1945 Mussolini este executat

1945

Mussolini este executat

Benito Amilcare Andrea Mussolini (29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – 28 aprilie, 1945, Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 şi 1943. A creat un stat fascist utilizând propaganda şi teroarea de stat. Folosindu-şi carisma, controlul total al mediei şi intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al doilea război mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o ţintă a atacurilor Aliate, ceea ce a dus în final la căderea şi moartea sa. În noiembrie 2004 a fost votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.

Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, şi mai apoi preşedinte al Republicii Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini a încercat să redea Italiei gloria Romei Antice şi strălucirea Renaşterii Italiene.

Economic, pe plan intern, a reuşit să reducă sensibil şomajul şi să îmbunătăţească serviciile prestate de Căile Ferate Italiene, să organizeze Poliţia Statului, să înceapă lupta împotriva Mafiei din Sicilia şi sudul Italiei.

Preţul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală a poporului italian şi a primului său ministru în afara teritoriului ţării, în special la Liga Naţiunilor Unite.

A invadat Etiopia în 1935 şi a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1938) de partea generalului Francisco Franco, fiind în acelaşi timp criticat de Marea Britanie şi Franţa, ambele puteri coloniale.

Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios şi nici moral. Deşi, la începutul anilor 1920 a interzis organizaţiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătăţit - într-un fel - relaţiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929. Conform documentului, papei este recunoscută suveranitatea Papalităţii asupra Vaticanului, iar catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea recunoştea statul italian. Astfel se încheia o dispută veche din 1871.

În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondează la Milano primul grup politic de orientare fascistă (a se vedea Fascism), fasci di combattimento.

Iniţial programul grupului său politic avea o orientare strict naţionalistă, căutând să atragă categoria largă a veteranilor Primului Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei Romei antice.

Mai târziu, realizând că grupul său ţintă de veterani de război nu este suficient pentru realizarea ţelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă programului său fascist, care se adresa specific italienilor bogaţi, proprietari de companii şi terenuri.

În octombrie 1922, Mussolini organizează "Marşul asupra Romei" (Marcia su Roma). La ordinul său, mii de fascişti se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat şi temându-se de un război civil, regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept prim-ministru. În anii următori, Mussolini preia treptat întreaga putere, luându-şi titlul de "Il Duce" şi impunând în Italia cultul propriei personalităţi.

După ce germanii invadaseră şi ocupaseră aproape total Franţa, trupele fasciste italiene invadează sudul Franţei. Câteva zile mai târziu, Franţa capitulează.

Cu excepţia acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat: în Africa de Nord, în Grecia şi, la sfârşitul războiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o bună bucată de vreme, trupele germane au susţinut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un dezastru mai timpuriu. Evident, dezastrul, soldat cu colapsarea totală a funcţionalităţii armatei italiene s-a produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1944 şi înaintarea inexorabilă a aliaţilor de la sud spre nord.

Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe bună dreptate, de toate dezastrele militare italiene, retrăgându-i toate prerogativele de conducător. Mussolini a fost apoi arestat din ordinul regelui Victor Emanuel III, care îl desemnează drept prim-ministru pe mareşalul Badoglio. Noul guvern trece de partea Aliaţilor.

Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny şi pus în fruntea unui stat-marionetă în nordul Italiei, aşa-numita Republică de la Salo.

În primăvara lui 1945, când era clar că Axa a pierdut războiul, după înfrângerea totală a armatelor germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa, Claretta Petacci, fuge în Elveţia.

Cei doi se ascund într-o vilă, pe malul lacului Como, vilă ce fusese pregătită de mult ca refugiu în caz de dezastru. Partizanii italieni comunişti îi recunosc şi îi capturează la Dongo, lângă lacul Como, şi, fără nici o judecată, doar invocând motivul vag „pentru crime împotriva poporului italian” îi execută prin împuşcare. Cadavrele lor sunt aduse la Milano şi atârnate cu capul în jos, agăţate de călcâie de o bară de acoperiş, împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fascişti, în faţa unei benzinării mari a companiei Esso din Piazzale Loreto. La spectacol au asistat mii de italieni şi numeroşi militari ai armatei americane. Înainte de aninare, cadavrele au fost lăsate un răstimp pe jos, în piaţeta Loreto, înconjurate de mulţime (unii loveau cadavrele cu picioarele). Craniul lui Mussolini a fost strivit . din jurnalele cinematografice ale timpului (îndeosebi ale studiourilor Universal).

Mai târziu, rămăşiţele pământeşti ale lui „Il Duce”, au fost înmormântate în taină, de teama unor demostraţii ale credincioşilor săi suporteri şi/sau epigoni. În 1957-1958, la cererea văduvei sale, Benito Mussolini a fost deshumat şi înmormântat lângă Predappio.