1935
Naşterea lui Sonny Bono
La sfârșitul anilor '50, Sonny Bono, fiul unor imigranți sicilieni lucra ca distribuitor la o băcănie. Încercând să descopere succesul muzical, trimitea adesea cântecele compuse de el diferitelor case de discuri de pe Sunset Boulevard. Șansa i s-a oferit odată cu postul de asistent pentru celebrul producătorul muzical Phil Spector. În timpul petrecut cu Spector, Bono și-a perfecționat modul de a compune și a aranja versuri pe note. În 1964 a compus „Needles and Pins” (adesea considerat unul dintre cele mai bune piese ale sale) pentru The Searchers. În aceeași perioadă a întâlnit-o pe Cherilyn Sarkisian, atunci în vârstă de 16 ani.
După ce a reușit să-i găsească un servici angajând-o ca și cântăreață de back-up pentru The Ronettes, Bono a convins-o pe timida Cher să se lanseze solo. În 1964 Cher și-a lansat primul disc single, „Ringo, I Love You”, o piesă de dragoste dedicată lui Ringo Starr (membru Beatles), sub pseudonimul Bonnie Jo Mason însă din cauza vocii ei joase, mulți oameni au crezut că piesa este cântată de un bărbat, lucru neacceptat atunci. Din această cauză, piesa nu s-a clasat în niciun top, iar radiourile au refuzat să o difuzeze. În urma eșecului, Bono a convins-o că cei doi ar trebui să formeze o pereche, pe lângă cariera ei solo. Inițial s-au lansat sub pseudonimele Caesar and Cleo, iar primul lor single, „The Letter”, a fost un eșec. Următoarele piese promovate, „Do You Wanna Dance” și „Love Is Strange” au avut aceeași soartă. Din cauza insuccesului proiectului, și-au schimbat imaginea într-una hippie și numele de scenă în Sonny & Cher.
Baby Don't Go
Inspirat de viața lui Cher, Bono a compus „Baby Don't Go”.Cântecul a reprezentat primul lor succes, atingând locul 8 în Statele Unite și 11 în Regatul Unit, cu toate că albumul nu a făcut mare vâlvă.
În vara anului 1965 Cher și-a lansat primul disc single sub acest nume, o preluare după Bob Dylan. Piesa a devenit un succes de top 20 în Billboard Hot 100 și top 10 în UK Singles Chart. Cher și-a continuat cariera solo în paralel cu cea de membră a grupului Sonny & Cher.
Rare clip
I Got You Babe
În 1965 Bono a compus cel mai mare hit al lor, „I Got You Babe”.După ce a semnat un contract cu Atco și Atlantic Records, a început să înregistreze piesa cu echipament profesionist.Cu toate că Atco Records a considerat că „I Got You Babe” ar fi mai bună ca fața B a piesei „It's Gonna Rain”, Bono era decis că alegerea lui era cea mai bună, astfel că a dus separat negocieri cu unele posturi de radio și DJ-ei pentru a promova „I Got You Babe”. Considerând că imaginea lor era prea radicală pentru americani, la sugestia formației britanice The Rolling Stones, Sonny & Cher au plecat în luna iulie într-un turneu în Marea Britanie.
Aici, cei doi au fost dați afară din hotelul Hilton datorită îmbrăcămintei lor, fiind considerat de mulți un truc pentru a atrage atenția. În următoarele zile, presa a fost pe urmele lor mereu, apărând chiar și pe coperta revistei The Daily Telegraph. La întoarcerea în Statele Unite, Sonny & Cher erau considerați ca făcând parte din „invazia britanică”. Datorită succesului piesei „I Got You Babe” la câteva posturi de radio din Los Angeles, directorul casei de discuri Atlantic Records s-a hotărât să o promoveze, anulând planurile pentru „It's Gonna Rain”.Pe 31 iulie, „I Got You Babe” a intrat în primele 40 de poziții ale clasamentului Billboard, iar la numai trei săptămâni de la lansare, piesa a ajuns pe primul loc. La scurt timp, a preluat locul 1 și în UK Singles Chart. Piesa s-a dovedit a fi un succes de crossover, atingând locul 19 în clasamentele R&B din SUA.Succesul cântecului a dus la vânzarea discului single în peste trei milioane de exemplare.
Al doilea album de studio, Look at Us, care conținea hitul „I Got You Babe” a fost lansat în același ani, fiind puternic inspirat de muzica lui Bob Dylan. A staționat pe locul 2 în Billboard 200 timp de opt săptămâni, devenind unul din cele mai de succes albume ale anului 1965 și cel mai de succes album al lor, având vânzări de 2 milioane de exemplare în toată lumea și un disc de aur din partea RIAA.
Imaginea hippie a grupului, în special a lui Cher a devenit apreciată de adolescenți. Aceasta a introdus în modă pantalonii evazați, iar o întreagă generație de fete și-au îndreptat părul cu fierul de frezat părul pentru a obține un look asemănător cu părul ei lung și negru.
În încercarea de a profita de succesul inițial al duo-ului, Sonny a produs repede un proiect de film pentru ei. Lansat în 1967, Good Times s-a dovedit a fi un eșec mare, în ciuda faptului că regizorul fusese William Friedkin și că alături de Sonny și Cher apăruse și George Sanders.
La sfârșitul anului 1967, grupul vânduse peste 40 de milioane de exemplare de albume și discuri single.Totuși, succesul lui Sonny & Cher a început să scadă odată cu anul 1968.
In 1988 când cei doi au fost invitați în emisiunea lui David Letterman, aceasta a fost ultima lor apariție în public împreună.
Sonny şi Cher Duo
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu