Raphaël

1483

Naissance de Raphaël

(Ou le 26 mars ou le 6 avril)

 "El a creat întotdeauna ceea ce altii doar au visat ca vor crea" 

GOETHE

Rafael Sanzio cunoscut şi ca Rafael sau Raffaello (* 6 aprilie 1483, Urbino - † 6 aprilie 1520, Roma), pictor şi arhitect de seamă alRenaşterii italiene, unul din cei mai mari artişti ai tuturor timpurilor, deşi moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepţionale.

Raffaello Santi, devenit cunoscut ca Rafael Sanzio (sau, simplu, Rafael), s-a născut în primăvara anului 1483, la 26 sau 28 martie, în oraşulUrbino. Tatăl său a fost Giovanni di Santi di Pietro, pictor de curte al principilor de Montefeltro. Urbino a fost în timpul Renaşterii un important centru al vieţii culturale italiene.

Margaret Luti

Rafael a crescut într-un mediu foarte receptiv la artă, primul său profesor fiind chiar tatăl său, poate nu prea remarcabil ca pictor, dar fără îndoială un bun pedagog. La vârsta de unsprezece ani, Rafael rămâne orfan. Nu se ştie dacă la vremea aceea frecventa deja la Perugia atelierul luiPerugino, dar este sigur că prezenţa sa în cercul marelui pictor datează din 1496. Rafael îşi ajuta maestrul în realizarea a numeroase comenzi, de aceea pe unele tablouri ale lui Perugino criticii înclină să recunoască urmele penelului său. În anul 1500, numele lui Rafael este menţionat într-un contract cu titulatura de "magistru", ceea ce dovedeşte măsura talentului său, căci este rar ca un tânăr de 17 ani să fie recunoscut ca maestru.

Când Rafael soseşte la Florenţa în anul 1504, gloria artei florentine începuse să pălească, dar dovezile epocii sale de aur mai sunt încă vii. Rafael studiază stilul vechi al lui Masaccio, cuceririle lui Leonardo da Vinci şi Michelangelo, ceea ce l-a dus la obţinerea unor rezultate strălucite şi la perfecţionarea propriului stil. Dar pentru Rafael, a cărui ambiţie era uriaşă, Florenţa începe să se dovedească a fi prea mică. În această perioadă, laRoma, arhitectul Bramante începe lucrările de construcţie a Bazilicii Sfântul Petru. Bramante, care era şi el originar din Urbino, îl sfătuieşte pe papa Iuliu al II-lea să-l angajeze pe Rafael la Vatican Rafael soseşte la Roma la sfârşitul anului 1508 sau începutul lui 1509 şi se apucă de lucru fără întârziere. Ia parte la decorarea "stanze"-lor - camerele apartamentului papal din Vatican - unde se păstraseră şi decoraţiile altor artişti. Stilul fin şi generos al lui Rafael l-a încântat în aşa măsură pe papă, încât a dat ordin să fie acoperite cu vopsea picturile altor maeştri, pentru ca gloria realizării frescelor din acele încăperi să-i revină exclusiv lui Rafael. Execuţia acestei lucrări durează până în anul 1517. Picturile şi decoraţiunile sale grandioase stârnesc admiraţia locuitorilor Romei.

Creşte repede şi renumele lui Rafael, astfel încât primeşte nenumărate comenzi. Artistul realizează multe portrete - cum este cel al lui Baldassare Castiglione sau al Donei Velata - pictează o serie de Madone de un farmec fără egal. Când în 1514 Bramante moare, noul papă, Leon al X-lea, îi încredinţează lui Rafael conducerea lucrărilor de construcţie a Bazilicii Sfântul Petru.

Roma, care a ajuns acum capitala Renaşterii italiene, este în acelaşi timp şi oraşul celor mai strălucitoare monumente din Antichitate. Papa ar vrea să glorifice această epocă şi îl însărcinează pe Rafael să execute desene despre Roma antică. Această ultimă lucrare nu o mai poate duce la bun sfârşit. La 6 aprilie 1520, în vârstă de numai 37 de ani, Rafael moare subit. Giorgio Vasari, biograful artiştilor Renaşterii italiene, el însuşi pictor, notează: "Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca şi cum ar fi orbit" .

