Balzac

1799 Naşterea lui 

Honore de Balzac

 S-a născut scriitorul Honoré de Balzac, unul dintre cei mai prolifici prozatori; sub titlul generic “Comedia umană”, în aproape o sută de romane şi nuvele, a descris cu o inegalabilă forţă creatoare tabloul societăţii franceze sub Restauraţie, creând caractere şi situaţii general valabile; formula romanescă impusă de Balzac, caracterizată prin îmbinarea dintre observaţia realistă, analiza psihologică şi descrierea minuţioasă, a reprezentat un moment de cotitură în evoluţia romanului (m.18.08.1850).

Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, iniţial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan”) a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecţie de romane şi scurte poveşti cunoscută sub numele “La Comédie humaine”. Aceasta, cea mai de seamă lucrare a sa, este o reproducere a societăţii franceze a timpului său, ilustrând în detaliu peste 2000 de personaje specifice fiecărei clase sociale şi profesii. 

Cele mai importante romane din ”Comedia umana” sunt:

1832: Louis Lambert;

1833: Eugénie Grandet;

1833 - 1839: Patologia vieţii sociale;

1834: În căutarea absolutului ("La Recherche de l’absolu");

1835: Moş Goriot ("Le Père Goriot");

1837: Iluzii pierdute ("Les Illusions perdues");

1837: César Birotteau;

1847: Verişoara Bette ("La Cousine Bette");

1847: Vărul Pons ("Le Cousin Pons").

Calităţile lui Balzac care îi depăşesc defecte precum lipsa stilului literar, critica, tendinţa spre melodramă, sunt: originalitatea, marea putere de observaţie şi imaginaţia sa. Scurtele sale poveştioare includ părţile cele mai bune din limbaj, dar încercările de a scrie dramă au eşuat.

Alte romane ale autorului:

1829: Fiziologia căsătoriei ("Physiologie du mariage");

1830: Gobseck;

1832 - 1837: Povestiri hazlii ("Contes drôlatiques");

1833 - 1844: Ilustrul Gaudissart ("L'Illustre Gaudissart");

1835: Crinul din vale ("Le lys dans la vallée");

1837: Istoria măririi şi decăderii lui César Birotteau ("Histoire de la grandeur et de la décadence de César Birotteau");

1838: Casa Nucingen ("La maison Nucingen");

1839 - 1847: Strălucirea şi suferinţele curtezanelor ("Splendeurs et misères des courtisanes");

1844: Ţăranii ("Les paysans");

1831: Pielea de şagri ("Le peau de chagrin");

1835: Séraphita.

"Pentru a face dragostea să dureze, îţi trebuie mai multă minte decât pentru a iubi: trebuie să etalezi în fiecare zi comori nebănuite; iată de ce femeile frumoase de pică n-au pricinuit niciodată pasiuni îndelungate, pe când frumuseţi oarecare, ba chiar femei urâte, dar pline de spirit şi graţie, şi-au păstrat iubiţii lângă ele. De altfel, femeilor frumoase li se pare că este de ajuns să se arate în lume, ca să şi placă."