1931
Naşterea lui Mihail Gorbaciov

Mihail Gorbaciov

El a primit Premiul Nobel pentru Pace pe 15 octombrie 1990 -

Mihail Gorbaciov & Brian Mulroney

Mihail Gorbaciov este ultimul secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice 1985 - 1991 şi ultimul preşedinte sovietic 1990 - 1991.

El este tatăl perestroikai, care a dat jos Zidului Berlinului şi comunismul.

El a fost detronat de un comitet de stat pe 19 august 1991

Mihail Sergheevici Gorbaciov, născut pe 2 martie 1931, a fost conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi la prăbuşirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Mihail Gorbaciov s-a născut într-o familie ţărănească în satul Privolnoe de lângă Stavropol, ca fiu al lui Serghei şi al Maria. A avut o copilărie grea în timpurile în care în fruntea ţării s-a aflat Stalin. Bunicii săi fuseseră deportaţi pentru vina de a fi fost culaci. În timpul celui de-al doilea război mondial, a trăit vremurile grele ale ocupaţiei germane, după ce, pe 2 august 1942, armatele naziste au cucerit Stavropolul. Deşi germanii au fost alungaţi în februarie 1943, ocupaţia a înăsprit viaţa comunităţii rurale în care trăia tânărul Gorbaciov şi i-a lăsat acestuia amintiri de neşters. Din 1946 până în 1950, Gorbaciov a lucrat ca ajutor de mecanizator în diferite ferme agricole din regiune sa. Mai târziu avea să mărturisească că munca ţăranior în acea vreme era "foarte grea", în principal datorită cotelor în produse şi taxelor pe loturile în folosinţă cerute de autorităţi. În plus, cum ţăranilor nu li se eliberau acte de identitate, singura şansă a locuitorilor de la sate să părăsească munca pământului era inscrierea pe listele "orgnabor" – recrutarea de personal pentru proiectele de investiţii industriale. Această situaţie l-a făcut pe Gorbaciov să se întrebe: "care era diferenţa dintre această viaţă şi iobăgie?"

În ciuda originii modeste şi a greutăţilor din tinereţe, Gorbaciov a fost un elev fruntaş în timpul şcolii, arătând un interes special pentru istorie şi matematică. După absolvirea cursurilor şcolii din sat, Gorbaciov şi-a ajutat tatăl la strângera recoltei din acel an, o recoltă record pentru colhoz. Pentru munca depusă, a fost recompensat cu Ordinul Steagul Roşu pentru Muncă la vârsta de numai 16 ani, un lucru destul de neobişnuit pentru cineva aşa de tânăr. Tocmai acest ordin i-a deschis calea către admiterea la cursurile Universităţii din Moscova (1950). Gorbaciov nu avea intenţia să înceapă o carieră juridică, specializarea aceasta nefiind decât o treaptă necesară pentru a accede la funcţii importante în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. A devenit membru-candidat al Partidului în acelaşi an. În perioada în care a locuit în Moscova a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Raisa Maximovna Titarenko. Cei doi s-au căsătorit pe 25 septembrie 1953, după care cuplul s-a mutat în regiunea Stavropol din sudul Rusiei. După ce a absolvit cursurile universitare, Gorbaciov a intrat în munca de partid. După absolvire, a lucrat o scurtă perioadă de timp în procuratură, după care s-a transferat în Komsomol. A fost prim secretar al organizaţiei orăşeneşti Stavropol din septembrie 1956, după care a fost mutat la comitetul regional al Komsomolului, unde a lucrat ca adjunct al primului secretar din aprilie 1958 şi ca prim-secretar din martie 1961. Pe 6 ianuarie 1957 avea să se nască primul copil al cuplului, Irina.

A fost delegat la Congresul al XXII-lea al Partidului Comunist din octombrie 1961, în timpul căruia Nikita Hruşciov a anunţat planul său de propulsare a ţării în comunism într-o perioadă de 20 de ani şi de depăşire din punct de vedere economic a Statelor Unite. Gorbaciov a fost promovat în funcţia de şef al departamentului agricol din kraina Stavropol în 1963. În 1966, la vârsta de 35 de ani, el a absolvit şi cursurile la forma de învăţământ fără frecvenţă a Institutului agricol, cu specializarea agronom-economist. Cariera sa a avut o evoluţie ascendentă. În 1970 a fost numit prim-secretar al krainei Stavropol, devenind unul dintre cei mai tineri şefi regionali de partid din URSS. În această perioadă el a contribuit la reorganizarea fermelor colective, îmbunătăţirea vieţii lucrătorilor agricoli, mărirea loturilor individuale în folosinţă şi a permis ţăranilor o mai mare libertate în planificarea activităţilor.Datorită eficienţei arătate în muncă, el a fost promovat ca membru CC al PC al URSS în mai 1971. În 1972 a condus o delegaţie sovietică în vizită în Belgia, iar numai doi ani mai târziu era deputat în Sovietul Suprem şi preşedinte al "Comitetului pentru problemele tineretului". A devenit membru al "Secretariatului pentru agricultură a CC al PCUS" în 1978, înlocuindu-l pe sprijinitorul său, Fiodor Kulakov, decedat în urma unui infarct.

