Lucian Blaga

Nastere Lucian Blaga 

1961- Lucian Blaga, filozof, umanist, jurnalist, poet, dramaturg, traducător, profesor universitar şi diplomat român (n. 9 mai 1895)

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeş, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat român. Personalitate impunătoare şi polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

Primii ani

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeş. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoţi, fiul lui Isidor Blaga şi al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturiseşte el însuşi, „sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 laSibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Login Blaga, a murit de asemenea în Sibiu.

Primele clase le-a urmat la Sebeş, la şcoala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei. Încă de pe băncile liceului se va familiariza cu opera lui Friedrich Schiller.

Debutul

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe ţărm (1910), şi în Românul, cu studiul Reflecţii asupra intuiţiei lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeş în 1909. În anul 1911 călătoreşte în Italia, unde îşi petrece timpul în librării, căutând cărţi de filosofie, şi vizitând vestigiile istorice ale acestei ţări.

Studii

A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu şi Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licenţă în 1917. A studiat filosofia şi biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 şi 1920, obţinând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soţie. A revenit în ţară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.

Activitatea publică şi academică

Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în acelaşi an la Cartea Românească, în Bucureşti), precum şi culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu. Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voinţa (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”. Academia Română îi decernează Premiul Adamachi pentru debut (1921). Universitatea din Cluj îi premiază piesa Zalmoxe (1922). I se tipăresc primele traduceri de poezie în limba germană în revista cernauţeană Die Brucke (1922) (Podul). În 1924-1925, locuieşte în Lugoj. A fost redactor la ziarele Voinţa şi Patria, membru in comitetul de direcţie al revistei Cultura, colaborator permanent la publicaţiile Gândirea, Adevărul literar şi artistic şi Cuvântul.

După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoţind Universitatea din Cluj (1940–1946). Conferenţiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj (1946–1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu şi o mare influenţă asupra lui Ion Desideriu Sârbu. Revenit în România reîntregită, s-a dăruit cauzei presei româneşti din Transilvania, fiind redactor la revistele Cultura din Cluj şi Banatul dinLugoj. A fost ales membru al Academiei Române în anul 1937. Discursul de recepţie şi l-a intitulat Elogiul satului românesc.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena(1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcţionat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitaţia de a conduce Partidul Naţional Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturaţi şi conferenţiarul şi discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, şi profesorii universitari Liviu Călin şi Nicolae Mărgineanu.

Activitatea diplomatică

În anul 1926 a intrat în diplomaţie, ocupând succesiv posturi de ataşat cultural la legaţiile ţării noastre din Varşovia, Praga, Lisabona, Berna şi Viena. A fost ataşat şi consilier de presă laVarşovia, Praga şi Berna (1926–1936), subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1936–1938) şi ministru plenipotenţiar al României în Portugalia (1938–1939).

Luntrea lui Caron

Din 1948, fiind îndepărtat de la catedră, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. Devine cercetător la Institutul de Istorie şi Filosofie (1949–1951). Apoi bibliotecar-şef (1951–1954) şi director-adjunct (1954–1959) la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele şi preferă să se ocupe de traduceri. În această perioadă a finalizat traducerea piesei Faust de Goethe, iar în 1958 apare primul volum din Opere de G.E. Lessing în traducerea lui Lucian Blaga. A tradus poeţi germani clasici şi moderni. Poeziile scrise acum vor fi publicate postum. Tot în această perioadă scrie romanul cu tentă autobiografică Luntrea lui Caron, publicat de asemenea postum. A trecut la cele veşnice pe 6 mai 1961, in Cluj. Lucian Blaga a fost înmormântat în ziua sa de naştere, 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.

Propus pentru premiul Nobel

În anul 1956 Lucian Blaga a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Cei doi nu locuiau în România, Rosa del Conte era autoarea unei cărţi despre Eminescu, iar Basil Munteanu locuia la Paris, unde se exilase din motive politice. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel aceste gesturi, pentru că Blaga era considerat un filosof idealist, iar poeziile lui au fost interzise până la ediţia din 1962 îngrijită de George Ivaşcu. Rosa del Conte a recunoscut că paternitatea ideii îi aparţine lui Mircea Eliade, cel care publicase la moartea lui Blaga, în 1961, un emoţionant necrolog intitulat Tăcerile lui Lucian Blaga.

