1900 - S-a născut Aurel Ciupe
Aurel Ciupe (n. 16 mai 1900, Lugoj - d. 18 iulie 1988) a fost un pictor şi desenator român. Este autorul a numeroase portrete compoziţionale, naturi moarte şi peisaje. A fost profesor la Institutul de Arte Plastice din Cluj şi director al Muzeului Banatului.
Colectia familiei Pipas - Chipul pictorului Aurel Ciupe
Aurel Ciupe s-a nascut la inceputul secolului al XX-lea la Lugoj, odata cu secolul, asa cum intentiona sa-si numeasca volumul de memorii. L-am cunoscut in anii studentiei, si recent, trecind prin fata casei sale din Cluj, mi-am amintit de cel care se considera un intelectual obisnuit, cu o existenta in care nu a survenit nimic deosebit. Nu este insa lipsit de interes sa rememoram destinul unui artist intr-o epoca de mari transformari pentru tara, pentru Transilvania inceputului de secol al XX-lea.
Formarea profesionala a lui Aurel Ciupe poarta caracteristica mediului de provenienta. Merita, totusi, sa ne intrebam ce l-a facut pe tinarul de atunci ca in agitatul an 1918, dupa ce s-a inscris la Facultatea de Drept din Budapesta, sa opteze in anul urmator pentru Academia de Arte Frumoase din Bucuresti? Raspunsul il gasim in ambianta culturala a Lugojului, prolifica pentru spiritualitatea romaneasca a acelor ani. Cu si-guranta, un rol hotaritor in destinul sau l-a avut profesorul de desen din liceu, Iuliu Holos, care ii remarca talentul si, intr-o vacanta scolara, il duce la centrul de educatie artistica de la Baia Mare, infiintat de pictorii Simon Corbul-Hollosy si Virgil Simionescu.
inscrierea la Academia din Bucuresti ii aduce inca din primul an, ca si altor romani, o bursa de studii la Paris. Aici, el urmeaza cursurile Academiei Jullian si Grande Chaumiére. Calatoreste in Italia, iar in Franta se apropie de impresionisti, are revelatia picturii lui Cézanne pentru care va pastra un cult toata viata. Dupa trei ani se intoarce in tara, luindu-si atestatul ca profesor la Scoala de Belle Arte din Iasi, unde insa nu ramine multa vreme. in 1925 ia fiinta prima Scoala de arte din Transilvania, la Cluj, si este numit profesor aici, alaturi de Alexandru Popp, Coriolan Petreanu, Emil Isac, Gheorghe Bogdan-Duica. inceputul activitatii didactice coincide cu inceputul celei expozitionale. Prima expozitie personala o deschide in orasul natal in anul 1924, apoi este prezent la Salonul Oficial din Bucuresti, unde primeste un premiu, urmat si de altele, in 1931, si Premiul ASTRA in 1939.
Drumurile pictorului nu sint line. Dorinta de desavirsire il face ca in anul 1927 sa plece iarasi la Paris, unde se inscrie la Scoala libera a lui André Lothe. Se constata inca din acesti ani interesul pe care Aurel Ciupe l-a manifestat pentru forma si, chiar daca in picturalitatea lui se vad influente impresioniste, el nu va renunta niciodata la constructie, la rigorile compozitionale.
Pictorul s-a intors in tara in anul 1930, an in care se desfiinteaza Scola de Arte din Cluj. Acum incep peregrinarile artistului la Pinacoteca din Tirgu Mures, apoi la Timisoara, pentru a reveni la Cluj in anul 1949, odata cu infiintarea Academiei de Arta, unde este numit profesor si decan. Talentul pedagogic a lui Aurel Ciupe a fost un lucru recunoscut de catre toti cei care l-au cunoscut, el afirmind: „arta de a trai inseamna a da continut scurtei noastre vieti pe pamint, a-i imprumuta un sens, a o face mai frumoasa, a desavirsi fiinta rationala a existentei noastre“.
