prinţ englez care a deţinut titlul de Prinţ de Wales, care a fost oficializat de Parlament la 7 februarie 1301.

Eduard a devenit moştenitor al tronului când avea doar câteva luni, după decesul fratelui său mai mare, Alphonso. Tatăl lui, un puternic lider militar şi-a instruit moştenitorul în arta războiului şi în politică încă din copilărie, totuşi tânărul Eduard prefera plimbarea cu barca şi tapiseriile, activităţi considerate la vemea aceea sub demnitatea unui rege.

Prinţul a luat parte la câteva campanii scoţiene însă în ciuda acestor angajamente măreţe "toate eforturile tatălui său n-au putut împiedica dobândirea unor obiceiuri extravagante şi frivolitatea pe care le-a menţinut toată viaţa".

Puternicul ataşament manifestat de tânărul Eduard faţă de Piers Gaveston, un cavaler gascon, l-au determinat pe rege să-l exilexe pe Gaveston de la curte în special după ce Prinţul Eduard a acordat prietenului său un titlu rezervat regalităţii. În mod ironic regele a fost cel care l-a ales pe Gaveston în 1298 să fie un prieten potrivit pentru fiul său din cauza spiritului său, a curtoaziei şi a abilităţilor sale.

Eduard I a murit la 7 iulie 1307 în drum spre o altă campanie împotriva scoţienilor, un război care a devenit semnul distinctiv al domniei sale.

În Evul Mediu, homosexualitatea era considerată un păcat capital. De fapt, se pare că Eduard era mai curând bisexual, fiindcă a avut câteva aventuri şi cu domniţe de la curte şi chiar a dăruit un urmaş Angliei, însă patima lui pentru băieţii frumoşi era mai puternică.

La 25 ianuarie 1308, Eduard s-a căsătorit la Boulogne cu Isabela a Franţei, fiica regelui Filip al IV-lea al Franţei şi sora a trei regi francezi. La 25 februarie au fost încoronaţi la Westminster Abbey. Mariajul a fost sortit eşecului de la început. Isabela era mai mult neglijată de soţul ei, care prefera să-şi petreacă timpul conspirând cu favoritul său despre cum să limiteze puterea nobililor englezi (peerage) şi să-şi consolideze propria putere.

Pentru că baronii englezi au început să exercite presiuni asupra lui Eduard împotriva "gasconului" Gaveston, regele îl exilează în Irlanda, însă nu pentru mult timp; îl recheamă, episcopii îl excomunică pe Gaveston iar regele fuge cu amantul său, părăsindu-şi soţia însărcinată în trei luni.

În cele din urmă Gaveston este capturat de contele Pembroke şi decapitat, inainte ca regele să-l poata salva.

După moartea lui Gaveston regele creşte puterea nepotului său prin alianţă, (care de asemenea, era cumnatului lui Gaveston) Hugh le Despenser cel Tânăr. Baronii au fost indignaţi de privilegiile acordate atât tatălui cât şi fiul, ambii numiţi Hugh le Despenser, în special când Despenser cel Tânăr a început în 1318 eforturile pentru a-şi procura pentru sine titlul de conte de Gloucester şi domeniile asociate acestui titlu.

Are loc o dispută între Franţa şi Anglia după refuzul lui Eduard de a aduce un omagiu regelui francez pentru teritoriul Gasconia. După mai multe încercări de a-şi recâştiga teritoriul, Eduard îşi trimite soţia să negocieze termenii de pace. Isabela ajunge în Franţa în martie 1325. Are ocazia să-şi viziteze familia şi de a scăpa de rege şi Despensers şi de ceea ce detestă mai mult.

În Franţa întâlneşte un nobil exilat, pe nume Roger Mortimer, care îi împărtăşeşte ura faţă de regele pederast. Se îndrăgosteşte de el, devine amanta lui şi la îndemnul acestuia începe să adune o armată pentru a-şi răsturna de pe tron soţul. Când suita Isabelei, care era credincioasă regelui Eduard, revine în Anglia la 23 decembrie, îi aduce acestuia vestea şocantă a alianţei cu Roger Mortimer şi planul invaziei Angliei.

În septembrie 1326, Mortimer şi Isabela invadează Anglia. Eduard a fost uimit de numărul mic de soldaţi şi imediat a început să strângă o armată numeroasă care s-o zdrobească pe a lor. Totuşi, un mare număr de bărbaţi au refuzat să lupte împotriva lui Mortimer şi a reginei. Eduard a pus o recompensă de o mie de livre de aur pe capul lui Mortimer. Isabella a oferit două mii de livre pentru tânărul Despenser. Tatăl acestuia a fugit către Bristol dar oraşul şi-a deschis porţile în faţa armatei reginei. Bătrânul Despenser a fost prins şi spânzurat. Eduard, care era însoţit de Hugh cel tânăr, avea tot mai puţini suporteri.

În cele din urmă, în noiembrie 1326 a fost prins Hugh cel Tânăr şi condamnat la o moarte dezonorantă şi dezgustatoare: mai întâi i s-au tăiat organele sexuale, ca eretic şi sodomit, apoi decapitat. Regina l-a declarat pe suveran „nebun şi probabil răpit de Iele” şi l-a închis în Turnul Londrei. În septembrie 1327, Eduard a fost ucis în inchisoare, cu acceptul tacit al reginei.

Peste patru ani, regele va fi răzbunat de fiul său, care-l va ucide pe Mortimer şi o va alunga pentru totdeauna de la curte pe mama sa, Isabela.

În acest moment Prinţul Charles este Prince of Wales