Din operele lui Rafael

La scurtă vreme după sosirea sa la Roma, Rafael începe lucrările de decorare a camerelor dinVatican, cunoscute ulterior sub numele de Le Stanze di Raffaello. Aici ia naştere una din cele mai importante creaţii ale sale, Şcoala ateniană. La cererea personală a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordează temele: Adevărul, Bunătatea şi Frumuseţea. În scena înfăţişând Parnasul, Rafael identifică Frumuseţea cu muzica şi poezia, Bunătatea este exprimată de virtuţile fundamentale, iar Adevărul, legat de noţiunea raţiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atenaantică.

Şcoala din Atena este o alegorie a filozofiei. În centrul tabloului apare Platon, ţinând într-o mână dialogul "Timaios" iar cu cealaltă mână arătând spre cer, lumea ideilor desăvârşite, alături de el Aristotel ţine în mâna stângă "Etica", iar cu dreapta arată spre pământ. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirmă celălalt. Tavanul cu casete al clădirii aminteşte de noua Basilică Sfântul Petru pe care Bramante tocmai o construieşte.

Madonele lui Rafael

Rafael a pictat numeroase compoziţii în care apare figura Fecioarei Maria în diferite ipostaze. În 1507, când mai era încă la Florenţa, picteazăMadona cu sticlete, restaurată mai târziu de Rodolfo Ghirlandaio. În tabloul Madonna dell'Impannata, Fecioara Maria şi Pruncul Iisus sunt înconjuraţi de Sfânta Elisabeta, Sfânta Ecaterina şi Sfântul Ioan Botezătorul.Graţie culorilor calde, opera respiră bucurie şi calm, luminată de zâmbetul senin al pruncului.

Madonna di Foligno (1510) şi Madonna Sixtină (1513) arată bogăţia culorilor, eleganţa figurilor şi îndrăzneala în invenţia compoziţiei, caracteristică perioadei romane a lui Rafael.

Madonna della Sedia este una dintre cele mai renumite picturi ale lui Rafael. Formatul circular conferă tabloului un aer deosebit de familiar, rotunjimea figurilor creează senzaţia de legănare. Foarte omeneşti sunt gestul matern, plin de dragoste al Mariei şi mişcarea micului Iisus, precum şi îmbrăţişarea lor, care subliniază esenţa intimă a scenei. Lucrarea este îmbogăţită de efecte cromatice din tonuri calde, vii, pline de lumină. Rafael pune culorile aproape senzual, creând acea strălucire care umple tabloul de seninătate liniştitoare.

Triumful Galateei

Decoraţile palatului din Vatican îi aduc repede celebritatea. Bancherul Agostino Chigi îi încredinţează lui Rafael decorarea sălii Galateei din Villa Farnesina, proaspăt construită. Nereida Galateea, figură fermecătoare a mitologiei greco-romane, este fiica oceanidei Doris şi a zeului marin Nereus. Galateea este curtată de uriaşul ciclop Polyphemos, care încearcă să o seducă. Ea îl respinge deoarece este îndrăgostită de frumosul păstor Akis. Când însă află că Polyphemos este fiul zeului Poseidon, Galateea - de teamă- încearcă să-şi ascundă dispreţul sub vălul bunăvoinţei.

Scena se desfăşoară pe mare. Carul-scoică tras de delfini este înconjurat de tritoni şi nereide. În car, în poziţie trumfală, stă Galateea. Cu măestria sa, Rafael ştie să releve din scena prezentată întreaga expresie conţinută în ea. În mişcarea trupurilor se simte o incredibilă energie. Culorile sunt splendide, albastrul strălucitor al cerului şi marea de smarald, licărind de pete luminoase, constituie fundalul frescei. Rafael a preluat modul de zugrăvire a corpurilor de la Michelangelo, cu care, poate, s-a luat la întrecere în privinţa redării anatomiei, musculaturii şi mişcării.

Picturi cu tematică religioasă

Fiind în slujba Vaticanului, dar primind şi comenzi particulare, Rafael - în afara nenumăratelor Madone - a pictat numeroase compoziţii pe teme religioase, răspunzând cerinţelor epocii sale. Tehnica folosită a fost fie uleiul pe lemn, fie fresca.

Prima pictură a lui Rafael purtând semnătura artistului este Logodna Fecioarei Maria (Ulei pe lemn, 1504), comandată de familia Albizzini pentru bisericaSan Francesco di Città din Castello, realizată sub puternica influenţă a lui Perugino. Rafael zugrăveşte această scenă cu multă minuţiozitate din punctul de vedere al cromaticii şi al punerii în spaţiu, figurile sunt însă prea rigide, ceea ce afectează încărcătura misterioasă a compoziţiei.

În anul următor, 1505, pictează cele două tablouri Sfântul Mihail şi satana şi Sfântul Gheorghe şi balaurul, cu o tematică asemănătoare, dar deosebite în ceea ce priveşte realizarea artistică, arătând cât de mult a evoluat Rafael într-un scurt răstimp. În timp ce în primul tablou se constată mai puţină eleganţă şi vioiciune, în al doilea Rafael a ştiut să înfăţişeze strălucit dinamismul luptei, căreia îi contrapune blândeţea peisajului care închide fundalul îndepărtat.

Lucrarea Punerea în mormânt a fost comandată lui Rafael de Atalanta Baglione, în amintirea fiului său care şi-a pierdut viaţa intr-o luptă la Perugia. După mai multe peregrinări, pictura este în prezent expusă în Galleria Borghese din Roma. Compoziţia este remarcabilă, amintind sculpturile cu temaPietà ale lui Michelangelo.

În 1514, Rafael pictează compoziţia intitulată Sfânta Cecilia, la cererea Elenei Duglioli dall'Olio pentru biserica San Giovanni in Monte din Bologna. Datorită realizării necanonice a sfinţilor şi a îngerilor, pictura nu poate fi considerată ca o compoziţie sacră. În plus, o noutate surprinzătoare o constituie "natura moartă", alcătuită de instrumentele muzicale, ce închide partea inferioară a tabloului.

Pictând Sfânta Ecaterina, Rafael renunţă la zugrăvirea atributelor ce însoţesc persoana sfintei, liniile uşor curbate sunt caracteristice atât corpului, cât şi cutelor veşmântului său. Figura sfintei, cufundată în extaz, se desprinde clar din peisajul scăldat în lumina caldă a soarelui, în timp ce în mişcarea ei se descoperă o anume senzualitate.

Tabloul intitulat Apoteoza sau Schimbarea la faţă a fost comandat de cardinalul Giulio de Medici în 1517, pentru catedrala din Narbonne. Tabloul a fost readus la Vatican în 1815 şi a trebuit să sufere două restaurări. Pictura evocă concomitent două scene biblice: în partea de sus se vede schimbarea la faţă a lui Iisus pe muntele Tabor în prezenţa apostolilor copleşiţi de cele văzute, jos se întâmplă o minune, un copil posedat de diavol se vindecă. Atmosfera spaimei ce domină partea de jos a compoziţiei contrastează cu aspectul părţii superioare, acolo unde străluceşte lumina ce radiază din trupul lui Iisus.

Moştenirea lui Rafael

Din tinereţe, Rafael a crescut în bogata atmosferă a culturii umaniste a Renaşterii. A slujit această cultură şi s-a slujit de ea, pentru ca, în final, să devină unul dintre cei mai iluştri reprezentanţi ai ei.

Rafael a lăsat în urma sa o operă impresionantă. Încă în timpul vieţii a fost considerat unul din cei mai mari artişti ai epocii. Deşi a avut o viaţă scurtă, a crescut numeroşi discipoli, printre care talentatul Giovanni da Udine. Multe generaţii de tineri pictori învaţă din desenele sale ce se găsesc în numeroase muzee ale lumii. Ingres i-a purtat toată viaţa o nemărginită admiraţie şi a copiat cele mai bune opere ale sale. Chiar şiDelacroix, care era mai interesat de efectele cromatice decât de fineţea desenului, se inspiră în tabloul său Izgonirea lui Heliodor nemijlocit din fescele lui Rafael din Vatican.

Lucrări pictate de Rafael Sanzio

Raphael
Raffaello Sanzio
(Raphael, Raffaello Santi)

născut la 26 (28) martie 1483 în Urbino
decedat 06 aprilie 1520 în Roma

arhitect şi pictor italian

Madonna Sixtină

1513-1514 Art Gallery, Dresden

 

 

Sfânta Familie 

1518. Muzeul Prado, Madrid.

Trei Graces

1503-1504 Muzeul Conde, Galeria de Chantilly, Franţa

Şcoala din Atena (Filosofie)

1509-1511 Fresco Stanza della Senyatura, biroul de Papa

Pitagora pe fresca "Şcoala din Atena (extins)

1509-1511 Stanza della Senyatura Cabinet Papa

Leonardo da Vinci în imagine cu  Platon şi Aristotel pe fresca "Şcoala din Atena (extinse) 1509-1511 Stanza della Senyatura Cabinet Papa

Cina Domnului

1518-1519 Palatul Fresco a Papei, Loggia de Rafael, Vatican

Papa Iulius al II-

1511-1512 ~ National Gallery din Londra