Big Ben

 1859 : A fost inaugurat orologiul din turnul clădirii Parlamentului britanic (Big Ben).

Big Ben (în traducere, Marele Ben) este porecla marelui clopot al ceasului din turnul de nord al Palatului Westminster din Londra. Acest nume utilizat atât în cazul clopotului, cât şi al ceasului şi chiar al turnului cu ceas.

Big Ben este cel mai mare ceas cu clopot şi patru feţe, şi al treilea turn cu ceas ca înălţime din lume. Ceasul a fost pus în funcţiune în ziua de 31 mai 1859.

Cea mai apropiată staţie de metrou este Westminster de pe liniile Circle, District şi Jubilee.

La Westminster s-a construit un turn cu ceas în 1288. Turnul actual a fost înălţat ca parte din proiectul lui Charles Barry de construcţie a unui nou palat, după ce vechiul Palat Westminster a fost distrus de incendiu în noaptea de 16 octombrie 1834.

Noul Parlament a fost construit în stil neogotic. Deşi Barry era arhitect-şef al Palatului, el a apelat la Augustus Pugin pentru a proiecta turnul cu ceas, turn ce se aseamănă cu alte turnuri proiectate de Pugin, printre care se numără cel de la Scarisbrick Hall. Proiectul turnului cu ceas a fost ultimul realizat de Pugin înainte de a înnebuni şi a muri, el însuşi scriind, la momentul când Barry a venit la el să ia schiţele: „Nu am muncit niciodată atât de mult în viaţa mea [ca] pentru dl. Barry căci mâine îi dau toate schiţele pentru terminarea turnului său cu ceas şi este frumos.” Turnul are 96,3 m înălţime.

Primii 61 m de la bază sunt construiţi din căramidă învelită în calcar de Anston colorat cu nisip. Restul turnului este din fier. Turnul îşi are baza pe o placă de beton pătrată cu latura de 15 m şi cu o grosime de 3 m, aflată la o adâncime de 4 m sub pământ. Cele patru feţe ale ceasului se află la o înălţime de 55 m. Volumul interior al turnului este de 4.650 m³.

Deşi este una dintre cele mai importante atracţii turistice din lume, interiorul turnului nu este deschis vizitatorilor străini, doar cetăţenii Regatului Unit putând să aranjeze vizite (cu multe zile în avans) prin intermediul parlamentarului lor. Turnul nu are lift, astfel că vizitatorii trebuie să urce toate cele 334 de trepte până la vârf.

Din cauza schimbării stării solului de la construcţie (în primul rând prin construcţia liniei de metrou Jubilee), turnul este uşor înclinat spre nord-vest, cu aproximativ 220 milimetri la faţa ceasului, aproximativ 1/250.

Big Ben a fost cel mai mare ceas cu patru feţe din lume, fiind depăşit între timp de Turnul cu ceas Allen-Bradley din Milwaukee, Wisconsin. Acest ceas însă nu are clopot, deci ceasul din Westminster încă este cel mai mare ceas cu patru feţe şi clopot din lume.

Orarul este de 2,7 metri lungime, iar minutarul are 4,3 metri lungime.

Ceasul şi feţele sale au fost proiectate de Augustus Pugin. Feţele sunt fixate într-un cadru de fier cu diametrul de 7 m, care susţine 312 bucăţi de sticlă de opal. Unele din bucăţile de sticlă pot fi înlăturate pentru inspectarea braţelor. Cadrul fiecărei feţe este aurit. La baza fiecărei feţe este gravată inscripţia în latină:

Ceasul este celebru pentru acurateţea sa. Mecanismul său a fost proiectat de avocatul şi ceasornicarul amator Edmund Beckett Denison, şi de George Airy, Astronomul Regal. Lucrările de construcţie au fost încredinţate ceasornicarului Edward John Dent; după moartea sa în 1853, fiul său vitreg Frederick Dent i-a dus munca la bun sfârşit, în 1854. Întrucât turnul a fost terminat abia în 1859, Denison a avut timp să facă experimente: în loc să folosească un regulator şi un remontoar, aşa cum fusese iniţial proiectat ceasul, Denison a inventat regulatorul gravitaţional dublu cu trei picioare. Acest regulator dă cea mai bună separare între pendul şi mecanismul ceasului. Pendulul este instalat într-o cutie închisă ermetic aflată sub camera ceasului. Ea are 3,9 m lungime, cântăreşte 300 kg şi bate la fiecare 2 secunde. Mecanismul ceasului dintr-o cameră de sub ea cântăreşte 5 tone.

Deasupra pendulului este o mică stivă de monezi vechi britanice de un penny; ele sunt puse acolo pentru ajustarea orei ceasului. Adăugarea unei monede are ca efect o mică înălţare a poziţiei centrului de masă al pendulului, reducând lungimea efectivă a braţului pendulului şi astfel mărind viteza cu care el se deplasează. Adăugarea sau înlăturarea unei monezi modifică viteza ceasului cu 0,4 secunde pe zi.

La 10 mai 1941, un bombardament german a deteriorat două dintre feţele ceasului şi unele părţi din acoperiş, precum şi sala Camerei Comunelor. Arhitectul Sir Giles Gilbert Scott a proiectat un nou corp de clădire cu cinci etaje. Două etaje sunt ocupate de sala Camerei, inaugurată la 26 octombrie 1950. În ciuda bombardamentelor, ceasul a funcţionat cu exactitate şi clopotele au bătut în permanenţă de-a lungul Blitz-ului.

Deşi ceasul a funcţionat cu mare precizie de-a lungul timpului, funcţionarea sa a suferit uneori din cauza evenimentelor. Astfel, în 1916, în timpul Primului Război Mondial, clopotele au fost oprite şi nu au bătut timp de doi ani pentru a evita atacurile zeppelinelor germane. De asemenea, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, deşi clopotele au continuat să bată, feţele ceasului nu au mai fost luminate, pentru a nu-i ajuta pe piloţii Luftwaffe.

Alteori, vremea a avut efecte nedorite asupra funcţionării lui Big Ben. În ultima zi a lui 1962, ceasul a încetinit din cauza zăpezii şi gheţii depuse pe minutare, determinând detaşarea pendulului de mecanism, aşa cum era şi proiectat să se întâmple în asemenea cazuri pentru a evita deteriorarea mecanismului—pendulul a continuat să se mişte liber. Astfel, la miezul nopţii dintre anii 1962 şi 1963, el a bătut cu 10 minute mai târziu. În vara lui 2005, vremea deosebit de caldă pentru acea perioadă este una din posibilele cauze ce au determinat de două ori oprirea ceasului, care a trebuit reajustat.

Singura mare defecţiune suferită de Big Ben a fost cea din 5 august 1976. Regulatorul de viteză al mecanismului de declanşare a clopotelor s-a defectat după ce a fost supus forţelor de torsiune timp de peste 100 de ani, determinând căderea greutăţilor de 4 tone în mecanismul clopotelor. Ceasul a fost oprit un timp total de 26 de zile de-a lungul următoarelor nouă luni - fiind în cele din urmă reactivat permanent la 9 mai 1977; aceasta a fost cea mai mare oprire din istoria sa.

În afara acestor evenimente, ocazional Big Ben este oprit pentru mentenanţă. La 29 octombrie 2005, a avut loc prima mare oprire după incidentul din 1976, timp de 33 de ore, pentru lucru la clopote. Apoi, la 5 iunie 2006, clopotele care bat sfertul de oră au fost oprite timp de patru săptămâni pentru repararea unui rulment uzat. La 11 august 2007, clopotele şi întreg mecanismul au fost din nou oprite timp de şase săptămâni pentru mentenanţă, fiind înlocuiţi rulmenţii din mecanismul de comandă al ceasului şi percutorul clopotului mare, pentru prima oară de la montare. În timpul opririi, ceasul a continuat să arate ora exactă, fiind comandat de un mecanism cu motor electric. În timpul opririlor, BBC Radio 4, care foloseşte în mod tradiţional sunetul clopotelor lui Big Ben pentru anunţarea orei exacte, a transmis semnalul Greenwich Time Signal.

Clopotul principal, denumit oficial Great Bell (în traducere, Marele Clopot), este cel mai mare clopot din turn. El a fost primul care a primit porecla Big Ben.

Clopotul instalat iniţial cântărea 16.3 tone şi a fost turnat la 6 august 1856 la Stockton-on-Tees de către John Warner & Sons.Clopotul a fost denumit în cinstea lui Sir Benjamin Hall, numele acestuia fiind gravat pe clopot. Există şi o altă teorie privind originea numelui său, şi anume că ar proveni de la numele boxeurului de categorie grea Benjamin Caunt. Se crede că clopotul ar fi trebuit denumit Victoria sau Royal Victoria în cinstea reginei Victoria,dar că un parlamentar a propus această poreclă în timpul unei dezbateri; acest presupus comentariu nu este însă înregistrat nicăieri în Hansard.