În 1979, Gorbaciov a fost promovat în Politburo, (mai întâi ca membru supleant, devenind membru plin un an mai târziu). Aici a devenit protejatul lui Iuri Andropov, şeful KGB-ului, originar şi el din Stavropol. În timpul scurt în care protectorul său a fost la cârma Uniunii Sovietice, Gorbaciov a fost promovat în funcţia de secretar al partidului pentru problemele de cadre. Colaborând cu Andropov, Gorbaciov a schimbat peste 20% din membrii eşaloanelor superioare de conducere la nivel ministerial şi regional. În această perioadă au ajuns în importante funcţii de conducere Grigori Romanov, Nicolai Rîjkov şi Egor Ligaciov, ultimii doi fiind mai târziu printre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Gorbaciov. A fost de asemenea un apropiat al lui Constantin Cernenko, succesorul lui Andropov, lucrând ca secretar adjunct.

Poziţiile pe care le-a ocupat în organele superioare de conducere ale partidului i-au creat lui Gorbaciov noi posibilităţi de călătorie în străinătate. Aceste călătorii aveau să-i schimbe în mod profund viziunile politice şi sociale ale viitorului lider al URSS-ului. În 1975, el a condus o delegaţie sovietică în vizită în Germania Occidentală, iar în 1983 a condus o altă delegaţie în vizită în Canada, unde s-a întâlnit cu primul-ministru Pierre Trudeau şi cu membrii Camerei Comunelor şi ai Senatului canadian. În 1984 a călătorit în Regatul Unit, unde s-a intâlnit cu primul-ministru Margaret Thatcher.

După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, acum în vârstă de 54 de ani, a foat ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie 1985. El a devenit primul lider al partidului născut după victoria revoluţiei bolşevice.

Fiind conducătorul partidului şi conducătorul de facto al ţării, Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat şi economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului ("transparenţei"), perestroicăi ("reconstrucţiei") şi uskorenie ("accelerării" dezvoltării economice), politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului Comunist din februarie 1986.

Gorbaciov a introdus în cadrul aşa-numitului program perestroika reforme economice, despre care credea că vor ridica nivelul de trai al populaţiei şi productivitatea muncii. În acele vremuri, numeroase dintre reformele sale au fost considerate radicale de către birocraţii conservatori ai partidului.

În 1985, Gorbaciov a declarat că sistemul economic sovietic era osificat şi că reorganizarea lui era imediat necesară. La început, reformele lui au fost cunoscute ca "uskorenie" (accelerare), dar, mai apoi, termenul "perestroika" (reconstrucţie) a devenit mult mai popular.

Gorbaciov nu se afla pe un teren virgin. Deşi epoca lui Brejnev era considerată în general ca una a stagnării economice, se desfăşuraseră o serie de experimente economice, în particular în întreprinderile mixte cu companiile străine. O serie de idei reformiste fuseseră discutate în cercurile managerilor socialişti cu idei novatoare, care folosiseră facilităţile oferite de Komsomol ca pe un forum de discuţii. Aşa-numita "generaţie Komsomol" avea să se dovedească cea mai receptivă la iniţiativele gorbacioviste şi rezervorul de cadre pentru viitoarea clasă a afaceriştilor postsovietici, lucru valabil în special în statele baltice.

După ce a devenit Secretar General, Gorbaciov a propus un program de reforme, care a fost adoptat de Plenara CC al PCUS din aprilie. Într-un discurs ţinut în mai la Leningrad, Gorbaciov şi-a apărat în mod public programul de reforme. Pentru aplicarea reformelor, Gorbaciov a început prin a-l schimba pe ministrul relaţiilor externe Andrei Gromîko cu Eduard Şevardnadze. Andrei Gromîko, numit în derâdere în occident "Mr. Niet", fusese timp de 28 de ani ministru al afacerilor externe şi era considerat un personaj de modă veche. Robert D. English nota că, în ciuda lipsei de experienţă diplomatică, Gorbaciov şi Şevardnadze împărtăşeau o viziune comună, o experienţă comună în gestionarea problemelor agriculturii, ceea ce însemna că cei doi nu erau în niciun fel legaţi de complexul militaro-industrial sovietic.În timp ce iniţiativele gorbacioviste vizau întărirea libertăţii şi democraţiei în Uniunea Sovietică şi în rândurile aliaţilor din blocul răsăritean, politica economică a guvernului său a dus treptat ţara către colaps. Pe la sfârşitul deceniului al nouălea, au apărut crize ale aprovizionării principalelor produse alimentare, (carne, zahăr, ş.a.), ceea ce a condus la reintroducerea sistemului cartelelor, abandonat în URSS după încheierea celui de-al doilea război mondial.

