Mario Vargas Llosa

1936 - S-a născut scriitorul peruan Mario Vargas Llosa (romanele: “Orasul şi cîinii”, “Conversaţie la catedrală”).

Mario Vargas Llosa (n. 28 martie 1936, Arequipa, Peru) este unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori din Peru. Este de asemenea unul din cei mai importanţi romancieri si eseişti născuţi în America Latină. A obţinut Premiul Nobel pentru Literatură (2010) pentru „cartografierea structurilor puterii”.

S-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise ca un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru.

Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare private din Lima, Colegio Militar Leoncio Prado – experienţa descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii (1963). În 1953, intră la "Universitatea Naţională San Marcos" din Lima pentru a studia literatura iar peste cinci ani îşi ia licenţa în literatură cu teza Baze pentru o interpretare a lui Rubén Darío.

A obţinut apoi un doctorat în filozofie şi litere la "Universitatea Complutense" din Madrid în 1959. Între timp, se stabileşte pentru o perioadă în Franţa unde lucrează ca profesor de spaniolă şi ziarist. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine un scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa.

După o tinereţe în care se apropie de comunism, la maturitate ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism faţă de regimul castrist.

În 1955 se căsătoreşte cu cumnata unchiului matern, (subiectul romanului Mătuşa Julia şi condeierul) provocând mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verişoara lui, Patricia, cu care a avut trei copii: Alvaro Vargas Llosa, scriitor; Gonzalo, şi Morgana, fotografă. Vargas Llosa a devenit membru al "Real Academia Española" în 1996.

În anii 80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician şi a devenit cunoscut pentru luările de poziţie în favoarea liberalismului de piaţă şi a admiraţiei pentru Margaret Thatcher, supranumită Doamna de Fier. În anul 1988 înfiinţează formaţiunea politică Movimiento Liberdad care intră în componenţa Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la preşedinţia ţării în alegerile prezidenţiale din Peru în 1990 dar a pierdut în al doilea tur de scrutin în faţa lui Alberto Fujimori.

În timpul campaniei electorale oponenţii săi au citit la radio fragmente agresive din opera sa pentru a-i şoca pe electori. Întreaga experienţă este apoi povestită în volumul autobiograficPeştele în apă.

Opera sa a fost universal recunoscută. Ea aparţine unuia dintre exponenţii cei mai talentaţi ai unui boom literar latinoamerican, alături de operele scriitorilor Julio Cortázar, Ernesto Sabato, Jorge Luis Borges din Argentina, Carlos Fuentes din Mexico, sau Gabriel García Márquez din Columbia.

Primul său roman Oraşul şi câinii i-a adus recunoaşterea imediată. El poartă semnele influenţei existenţialismului lui Sartre şi citează chiar un dialog extras din romanele acestuia la începutul fiecărei dintre cele două părţi.

El introduce şi o tehnică specială, utilizarea dialogului alternativ pentru a portretiza realităţi separate în timp şi spaţiu, şi foloseşte timpurile verbale pentru a purta naraţiunea înapoi sau înainte în timp, sau pentru a descoperi tema principală a naraţiunilor sale, lupta individului în căutarea libertăţii într-o realitate opresivă.

Cartea a obţinut Premiul Criticii Spaniole.

La scurtă vreme după Oraşul şi câinii scrie La Casa verde (Casa verde, 1966), un roman care demonstrează influenţa puternică a lecturilor din William Faulkner în care vede un suflet geamăn. Romanul descrie un bordel ce se numeşte „Casa verde” şi a cărui prezenţă aproape mitică afecteaza vieţile personajelor.

Acţiunea principală urmăreşte destinul unei fete, Bonifacia, care este cât pe aci să se căsătorească la biserică dar care se metamorfozează în La Selvatica, cea mai cunoscută prostituată din „Casa verde”. Romanul i-a confirmat poziţia de mare scriitor în America Latină şi i-a adus Premiul Rómulo Gallegos , aflat în 1967 la prima sa ediţie.

Cel de-al treilea roman al lui Vargas Llosa închide ceea ce mulţi critici consideră a fi cel mai valoros ciclu narativ al său. Publicat iniţial într-o ediţie în patru volume, Conversación en la Catedral (Conversaţie la Catedrală), 1969) a fost prima incercare a lui Vargas Llosa de a scrie un „roman total”, adică o încercare de a ficţionaliza toate nivelurile unei societăţi oarecare şi reflecţiile ei pe anumite paliere ale realităţii perceptive.

