Gabriele d’Annunzio

Operă vastă - 17 volume de poeme şi poezii; 8 romane; 6 volume de nuvele; 10 drame; 3 volume memorialistice etc.

Gabriele d’Annunzio, principe de Montenevoso (n. 12 martie 1863, Pescara - d. 1 martie 1938, Gardone) a fost un poet, romancier, nuvelist şi dramaturg italian, preşedinte al Academiei italiene.

Gabriele d’Annunzio, poet, romancier, dramaturg şi soldat s-a născut în Pescara, la 12 martie 1863. Părinţii săi erau Francesco Paolo Rapagnetta, care şi-a luat şi numele d'Annunzio şi Luisa de Benedictis. S-a mutat la Roma în 1881 şi şi-a încput cariera literară. S-a mutat mai apoi în Franţa în 1910, dar s-a întors în Italia unde a devenit un susţinător fervent al intrării Italiei în război alături de Antanta. După intrarea în război, d’Annunzio a devenit infanterist în armata italiană, mai apoi marinar şi aviator. Misiunile sale cutezătoare din Trieste, Pola şi mai ales zborul său deasupra Vienei din 1918 pentru a răspândi manifeste l-au consacrat ca o legendă…

În septembrie 1919, Gabriele d’Annunzio a condus o expediţie în Dalmaţia, ocupând portul Fiume, unde a înfiinţat un stat independent, separat de Italia şi de restul Europei până în 1921. Trupele sale, desprinse din armata regulată italiană, se numeau legionari şi purtau o uniforma formată din camaşă neagră, care a devenit mai apoi uniforma fasciştilor. Mulţi din legionarii lui d’Annunzio făceau parte din gruparea stângistă “Fasci di Combattimento”, mulţi dintre ei fiind foşti membri ai brigăzilor de şoc Arditi, folosite în primul război mondial pe post de trupe de comando.

În armata lui d’Annunzio era simţită puternic şi prezenţa militanţilor futurişti conduşi de Marinetti, prezent în persoană în Fiume. Când acesta a fost expulzat din Fiume pentru grave abateri, în postul său de comandă, Mino Somezi şi Mario Carli, alţi doi futurişti de seamă, i-au luat locul în Fiume.

D’Annunzio era unul din puţinii scriitori agreaţi de către Mussolini. Deşi a avut o influenţă notabilă asupra ideologiei fasciste, Gabriele D'Annunzio nu s-a implicat niciodată în mod direct în guvernul fascist la putere, în Italia, din anul 1923.

A fost creat prinţ de Monte Nevoso în 1924, iar Mussolini l-a numit preşedinte al Academiei Regale Italiene, în 1937, însă D'Annunzio a murit înainte de a-şi ocupa această înaltă funcţie.

În mod fundamental antinazist şi, detestându-l pe Hitler, s-a opus apropierii Italiei de Germania nazistă. Cu toate acestea, Mussolini i-a acordat funeralii naţionale, după moartea scriitorului, survenită la 1 martie 1938, ca urmare a unei hemoragii cerebrale, la Gardene Riviera, în locuinţa sa (care a devenit apoi mausoleu al Vittoriale degli Italiani).

Poezie

Cântec nou (1882)

Elegii romane (1892)

Ciclul Laude (1903-1912) - capodopera sa

Romane

Trilogia Trandafirul

Plăcerea (1889)

Inocentul (1892)

Triumful morţii (1894)

Fecioarele dintre stânci (1896)

Focul (1900)

Volume de nuvele

Pământ virgin (1883)

Cartea fecioarelor (1884)

San Pantaleone

Teatru

Cetatea moartă (1898)

Gioconda (1898)

Francesca de Rimini (1902)

Fiica lui Jorio (1904)

Memorialistică

Colegul fără gene (1928)

Traduceri apărute în limba română

Gabriele D'Annunzio, Fata lui Iorio (Titlul în limba italiană: La figlia di Iorio), traducere de Alexandru Marcu, Colecţia „Teatrul Italian”, Tragedie pastorală în 3 acte, Institutul de Cultură Italiană, Imprimeria „Tiparul Universitar”, Bucureşti, 1943;

Gabriele D'Annunzio, Focul (Titlul în italiană: Il fuoco), traducere de George Lăzărescu, Editura Minerva, Colecţia „Biblioteca pentru toţi”, Bucureşti, 1979;

Gabriele D'Annunzio, Fecioarele Stîncilor (Titlul în italiană: Le vergini delle rocce), traducere de Oana Sălişteanu-Cristea, Editura Univers, Bucureşti, 1992.