photo eb1b08bb.png

27 mai 2011

Liviu Tudan


2005: Liviu Tudan, solist şi basist român, liderul trupei „Roşu şi Negru"
Liviu Tudan (Dumitru Tunsoiu) (n. 29 noiembrie 1947, Bucureşti - d. 26 mai 2005, Bucureşti) a fost un muzician, chitarist şi compozitor român de muzică rock, mai cunoscut ca membru al unei formaţii de referinţă din România, Roşu şi Negru.
Născut în Bucureşti, unde studiază în cadrul Şcolii de Muzică nr. 1, absolvă la Iaşi cursurile Conservatorului de Muzică George Enescu, clasa Compoziţie. Se îndreaptă rapid spre curentul rock, devenind de-a lungul timpului membru (chitară bas) al mai multor grupuri cunoscute, cum ar fi Sideral sau Metronom , dar trupa care l-a consacrat şi de numele căreia rămâne legat este Roşu şi Negru. Are colaborări cu multe personalităţi din muzica românească, cum ar fi Nuţu Olteanu, Gabi Nacu, Florin Ochescu, Adrian Ordean, Nelu Dumitrescu,Marti Popescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, fiind şi unul dintre compozitorii preferaţi ai Didei Drăgan.
Numele de Liviu Tudan este adoptat din 1965, cu ocazia interpretării personajului principal cu acelaşi nume din filmul „Ultima noapte a copilăriei”, regizat de Savel Stiopul.
Moare după o lungă suferinţă, ca urmare a unui cancer hepatic metastazat, artistul fiind diagnosticat cu hepatită C încă din 1976 şi suferind în 2004 un transplant hepatic de la soţia sa. Unul dintre preoţii care au oficiat slujba este fostul rocker Dan Bădulescu, prezent şi la înmormântările altor artişti ca Valeriu Sterian sau Teo Peter.


Activitate muzicală

Varii formaţii de club (1964-1965), ca basist
Sideral (1965-1968) - basist, solist vocal
Roşu şi Negru (1968-1970, 1974-1993, 1997-2003), basist, solist vocal şi claviaturist
Metronom (1970-1971) - basist, solist vocal
Paul Ghentzer Group (1972-1974) - basist, solist vocal




Discografie

1976 - Roşu şi Negru - Flori de timp/Vrei
1984 - Roşu şi Negru - Pseudofabula
1985 - Roşu şi Negru - Culori
1986 - Roşu şi Negru - Alfabetul/Hai, acasă
1987 - Roşu şi Negru - Semnul tău


Melodii compuse(în ordine alfabetică)

Aleargă(Roşu şi Negru, 1980 - an incert, needitată pe vreun disc!!)
Alfabetul (Roşu şi Negru, 1978 - Melodie scrisă iniţial pentru Angela Similea)
Amurgul (Roşu şi Negru, 1980)
Aripi de pace (Roşu şi Negru, 1983)
Carnavalul (Angela Similea, 1980)
Când pleci tu (Roşu şi Negru, 1987)
Copilul şi soarele (Roşu şi Negru, 1978)
Crăciun însângerat (Roşu şi Negru, 1990)
Dac-ai să vii (Dida Drăgan, 1997)
Dă-mi o clipă de iubire (Metronom, 1970)
De aseară latră (Sideral, 1967)
Doare, Doamne, lumea (Dida Drăgan, 2003)
Drum în piatră (Roşu şi Negru, 1975)
E vremea noastră (Roşu şi Negru, 1975 - reluare parţială a piesei "Pasărea Archeopterix")
Flori de timp (Roşu şi Negru, 1975 - titlu original: Fior de timp)
Hai, acasă! (Roşu şi Negru, 1978)
Imagini de vis (Roşu şi Negru, 1989)
Iubirea cere pace planetară (Roşu şi Negru, 1982)
Iubirea din inima mea (Dida Drăgan, 2003)
Într-o gară de metrou (Roşu şi Negru, 1983)
Joc în doi (Roşu şi Negru, 1987)
Lacul (Sideral, 1967)
La modă (Roşu şi Negru, 1983)
La poarta vieţii (Roşu şi Negru, 1983)
La ţărmul unei amintiri (Roşu şi Negru, 1989)
Lumea basmului (Roşu şi Negru, 1979)
Lumea ca o pradă (Roşu şi Negru, 1996)
Lumea copilăriei (Roşu şi Negru, 1983)
Lupii (Roşu şi Negru, 1998 - melodie încă needitată pe vreun album!)
Miracolul Suprem (Roşu şi Negru, 1978)
Nea Mărin (Roşu şi Negru, 1980 - an incert, needitată pe vreun disc!!)
Noaptea de dragoste (Sideral, 1967)
Noaptea în oraş (Roşu şi Negru, 2000)
Nufăr alb (Roşu şi Negru, 1980)
O lacrimă de stea (Dida Drăgan, 1996)
O oră, o clipă (Dida Drăgan, 1997)
Oameni şi fapte (Unit Progresiv TM - Roşu şi Negru, 1976)
Opţiune pentru pace (Unit Progresiv TM - Roşu şi Negru, 1976)
Parodie ex-Olimpică (Metronom, 1970)
Pas candid către realitate (Unit Progresiv TM - Roşu şi Negru, 1976)
Pasărea Archeopterix (Sideral, 1967)
Pasărea iubirii (Roşu şi Negru, 1979)
Poveste fără final (Dida Drăgan, 1997)
Promisiuni (Roşu şi Negru, 1982)
Puterea muzicii (Unit Progresiv TM - Roşu şi Negru, 1976)
Să cerem soarelui lumina (Roşu şi Negru, 1987)
Semnul tău(Roşu şi Negru, 1987)
Sinestezie (Metronom, 1970)
Somnoroase păsărele (Sideral, 1967)
Spune-mi (Candy & Gaz pe foc, 2002 - piesă care a participat la selecţia naţională pentru Eurovision din acel an)
Sub cer (Roşu şi Negru, 1983 - needitată pe vreun disc!!)
Sunt fiul ţării (Roşu şi Negru, 1975)
Scurtă privire asupra timpului (Roşu şi Negru, 1975 - titlu original: Scurtă privire asupra fructului oprit)
Titi durul (Roşu şi Negru, 2000)
Uneori, suntem toţi copii (Corina Chiriac, 1979)
Val de mare (Roşu şi Negru, 1989)
Veniţi cu noi să dăm în câine cu un pietroi (Sideral, 1966)
Viaţa e mişto (Roşu şi Negru, 2000 - apărută pe un disc neoficial, reluare parţială a piesei "Veniţi cu noi să dăm în câine cu un pietroi")
Voinicul (Roşu şi Negru, 1979)
Zbor (Roşu şi Negru, 1983)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!