Comentariile asupra picturii lui Aurel Ciupe au remarcat echilibrul ce o caracterizeaza. Evolutia in cei peste saizeci de ani nu a cunoscut ezitari, el a separat intotdeauna problemele de structura si de mestesug, de cele conjuncturale. Aspiratiile creatiei sale au avut in vedere un studiu continuu asupra realitatii, intelegerea si asezarea ei sub controlul problemelor de limbaj. Dorinta artistului a fost de a face o sinteza intre tendintele artistice ale inceputului de secol. Stagiul facut in atelierul lui André Lothe ii limpezeste conceptia artistica, iar exercitiul desenului si al gravurii il ajuta in acest sens foarte mult.
in prima perioada el picteaza direct in natura, foloseste modelul si, asemenea unui adevarat colorist, finisajul il face in lumina egala a atelierului, bazindu-se pe transparente, pe una sau doua culori dominante. Pictura sa este una de stare, de atmosfera, stiind sa puncteze amanunte sau sa renunte la ele, sa dea personalitate imaginii. in pictura transilvaneana, Aurel Ciupe este primul care acorda un rol precumpanitor culorii. Natura, personajele, in general, o realitate pe care o vede de la fereastra atelierului sau fac obiectul preocuparilor sale. Putem vorbi, privindu-i in ansamblu opera, despre o mare curiozitate, despre concentrarea lui asupra senzatiilor, nuantelor, despre sensibilitatea observatiei.
Peisajul, portretul sau natura statica reprezinta registrul tematic preferat, iar materialitatea cromatica, lumina au reprezentat mijloacele prin care si-a construit propriul limbaj. Calitatile plasticii lui Aurel Ciupe sint indiscutabile, iar un argument important este faptul ca diversitatea nu o da tematica, ci reprezentarea ei. Fantezia pictorului nu are nevoie de „spectacol“ pentru a fi stimulata, privind zilnic pe fereastra atelierului, contactul cu cei din preajma i-a oferit suficiente resurse pentru a se exprima. Particularitatea picturii lui Aurel Ciupe aduce in discutie preocuparea pentru valorile umane. Ea nu poate fi despartita de interesul real pentru o anume calitate a vietii si a raporturilor umane, arta sa fiind modalitatea de a exprima o atitudine. Asa ne explicam pasiunea cu care a cultivat arta portretului sau autoportretul, in imaginile repetate facute celor din apropiere.
El era preocupat nu de rezolvari definitorii privind caracterizari ale personalitatii, ci de expresii ale momentului. Faptul ca limbajul plastic este felul sau de a comunica ne demonstreaza si existenta a numeroase naturi statice, in care regasim aceleasi obiecte, asezate in pozitii diferite. Sensibilitatea pictorului pentru constructie, pentru lumina sau culoare, pentru studiul continuu este un exercitiu ce presupune, cu siguranta, si un puternic spirit autocritic.
Pictura lui Aurel Ciupe a beneficiat de armonia personalitatii sale. Un om calm, scrutator, capabil sa analizeze rational evenimentele vietii, un om care a avut placerea comunicarii, caruia i-a placut ca in atelierul sau sa vina lume, a dorit sa nu piarda nici o clipa legatura cu tinerii, cu noutatile. Astfel si-a construit si opera, conducind in toate perioadele, cu mult echilibru, un dialog intre voluptatea materiei cromatice si stradania de a pune in pagina o lume a esentelor, a ratiunii, asa cum este si viata. Clipa, amestecata cu eternitatea, pare sa fi fost deviza permanenta a unui mare artist ce nu a pierdut niciodata din vedere ca orice gest apartine istoriei, iar pictura lui Aurel Ciupe face parte din patrimoniul culturii noastre.
Autor: Maria-Magdalena CRISAN
Observatorul cultural
Galerie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu