Radu Gyr

1905 - S-a născut Radu Gyr (pseudonim pentru Radu Demetrescu), poet, dramaturg şi eseist (m.29.04.1975).

Premiul Societăţii Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926,1927,1928,1939).

Premiul Adamachi al Academiei Române

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.
O, ce trist si ce-nalt parea Crist !
Luna venea dupa El, în celula
si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,
ochii adanci ca niste paduri.
Luna-L batea cu argint pe vestminte
argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gura
si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :
- Pune-mi pe rani mana ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugina
parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase
pe rogojina mea cu libarci.
Luna lumina, dar zabrelele groase
lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna
si misunau paduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mana
si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula si era luna,
numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.
Am intrebat zidul : nici un raspuns !
Doar razele reci, ascutite-n unghere,
cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .
Din luna venea fum de catui...
M-am pipait... si pe mainile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 la Câmpulung Muscel - d. 29 aprilie 1975, Bucureşti, pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu) a fost un poet, dramaturg, eseist şi gazetar român. O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu

Date generale

S-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung, de unde şi pseudonimul literar Gyr, prin derivaţie. A fost fiul actorului craiovean Coco Demetrescu. A fost membru de seamă al Mişcării Legionare, comandant legionar şi şef al regiunii Oltenia. Conferenţiar la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Radu Gyr a fost autorul textului Sfânta tinereţe legionară, imnul neoficial al Mişcării Legionare, al Imnului Moţa şi Marin (dedicat lui Ion Moţa şi Vasile Marin, legionari căzuţi în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forţelor republicane), al Imnului muncitorilor legionari şi al altor lucrări dedicate mişcării.

Ridica-te Gheorghe. Ridica-te Ioane

Canta, Tudor Gheorghe

Debutul literar

A debutat absolut la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic În munţi, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev a fost. Devenit student al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, a debutat editorial în 1924 cu volumul Linişti de schituri.

Cariera literară

A fost de mai multe ori laureat - în (1926, 1927, 1928 şi 1939) - al Societăţii Scriitorilor Români, Institutului pentru Literatură şi Academiei Române. A susţinut un număr însemnat de conferinţe cea mai cunoscută fiind Studenţimea şi Idealul Spiritual din 1935. A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar şi apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie; Vremea; Revista mea; Revistă dobrogeană,Ramuri, Adevărul literar şi artistic , Axa , Iconar etc. precum şi la ziarele Cuvântul; Buna Vestire; Cuvântul studenţesc. Laureat al Premiului Adamachi al Academiei Române (vezi ziarul Observatorul). A scris poveşti pentru copii semnând cu pseudonimul Nenea Răducu (Vezi biografia completă a poetului din cartea Poezia orală, Timişoara, Editura Vremea, 1994).

Comandant legionar şi director al teatrelor

În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar şi director general al teatrelor. În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înfiinţat în Bucureşti teatrul evreiesc Baraşeum, singurul teatru evreiesc din ţările Europei din acea perioadă tulbure în care puterea o deţineau regimuri autoritare şi fasciste). Teatrul Baraşeum şi-a început activitatea la 1 martie 1941 cu revista Ce faci astă seară? Ulterior, foşti demnitari sau susţinători ai regimului au subliniat că teatrul a putut să fiinţeze în toată perioada guvernării antonesciene şi că aceasta s-ar fi datorat toleranţei regimului antonescian faţă de cultura evreiască. Existenţa unui teatru evreiesc în capitala unui stat fascizat a fost scoasă în evidenţă, pe plan internaţional, şi de terţi comentatori cu mai mulţi ani înainte de 1989.

Detenţia în perioada a trei dictaturi: regală, antonesciană şi comunistă

După detenţia din timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, unde a stat închis în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade şi alţi intelectuali din perioada interbelică, Radu Gyr a fost închis şi în timpul regimului lui Ion Antonescu. După eliberarea din detenţie a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sărata. Întors din război rănit şi cu poemele în raniţă, Radu Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).

În 1945, regimul comunist l-a încadrat în „lotul ziariştilor”, iar justiţia aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenţie politică.

Condamnat la moarte pentru o poezie

A revenit acasă în 1956, dar, după doi ani, a fost arestat din nou şi condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane, considerată de autorităţi drept mijloc de instigare la luptă împotriva regimului comunist. Pedeapsa cu moartea i se comuta la 25 de ani de muncă silnică (dar nu află aceasta decât cu 11 luni după modificarea sentinţei), poetul executând 6 ani de detenţie, până la amnistia generală din 1964.

Refuzul asistenţei medicale

În închisoarea din Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenţie deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanţuri grele la picioare. Când s-a îmbolnăvit grav, autorităţile i-au refuzat acordarea de asistenţă medicală. O mare parte din detenţia de la Aiud şi-a petrecut-o în celula nr. 281.

Ultimul cuvânt al poetului în faţa Tribunalului Poporului (procesul din 1945)

„Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită». Şi a mai spus acuzarea: «Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi». Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz. Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.

Poezia de după gratii

Creaţia poetului Radu Gyr avea să cunoască înălţimi nebănuite în bezna temniţelor comuniste. Evoluţia poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viaţă inimaginabilă. Poetul scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezenţă zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la linişte sufletească şi la o credinţă adâncă, înţelegând soarta ce i-a fost rezervată şi jertfa uriaşă care îi stătea în faţă. Crezul său a devenit crezul unei întregi generaţii.

Colaborarea forţată

Din 1963, după eliberarea din închisoare, a fost ameninţat permanent, urmărit de Securitate şi silit să colaboreze - ca şi Nichifor Crainic, celălalt poet exponenţial al închisorilor, sau ca preotul Ion Dumitrescu Borşa, unicul supravieţuitor postbelic al echipei legionare combatante în Spania - la Glasul Patriei (mai târziu Tribuna României), ziar publicat sub supravegherea Securităţii pentru românii din diasporă, în care Gyr era silit să semneze cu numele său articolele scrise). Scos din circuitul valorilor publice în ţară, numai criticul Nicolae Manolescu a avut îndrăzneala să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative. La înmormântarea sa din cimitirul Bellu Catolic, în 1975, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară şi să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu.

Mărturii

Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierahiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie şi-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”

Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul şi îmbarbătarea deţinuţilor din Aiud. Prin el frumosul şi spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi şi sânge)

Rugăciune - Radu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule

Voi n-ati fost cu noi în celule

să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

Opera

Poezie

Linişti de schituri (1924) (volumul de debut)

Plânge Strâmbă-Lemne (1927)

Cerbul de lumină (1928)

Stele pentru leagăn (1936)

Cununi uscate (1938)

Corabia cu tufănici (1939)

Poeme de război (1942)

Balade (1943)

Studii şi eseuri

Învierea, de Tolstoi, Bucureşti, 1928

Evoluţia criticei estetice şi aspectele literare contemporane, 1937

Alte scrieri

Scufiţa roşie, 1937

Corabia cu tufănici, 1939

Eposul popular iugosvav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)

Volume publicate postum

Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982

Poezii, vol. I-III (Sângele temniţei, Balade, Stigmate, Lirica orală), Timişoara, Editura Marineasa, 1992-1994

Anotimpul umbrelor, sonete şi rondeluri, ediţie îngrijită şi postfaţă de Barbu Cioculescu, Bucureşti, Editura Vremea, 1993

Ultimele poeme, ediţie îngrijită şi postfaţă de Barbu Cioculescu, Bucureşti, Editura Vremea, 1994

Calendarul meu: prietenii, momente şi atitudini literare, ediţie îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1996

Baba Cloanţa Cotoroanţa. Povestiri pentru copiii cuminţi, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1997

Bimbirică automobilist, ediţie îngrijită de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998

Bimbirică aviator, ediţie îngrijită de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998

Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediţie îngrijită şi note de Ioan Popişteanu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1998

Pragul de piatră, poezii, Bucureşti, Editura Vremea, 1998

Balade, ediţie îngrijită de Ioan Popişteanu, postfaţă de Adrian Popescu, Constanţa, Editura Ex Ponto, 1999

Era o caşa albă, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2000

Linişti de schituri (versuri), Bucureşti, Editura Vremea, 2000

Sângele temniţei stigmate (versuri), Bucureşti, Editura Vremea, 2003

Da-mi chipul tau

Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
în ne’mpacatul meu destin
nici un tumult să nu mai fiarba!

Să nu mai spumege în piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate-n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.

Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o-ndoiala nu patrunde.

Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fără chin
si-o moarte fără rastignire!

Vreau, iarba,-nteleptiunea ta
de-a nu-ti aduce-n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
far-a privi nimic ‘nainte.

Să cresc în timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
în fericirea voastra oarba.