Opera

Volume de versuri

1919 - Poemele luminii

1921 - Paşii profetului

1924 - În marea trecere

1929 - Lauda somnului

1933 - La cumpăna apelor

1938 - La curţile dorului

1942 - Poezii, ediţie definitivă

1943 - Nebănuitele trepte

Cicluri de versuri editate postum

Vârsta de fier 1940-1944

Cântecul focului

Corăbii cu cenuşă

Ce aude unicornul

Dramaturgie

1921 - Zamolxe, mister păgân

1923 - Tulburarea apelor, dramă

1925 - Daria, dramă în patru acte

1925 - Ivanca

1925 - Învierea, pantomimă în patru tablouri şi Fapta, joc dramatic

1927 - Meşterul Manole, dramă în cinci acte

1930 - Cruciada copiilor

1934 - Avram Iancu, dramă într-un prolog şi trei faze

1942 - Opera dramatică, 2 vol.

1944 - Arca lui Noe

1964 - Anton Pann, dramă într-un prolog şi patru faze (postumă)

Filosofie

Creaţia sa filosofică este grupată în trei trilogii:

1943 - Trilogia cunoaşterii în trei volume: Eonul dogmatic, Cunoaşterea luciferică, Cenzura transcendentă.

1944 - Trilogia culturii in trei volume: Orizont şi stil, Spaţiul mioritic, Geneza metaforei şi sensul culturii

1946 - Trilogia valorilor, Ştiinţă şi creaţie, Gândire magică şi religie, Artă şi valoare.

Cea de-a patra, Trilogia cosmologică, a rămas în stadiu de proiect. Din ea autorul a publicat un singur volum, Diferenţialele divine, primul din această ultimă trilogie.

Aforisme

1919 - Pietre pentru templul meu

1926 - Ferestre colorate, însemnări şi fragmente

1945 - Discobolul, aforisme şi însemnări

1977 - Elanul insulei, editată postum

Proza

Hronicul şi cântecul vârstelor, volum autobiografic, editat postum, 1965

Luntrea lui Caron, roman, editat postum, 1990, ediţia a II-a, 1998, ediţia a III-a, 2006

Volume de eseuri şi studii filosofice

1922 - Cultură şi cunoştinţă

1924 - Filosofia stilului

1925 - Fenomenul originar

1925 - Feţele unui veac

1926 - Daimonion

1931 - Eonul dogmatic

1933 - Cunoaşterea luciferică

1934 - Censura transcendentă

1934 - Orizont şi stil

1936 - Spaţiul mioritic

1936 - Elogiul satului românesc, discursul de recepţie la admiterea sa în Academia Română

1937 - Geneza metaforei şi sensul culturii

1939 - Artă şi valoare

1940 - Diferenţialele divine

1941 - Despre gândirea magică

1941 - Religie şi spirit

1942 - Ştiinţă şi creaţie

1947 - Despre conştiinţa filosofică

1948 - Aspecte antropologice

Eseuri publicate postum

1966 - Gândirea românească în Transilvania în secolul al XVIII-lea

1968 - Zări şi etape

1969 - Experimentul şi spiritul matematic

1972 - Isvoade

1977 - Fiinţa istorică

1977 - Încercări filosofice

Premii literare şi distincţii. Afilieri

1935 - Primeşte Premiul C. Hamagiu al Academiei Române pentru activitatea dramatică şi poetică din ultimii ani.

1936 - Este ales membru titular al Academiei Române.

1949 - Academia Română îi încredinţează redactarea a două capitole din Istoria filosofiei româneşti.

Lucian Blaga - Gorunul

În limpezi departari aud din pieptul unui turn

cum bate ca o inima un clopot

si-n zvonuri dulci

îmi pare

ca stropi de liniste îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru, 

de ce ma-nvinge

cu aripi moi atâta pace

când zac în umbra ta

si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa?

O, cine stie? - Poate ca

din trunchiul tau îmi vor ciopli

nu peste mult sicriul, 

si linistea

ce voi gusta-o între scândurile lui

o simt pesemne de acum:

o simt cum frunza ta mi-o picura în suflet -

si mut

ascult cum creste-n trupul tau sicriul, 

sicriul meu, 

cu fiecare clipa care trece, 

gorunule din margine de codru. 

Expoziţia "Lucian Blaga în grafica mondială"