Gustave Moreau

"Pictura are menirea de a face vizibile luminile lăuntrice care nu se ştie de unde vin şi a căror semnificaţie are ceva dumnezeiesc (...) şi care deschid orizonturi magice, sublime" (Gustave Moreau)

1826

Naşterea lui Gustave Moreau

Gustave Moreau (n. 6 aprilie 1826, Paris - d. 18 aprilie 1898, Paris) a fost un pictor, gravor şi desenator francez, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai simbolismului în pictură. Tematica vastei sale opere şi-o alegea din lecturile clasice. Tehnica sa se caracteriza printr-o factură suavă, care reda în mod magistral lumea onirică şi plină de simboluri. Împreună cu Odilon Redon, Edward Burne-Jones şi Arnold Böcklin are aceeaşi năzuinţă: să ajungă, cu ajutorul picturii, la ceea ce este invizibil, la sfera subconştientului, la vise. Acelaşi lucru îl urmăreau, în poezia sa ermetică Stéphane Mallarmé şi, în proza sa mistică, Joris-Karl Huysmans. Excelent pedagog, atelierul lui Gustave Moreau a fost frecventat - printre alţii - de Henri Matisse, Georges Rouault, Theodor Pallady şi Albert Marquet.

Gustave Moreau s-a născut la 6 aprilie 1826 în Paris. Tatăl său, Louis Moreau, studiase arhitectura şi, după o călătorie în Italia, de unde s-a întors cu numeroase desene după arhitectura italiană, publică în 1831 cartea "Cugetări despre artele frumoase". În 1841, Gustave, însoţit de mama lui, Pauline Desmoutier, călătoreşte în Italia şi se întoarce de acolo cu un caiet plin de schiţe din Milano, Veneţia şi Florenţa. Începe în 1846 să ia lecţii de pictură cu pictorul neoclasicist François Picot şi, în acelaşi an, după bacalaureat, este admis la "Academia de Arte Frumoase". După două încercări nereuşite de a obţine bursa "Grand Prix de Rome", care i-ar fi înlesnit o călătorie de studii în Italia, părăseşte în 1849 "Academia" şi se pregăteşte pentru expoziţia "Salonului Oficial", unde în 1852prezintă un tablou de mari dimensiuni, "Pietà", la care lucrase timp de trei ani, lucrare care din păcate s-a pierdut. Este acceptat la "Salon" şi în 1853, cu lucrările "Darius în timpul bătăliei din Gaugamela" (Musée Gustave-Moreau Cat. 223) şi "Cântarea cântărilor" (Dijon, Musée de Beaux-Arts). La Expoziţia Mondială din 1855 participă cu tabloul "Atenienii sunt sacrificaţi Minotaurului în labirintul din Creta". Aceste prime apariţii oficiale sunt înregistrate doar succint de critici; tânărul pictor este enumerat printre emulii lui Delacroix şi Chassériau.

Tatăl său îi cumpără o casă într-un cartier din stânga Senei ("rive gauche"), pe strada Rochefoucauld. În acest cartier select, Moreau îşi amenajează primul atelier propriu. Lucrează în condiţii excelente, primeşte comenzi de stat şi frecventează cercurile artiştilor oficiali. În 1857 întreprinde o călătorie la Roma, de acolo la Florenţa, unde copiază operele marilor maeştri expuse în "Galleria degli Uffizi" şi se întâlneşte cu Edgar Degas, de care va fi legat printr-o trainică prietenie. Întors la Paris în septembrie 1859, o cunoaşte pe Alexandrine Dureux, o tânără educatoare, de care se îndrăgosteşte. Legătura lor a durat douăzeci şi cinci de ani, până la moartea Alexandrinei, fără a fi legalizată printr-o căsătorie.

În 1864 este distins cu o medalie a "Salonului Oficial" pentru tabloul "Oedip şi Sfinxul", iar în 1868 devine membru al juriului concursului pentru "Grand Prix de Rome", ceea ce nu împiedică însă, în 1869, criticile defavorabile pentru "Prometeu" şi "Jupiter şi Europa", care-l determină pe artist să se ţină în acel an deoparte de expoziţiile pariziene. Nu renunţă însă la proiectele de mare anvergură, lucrează în această perioadă de exemplu la un poliptic alegoric consacrat Franţei învinse de prusaci. Acest proiect rămâne însă în stadiul de eboşă. În 1875 primeşte "Ordinul Legiunii de Onoare".

Zenitul carierei sale îl atinge un an mai târziu, când participă la "Salon" cu patru formate relativ mici, care diferă de opera sa de până atunci prin simplificarea, chiar abstracţiunea aplicată fundalurilor, prin contrastele coloristice mai accentuate şi prin tendinţe ornamentale. E vorba de "Salomea", "Hercule şi hidra din Lerna", "Viziunea (Salomea cu capul lui Ioan Botezătorul)" şi "Sfântul Sebastian", apreciate de critică drept tablouri vizionare. Decorat, artist recunoscut şi deosebit de apreciat, Moreau lucrează fără odihnă. Pictează tablouri mari cu teme din mitologia greco-romană, desenează flori tropicale în serele Muzeului de Ştiinţe Naturale. La Expoziţia Universală din 1878 de la Paris prezintă aproximativ zece tablouri şi este distins cu o medalie. Colecţionarii îl asaltează cu oferte, în special Charles Hayem, care achiziţionează în 1879 "Phaeton", şi Antony Roux, şi îi comandă acuarele după fabulele lui La Fontaine. Primele douăzeci şi cinci de foi din acest ciclu sunt expuse în 1881 la Durand-Ruel şi apreciate de Edomd de Goncourt drept operele unui "bijutier poet, scăldate cu scânteierea şi patina comorilor din O mie şi una de nopţi" (Jurnal, 15 mai 1881). Pentru ultima oară participă la "Salon" în 1880, cu "Galateea" şi "Héloise". Joris-Karl Huysmans se arată în mod repetat încântat de opera lui Moreau, pe care-l va pomeni cu "Salomea" în romanul său din 1884, "À Rebours". Ciclul ilustraţiilor "Fabulelor" este desăvârşit în 1886, cuprinzând între timp şaizeci şi cinci de acuarele. În acelaşi an termină polipticul "Istoria umanităţii". În 1888 este ales membru al "Academiei de Arte Frumoase". Apare des în cercurile simboliştilorşi predă începând cu anul 1891 pictura la "Şcoala de arte frumoase". Moartea tovarăşei de viaţă îi inspiră în 1890 tabloul cu tema tragică "Orfeu la mormântul Euridicei" (Musée Gustave-Moreau). Şi "Jupiter cu Semele", operă definitivată în 1895, tratează o pierdere.

În mai 1895 se apucă să realizeze ultimul său proiect de anvergură: îşi transformă casa în muzeu. Cele din urmă străduinţe sunt dedicate unui tablou rămas nerealizat, "Lirele moarte", prin care tinde să creeze o mitologie personală, corelată miturilor antice prin aluziile la condiţia artistului, la Eros şi Thanatos. Gustave Moreau moare la Paris, la 18 aprilie 1898. Este înmormântat în cimitirul din 

Montmartre.