1844
Naşterea lui Paul Verlaine
Clar de luna
de Paul Verlaine
Ti-e sufletul un peisaj ales,
Cu dans bergam si mastile bizare,
Ce din laute adiind ades
Par triste sub fantasta deghizare.
Cantand iubirea pe un ton minor
Si tot la fel viata oportuna,
Par sa nu creada-n fericirea lor,
Iar zvonul li se pierde-n clar de luna,
In calmul trist al lunii,dand ragaz
In arbori pasarilor sa viseze
Si sa suspine, zvelte si-n extaz,
Printre statui, havuzurile treze.
Clar de luna
de Paul Verlaine
Ti-e sufletul un peisaj ales,
Cu dans bergam si mastile bizare,
Ce din laute adiind ades
Par triste sub fantasta deghizare.
Cantand iubirea pe un ton minor
Si tot la fel viata oportuna,
Par sa nu creada-n fericirea lor,
Iar zvonul li se pierde-n clar de luna,
In calmul trist al lunii,dand ragaz
In arbori pasarilor sa viseze
Si sa suspine, zvelte si-n extaz,
Printre statui, havuzurile treze.
Portrait of Paul Verlaine by Gustave Courbet
Paul Verlaine (n. 30 martie 1844 — d. 8 ianuarie 1896) a fost un poet francez. El aparţine curentului simbolist şi este unul dintre cei mai citiţi dintre poeţii francezi. Este privit de simboliştii francezi ca şef al curentului. A dus o viaţă de boem, de “poet blestemat”, ce contrastează în planul creaţiei cu aspiraţia spre puritate şi candoare. Versurile de început (“Poeme saturniene”, 1866), cu reminiscenţe din parnasieni şi din Baudelaire, afirmă tonul său inegalabil prin viziunea dramatică asupra lumii, prin înclinaţia către melancolie, prin căutarea armoniilor. Verlaine cultiva o lirică a sentimentelor intime, a variatelor stări sufleteşti, într-o atmosferă crepusculară şi vagă. Sunt versuri care se sustrag retoricii, de o armonie muzicală sugestivă, aşa cum o demonstrează volumele sale: “Romanţe fără cuvinte” (1874), considerat cel mai valoros, “Înţelepciune” (1881), “Odinioară şi altădată” (1885), “Iubire” (1888), “Elegii” (1893) etc. El afirma că arta înseamnă a fi absolut tu însuţi şi formulează, în versurile celebre din “Arta poetică” (1855), notele caracteristice ale esteticii simbolismului: “Muzica înainte de toate”; “Suceşte gâtul elocinţei”; “Nuanţă, nicidecum culoare”.
Paul Verlaine - Cavalerul
Calare si tacut, mascatul cavaler,
Dezastrul, m-a strapuns cu sulita de fier.
Si sângele-mi tâsni cu-o rosie vigoare,
Evaporându-se apoi, prin flori, la soare.
Mi-nchise ochii umbra, de-un strigat napadit,
Batrâna-mi inima muri, fior cumplit.
Si cavalerul Dezastru veni aproape,
Descaleca, ma-atinse pe pleoape.
Prin rana degetul metalic si-l petrece
Pe când cu vocea dura-enunta a sa lege.
De degetul de fier abia atinsa, iata
O inima am iar, trufasa si curata.
Si credincioasa curatiilor divine,
Batu iar inima poruncilor în mine.
Stam tremurând si necrezând si ametit,
Cum e un om ce cu vedenii-i daruit.
Dar bunul cavaler, din nou încalecat,
Se-ndeparta, facându-mi blând un semn din cap
Si îmi striga (mai aud înca glasu-i rar):
“O data-n viata-i cu folos Prudenta, dar!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu