Vasile Lupu, domn al Moldovei

1661 - A murit Vasile Lupu, domn al Moldovei, ctitor al bisericii “Trei Ierarhi” din Iaşi(1634-1653).

Vasile Lupu, (n. 1595 - d. 1661) a fost domnitor al Moldovei: aprilie 1634 - 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 - 16 iulie 1653.

Origine

Vasile Lupu era aromân de origine, din Albania, dar cu educaţie moldoveneasca, mama lui fiind, se pare, româncă. Tatăl său, Nicolae al lui Coci, a ajuns agă, iar el a ajuns vornic. Tronul l-a ocupat ca şi Matei Basarab al Munteniei prin răscoala provocată împotriva grecilor noi veniţi în ţară, dar în timpul domniei, tot grecii i-au fost cei mai buni prieteni.

Era bogat, ambiţios, mândru, o fire împărătească şi chiar şi numele de Vasile şi l-a dat după împăraţii din Bizanţ. Date fiind împrejurările favorabile externe, ar fi avut o domnie linistită dacă n-ar fi avut ambiţii mari, dacă nu se gândea şi la stăpânirea Munteniei şi chiar a Transilvaniei. Sprijinindu-se pe turci, a început intrigile împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei. Pe motivul că Matei nu vrea sa plătească jumătate din suma cheltuită pentru uciderea grecului Curt Celebi, care contribuia decisiv la intriga de punere a domnitorilor, a intrat în Muntenia în 1637 unde a ars şi jefuit până la Râmnic. Matei, ajutat şi de oştile lui Gheorghe Rákóczi I, comandate de Ioan Kemény, l-a învins la Teleajen şi l-a scos din ţară.

În 1639, Lupu a obţinut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan. Astfel că intră pentru a doua oară în Muntenia, cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de "Domn al Moldovei şi Ţării Româneşti", deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Totuşi, avem de la Vasile Lupu şi un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei şi Ţării Româneşti, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Cu Mitopolitul Joresi din Alba Iulia a făcut un plan de cucerire a Transilvaniei, mizând şi pe ajutorul sultanului, însă nu a reusit. 

Într-o scrisoare adresată Porţii otomane, scria că o treime din locuitorii Transilvaniei sunt români. Dupa moartea fiului său Ioan, a fost o perioadă în care a stat mai liniştit. Iar în 1644 chiar se împacă cu cei doi domnitori din Muntenia şi Transilvania. În amintirea acestei înţelegeri, Vasile ridică biserica Stela la Târgovişte, iar Matei pe cea de la Soveja, în Moldova. În 1646, Moldova suferă o invazie a tătarilor, iar mai târziu una a cazacilor lui Bogdan Hmielniţchi, după care Lupu a trebuit să dea în căsătorie fiului acestuia Timuş, pe fata sa cea mai mică, Ruxandra. Pe fata cea mai mare o măritase cu mare pompă după nobilul lituanian Janusz Radvil, în 1645.

Gheorghe Rakoczy al II-lea gândindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spatarul, din partea lui Matei Basarab. Vasile fuge peste Nistru la Cameniţa dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recâştigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gândul de a se răzbuna pe Matei Basarab. Este însă învins la Finta în 17 mai şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recâştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol. Ulterior,osemintele sunt aduse la Iaşi, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.

A zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită "Trei Ierarhi" (Academia Vasiliană) de la Iaşi, pe lângă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie. Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avânt culturii bisericeşti. Mai ales prin zelul MitropolituluiVarlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti ("Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an" - Iaşi 1643 ; "Răspunsuri la Catehismul Calvinesc" - Suceava 1645), dar şi o carte de legi, "Pravilele împărăteşti". În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat. "Predoslovia" domnitorului Vasile Lupu la "Cartea românească de învăţătură" ("Cazania") a mitropolitului Varlaam, se adresa către "toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă", arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să "dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească". Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi. Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Predecesor:

Moise MovilăDomnitor al Moldovei

Succesor:

Gheorghe Ştefan

Surse:

"Enciclopedia Cugetarea" 1940, de Lucian Predescu

Revista "Magazin Istoric" nr. 1/ ianuarie/ 1982

O predoslovie semnată de domnitorul Ţării Moldovei Vasile Lupu, la “Cartea de Învăţătură Românească”, tipărită la Iaşi, în 1643, cu binecuvântarea mitropolitului Varlaam

Cuvânt împreună cătră toată semenţia românească

Prealuminatul întru pravoslavie şi credincios întru Părintele nenăscut şi întru Fiiul de la Părintele născut mainte de toţi veacii şi întru Duhul Svânt de la Părintele purcedzătoriu şi pre Fiiul odihnitoriu Svânta Troiţă unul adevărat Dumnedzău, ziditoriu şi făcătoriu tuturor vădzutelor şi nevădzutelor.

Io Vasilie Voievod – cu darul lui Dumnedzău şi biruitoriu şi domn a toată Ţara Moldovei, dar şi milă şi pace şi spasenie a toată semenţia românească pretutinderea ce se află pravoslavnici într-această limbă, cu toată inima cearem de la Domnul Dumnedzău şi izbăvitoriul nostru Iisus Hristos.

Dintru cât s-au îndurat Dumnedzău dintru mila sa de ne-au dăruit, dăruim şi noi acest dar limbii româneşti carte pre limba românească, întâiu de laudă lui Dumnedzău, după acea de învăţătură şi de folos sufletelor pravoslavnici. Să iaste şi de puţin preţ, iar voi să o priimiţi nu ca un lucru pementesc, ce ca un odor ceresc.

Şi pre dânsa cetind, pre noi pomeniţi şi întru ruga voastră pre noi nu uitareţi. Să hiţi sănătoşi.