Cele patru clopote de sfert de oră bat de 16 ori (sunetele 5-20 din Westminster Quarter), urmate de Marele Clopot o singură dată.

Cum turnul nu era încă terminat, clopotul a fost instalat în curtea Palatului Westminster. Turnat în 1856, primul clopot a fost transportat la turn pe un tren tras de şaisprezece cai, avansul său lent fiind observat şi aclamat de mulţime. Din păcate, în timpul probelor, clopotul a crăpat, nu a mai putut fi reparat şi s-a făcut un altul nou. Clopotul a fost turnat din nou la Whitechapel Bell Foundry (turnătoria de clopote Whitechapel) cu o masă de doar 13,76 t.[n 1] Acesta a fost ridicat 60 m până în clopotniţa turnului cu ceas, efort ce a necesitat 18 ore. El are 2,2 metri înălţime şi 2,9 metri lăţime. Acest nou clopot a bătut pentru prima oară în luna iulie 1859. În septembrie şi el a crăpat sub ciocan, la doar două luni după intrarea în uz. Directorul turnătoriei, George Mears, l-a acuzat pe Denison că a utilizat un ciocan de peste două ori mai mare decât masa maximă specificată. Timp de trei ani, Big Ben a fost oprit şi ora fixă a fost bătută de clopotul mic cel mai de jos până la reinstalarea clopotului. Pentru reparaţii, s-a extras o bucată de metal din jurul crăpăturii, iar clopotul a fost rotit cu 45° pentru ca noul ciocan să lovească în alt loc. Sunetul clopotului Big Ben a sunat de atunci într-un fel neobişnuit şi este încă utilizat astăzi cu tot cu crăpătură. La turnare, Big Ben era cel mai mare clopot din insulele Marii Britanii până la turnarea lui „Great Paul”, un clopot de 17 tone aflat în catedrala Saint Paul din Londra, în 1881.

Clopotele mici

Împreună cu Marele Clopot, turnul cu ceas găzduieşte patru clopote mai mici care bat la fiecare sfert de oră. Cele patru clopote de sfert de oră bat pe tonalităţile: sol♯, fa♯, mi şi si. Ele au fost turnate de John Warner & Sons la turnătoria Crescent în 1857 (sol♯, fa♯ şi si) şi 1858 (mi). Turnătoria se afla în Jewin Crescent, ceea ce astăzi este centrul artistic Barbican din Londra.

Clopotele de sfert de oră bat într-o secvenţă de 20 de bătăi, 1–4 la şi un sfert, 5–12 la şi jumătate, 13–20 şi 1–4 la fără un sfert şi 5–20 la oră fixă (cu 25 de secunde înainte ca clopotul cel mare să bată ora fixă). Întrucât clopotul cel mic (mi) bate de două ori la rând foarte repede, nu este suficient timp pentru a trage ciocanul înapoi şi a repeta bătaia, şi astfel el este dotat cu două ciocane aflate pe două părţi opuse. Melodia este cea a clopotelor de la biserica Sf. Maria cea Mare din Cambridge, împreună cu ceea ce pare a fi o variaţie, atribuită lui William Crotch, după o bucată din Mesia de Händel. Versurile imaginare sunt tot cele de la Sf. Maria cea Mare şi fac aluzie la psalmul 37: „All through this hour/Lord be my guide/And by Thy power/No foot shall slide". Ele sunt scrise pe o placă de pe zidul sălii ceasului.

Porecla

Porecla Big Ben este centrul unor controverse. Iniţial, această poreclă a fost dată clopotului mare; numele provine, probabil, de la Benjamin Hall, care a supervizat instalarea clopotului sau de la campionul englez la box de categorie grea Benjamin Caunt. Astăzi, termenul Big Ben se referă şi la ceas, şi la turnul său şi la clopot, deşi încă nu este acceptat universal pentru turn şi pentru ceas. Unii autori de lucrări despre turn, ceas şi clopot folosesc termenul Big Ben în titlu, după care clarifică faptul că subiectul cărţii lor nu este doar clopotul, ci şi ceasul şi turnul.