Romanul e o operă de deconstruire a statului Peru în timpul dictaturii militare a lui Odría în anii 1950 şi se ocupă de vieţile unor personaje din straturi sociale foarte diverse ale societăţii peruviene. Naraţiunea este construită în jurul a două axe, poveştile lui Santiago Zavala şi respectiv Ambrosio; primul este fiul unui ministru, cel de-al doilea este şoferul său.

O întâlnire întâmplătoare într-un loc extrem de banal, un adăpost pentru câini, conduce la o conversaţie în urma căreia Zavala va afla adevărul despre implicarea tatălui său în comiterea unei crime împotriva unei figuri notorii din lumea ascunsă, interlopă, a societăţii peruviene, şi amestecul politicianului în afacerile necurate ale dictatorului.

După acest roman foarte serios Vargas Llosa a publicat un text mai scurt şi în cheie comică Pantaleón y las visitadoras (Pantaleone si vizitatoarele , 1972), care, printr-un colaj de dialoguri cu fragmente de documente, urmăreşte să certifice înfiinţarea unui serviciu de prostituate, folosit intens de armata peruană.

După ce a trăit mai bine de 30 de ani În Europa, la Paris şi Madrid, unde a obţinut cetăţenia spaniolă în 1993, Vargas Llosa s-a întors ca să locuiască în Lima. Continuă să scrie romane istorice cum ar fi Sărbătoarea ţapului (2000), o poveste despre viaţa dictatorului Dominican Rafael Trujillo. Figura centrală a romanului, deloc un simplu erou de ficţiune, generalul Rafael Leonidas Trujillo y Molina a existat in realitate, iar societatea dominicană îl poreclea Ţapul.

Ajuns la conducerea jumătăţii dominicane a insulei Haiti în urma unei lovituri de stat, militarul avea să se menţină la putere timp de 22 de ani (1930-1952), aplicând cu consecvenţă un regim de cruntă teroare, perpetuat şi în timpul mandatului exercitat de fratele sau, Hector Bienvenido Trujillo y Molina (1952-1960).

El paraíso en la otra esquina (Paradisul de dupa colţ) e un roman istoric despre Paul Gauguin şi Flora Tristan.

Llosa a criticat adesea în opera sa ierarhiile stricte ale claselor sociale şi discriminarea rasială existentă atât în Peru cât şi în America latină. Foarte multe opere au caracter autobiograficcum ar fi La casa verde (Casa verde) (1966) sau La tía Julia y el escribidor (Mătuşa Iulia şi condeierul) (1977).

Romanul său istoric publicat în 1981, intitulat Războiul sfârşitului lumii are acţiunea localizată în Sertao, în Brazilia secolului al XIX-lea, şi se bazează pe evenimente reale, rebeliuneaSebastianiştilor o sectă millenaristă condusă de Antonio Conselheiro în Canudos.

Romanul Istoria lui Mayta, publicat în 1984, se prezintă ca o anchetă menită să aducă în faţa cititorului personalitatea troţkistului peruvian Alejandro Mayta, care a iniţiat în 1958 o rebeliune pentru care a fost deţinut în varii ocazii, sfârşindu-şi viaţa în uitare şi anonimat. Firul narativ se înfiripă odată cu interviurile luate de narator diferitor personaje, inclusiv fosta soţie a revoluţionarului, înstrăinată de el datorită escapadelor lui homosexuale. Ca de obicei, romanul lui Llosa se distanţează de realitatea strictă, păstrându-i însă datele esenţiale, în contextul omniprezenţei violenţei în istoria Perului. 

Romanul Lituma în Anzi se ocupă de crimele comise de o grupare maoistă împotriva satenilor din munţii Anzi. Caporalul de jandarmi Lituma şi adjunctul sau Tomas au în grijă campamentul unui şantier de construcţie din Peru.

Dar peste platourile alpine şi în văile Anzilor pluteşte spectrul permanent al raidurilor violente, comise de gruparea de orientare maoistă Sendero Luminoso (Cărarea luminoasă), căreia îi cad victime nevinovate, funcţionari şi ţărani deopotrivă.

Trei dispariţii de pe şantier adaugă şi mai multa spaimă în sufletele celor doi neputincioşi reprezentanţi ai legii. Căpitanul Lituma trebuie să investigheze toate aceste morţi şi dispariţii ciudate. O va face cu metodele unui detectiv particular, dar va explora în profunzime şi straturile societăţii respective.

Lista operelor publicate

Ficţiune

Los jefes (Şefii), povestiri, 1959 - debutul în volum

Oraşul şi câinii (ed. III, Humanitas, 2005)

Casa verde, 1966

Pantaleone şi vizitatoarele, 1973(ed. Albatros,1998)

Elogiul mamei vitrege, 1988, (ed. II. Humanitas, 2005)

Istoria lui Mayta, 1984

Conversaţie la Catedrală, 1969

Războiul sfârşitului lumii, 1981

Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, 1986

Sărbătoarea ţapului, Allfa, 2002

Calea spre paradis, 2001(rom. „Paradisul de după colţ” - ed. Humanitas, 2005)

Lituma în Anzi, 1993 (Humanitas 2005)

Mătuşa Julia şi condeierul, 1977

Caietele lui Don Rigoberto, 1997

Rătăcirile fetei nesăbuite 2006

El sueño del celta, 2010

Teatru

Kathie şi hipopotamul, 1983

La Chunga, 1986

Domnişoara din Tacna, 1981

Seniorul balcoanelor, 1993

Eseuri, critică literară

García Márquez: Povestea unui deicid (dizertaţia tezei de doctorat la Universitatea Complutense, 1971

La novela(Romanul), non-fiction, 1968

Istoria secreta a unui roman, 1971

Orgia perpetuă. Flaubert si doamna Bovary, eseu despre romanele lui Gustave Flaubert şi despre bovarism, Allfa, 2001

Intre Sartre si Camus, 1981

Peştele în apă, autobiografia sa, conţine povestea candidaturii la Preşedinţia statului Peru

Făcând valuri

Limba pasiunii

Scrisori către un tânăr romancier, Humanitas, 2005

Adevărul minciunilor, Humanitas, 2005

Tentaţia imposibilului Humanitas, 2005;

Premii literare

Premiului "Miguel de Cervantes", considerat un Nobel al literaturii din spaţiul hispano-american

Premiul Păcii acordat de Asociaţia Librarilor Germani, 1996

Premiul Criticii şi Premiul Internaţional de literatură Romulo Gallegos pentru Casa Verde (1966)

Premiul Planeta - pentru Lituma în Anzi (1993)

Premiul Nobel pentru Literatura (2010)

Llosa în România

Pe 17 septembrie 2005 a călătorit, pentru a doua oară - prima vizită fiind în 1995, în România ca să participe la lansarea a două dintre romanele sale, publicate într-o serie de autor de Editura Humanitas, ocazie cu care a vernisat şi o expoziţie de fotografii realizate de fiica sa, Morgana. Uniunea Scriitorilor i-a decernat Premiul Ovidius 2005 pentru "valoarea operei literare şi contribuţia la afirmarea libertăţii de expresie şi a toleranţei interetnice".

"Mario Vargas Llosa e un mare scriitor, opera lui e mai impresionantă decît a Hertei Muller de pildă iar ecoul ei este mai mare în lume chiar și în Germania. Oricum, librăriile germane au organizat încă de a doua zi standuri speciale cu opera laureatului. Mi-am amintit cu bucurie de întîlnirea mea cu Vargas Llosa la Neptun, în 2005 cînd a luat Premiul Ovidius. Deci, după Ovidius - Nobelul. La Orhan Pamuk a fost invers. Oricum se vede că juriul de la Neptun știe pe cine alege și n-ar fi exclus ca în scurt timp pe lista Nobel să se adauge și alți laureați Ovidus. De pildă Amos Oz. Pînă atunci, Mario Vargas Llosa rămîne singurul laureat Nobel pe care l-am cunoscut direct." [În poza de grup apar, de la stînga, doamna Vargas Llosa, Mihai Zamfir, Gabriel Chifu, Ion Pop, laureatul, un scriitor irlandez, Petru Cimpoeșu, Horia Gârbea].

horiagarbea