Faţă de anul 1985, deficitul bugetar a crescut, (în conformitate cu cifrele oficiale), de la 0 la 109 miliarde de ruble, stocurile de aur au scăzut de la 2.000 la 200 de tone, iar datoria externă a crescut de la 0 la 120 miliarde de dolari.

Mai mult chiar, democratizarea URSS-ului şi a aliaţilor din blocul răsăritean a dus la definitiva subminare a puterii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi chiar a poziţiei lui Gorbaciov. Relaxarea cenzurii şi încercarea de deschidere politică au avut efectul secundar neaşteptat al redeschiderii conflictelor naţionale, nerezolvate mult prea multă vreme, dar şi a redeşteptării atitudinilor antiruse în toate republicile unionale. Cererile pentru un mai mare grad de independenţă au devenit mult mai puternice, în special în ţările baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – care fuseseră anexate de URSS în vremea lui Stalin (1940). Sentimentele naţionaliste au început să se manifeste cu tot mai multă putere în Georgia, Ucraina, Armenia şi Azerbaidjan. Gorbaciov dezlănţuise forţe pe care nu le mai putea stăpâni şi care, în cele din urmă, aveau să ducă la dezintegrarea Uniunii Sovietice.

Activitatea politică după demisia din funcţia de preşedinte sovietic

Gorbaciov a fondat fundaţia care-i poartă numele în 1992. În 1993, el a fondat Crucea Verde Internaţională, prin care a devenit unul dintre cei trei mari sponsori ai Earth Charter –Cartei Pământului. Gorbaciov a devenit de asemenea membru al Clubului de la Roma.

În 1995, Gorbaciov a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Durham pentru contribuţiile sale la "cauza toleranţei politice şi la terminarea confruntării de tipul războiului rece".

În 1996, Gorbaciov a participat la alegerile prezidenţiale din Rusia, dar a obţinut numai 1% din voturile exprimate, probabil datorită animozităţilor legate de disoluţia Uniunii Sovietice. În timpul turneului electoral, el a primit un pumn în faţă de la un necunoscut.

Pe 26 noiembrie 2001, Gorbaciov a fondat Partidul Social Democrat, care este o uniune a diferitelor partide de orientare social-democrată din Rusia. El a demisionat din funcţia de lider al partidului în mai 2004, după o neînţelegere cu conducerea partidului în legătură cu direcţia adoptată în campania pentru alegerile din decembrie 2003.

În iunie 2004, Gorbaciov a reprezentat Rusia la funeraliile de stat ale lui Ronald Reagan.

În septembrie 2004, după valul de atacuri ale separatiştilor ceceni în Rusia, preşedintele Vladimir Putin a lansat o iniţiativă pentru înlocuirea alegerilor pentru guvernatorii locali cu un sistem al numirii acestora direct de la Moscova de către preşedintele federaţiei, numiri care ar fi trebuit mai apoi aprobate de adunările legislative locale. Gorbaciov şi Elţin au criticat iniţiativa lui Putin, pe care au considerat-o un pas către dictatură.

În anul 2005, Gorbaciov a fost răsplătit cu Premiul Point Alpha pentru ajutorul dat la reunificarea Germaniei. El a primit şi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Münster.

Gorbaciov este foarte bine apreciat în Occident pentru acţiunile, care au dus la încheierea războiului rece. El este privit cu mare simpatie în Germania pentru că a permis reunificarea Germaniei. Totuşi, în Rusia, reputaţia sa se află la cote scăzute, (demonstrată în alegerile prezidenţiale la care a fost candidat), datorită părerilor majorităţii populaţiei, conform căreia este principalul vinovat de disoluţia URSS-ului, criza economică care a urmat şi pierderea statutului de supraputere. .

Războiul din Afganistan, care a început în deceniul al optulea al secolului trecut, a secătuit resursele sovietice. Există comentatori care afirmă că, adunând la uriaşele cheltuieli pentru păstrarea URSS-ului în cursa înarmărilor pe cele ale războiului din Afganistan, s-a ajuns la o sumă pe care economia sovietică nu o mai putea suporta. Infrastructura econonomică era deja într-un declin pronunţat în momentul în care Gorbaciov a reluat conducerea şi starea economică grea a fost principalul motiv al iniţiativelor de liberalizare. Se pare că încercările de "deschidere" a Uniunii Sovietice au fost făcute prea târziu.