photo eb1b08bb.png

13 mai 2011

Oratoriu „Messia" Georg Friedrich Händel.

1742: A avut loc, la Dublin, premiera oratoriului „Messia" a compozitorului german Georg Friedrich Händel.



“Aş regreta daca nu aş reuşi altceva decât să-mi distrez auditorii;


eu doresc să-i fac mai buni prin muzica mea”.(Händel)


"Dacă am fost în corpul meu sau inafara corpului meu cand l- am scris, nu ştiu. Numai Dumnezeu stie."



Iată crezul care a stat la baza viziunii compozitorului, împlinită prin oratoriul „Messiah”,capodoperă muzicală inegalabilă.
“Händel este cel mai mare compozitor care a trăit vreodată.
Întotdeauna îmi voi scoate pălăria în faţa muzicii lui şi voi îngenunchea cu umilinţă la mormântul său.”
Ludwig van Beethoven (1824)
Franz Peter SchubertHändel a fost genul de om care a ştiut să se confrunte şi cu triumful şi cu dezastrul, viaţa sa fiind un lung şir de suişuri şi coborâşuri, de succese la public, dar şi de temeri legate de ameninţarea falimentului, cauzat de competiţia neloială, de graţiile schimbătoare ale monarhilor şi gusturile greu de mulţumit ale publicului. Deşi s-a mişcat în lumea celor mari, a privit întotdeauna blând şi a avut o mână întinsă pentru cei mici, bătuţi de soartă, dovedind prin aceasta ceea ce rememora prietenul său, Sir John Hawkins: „În toată viaţa sa a manifestat un simţ profund al credinţei. În conversaţii adesea îşi mărturisea plăcerea pe care o resimţea în a transpune pe muzică cărţile Bibliei şi cât de mult au contribuit pasajele sublime din Psalmi la edificarea (edification) sa”. Din cauza stresului datorat situaţiei financiare nesigure şi a datoriilor, în 1737, la vârsta de 52 de ani suferă un atac de apoplexie, paralizându-i partea dreaptă a corpului. Toţi au gândit că viaţa, dar mai ales cariera compozitorului s-au încheiat. În mod miraculos însă, după un tratament de şase săptămâni la băi se pune pe picioare. Îşi reia activitatea şi compune oratoriile “Saul” (1739) şi “Israel în Egipt” (1739).
Dar moartea reginei întrerupe reprezentaţiile; în urmă începe războiul cu Spania. Pieţele publice sunt pline de cântecele şi strigătele mulţimii, dar teatrul rămâne gol, iar datoriile cresc vertiginos. Creditorii presează, criticii îl iau peste picior, privirile indiferente şi dispreţuitoare ale trecătorilor îl întristează profund. Un concert dat în favoarea lui îl scapă cu greu de la întemniţare pentru datorii; dar ce ruşine să-şi salveze viaţa prin cerşetorie. Händel se închide din ce în ce mai mult în sine, amărăciunea pune tot mai mult stăpânire pe el. Iar puterea creatoare a dispărut, şuvoiul sfânt al creaţiei a secat, epuizat este acest torent fecund care a inundat o lume întreagă, timp de trezeci şi cinci de ani. Încă o dată e la capătul puterilor, încă o dată. De ce oare, suspină el, mi-a ajutat Dumnezeu să reînviu din boala mea, dacă oamenii mă îngroapă din nou? Şi uneori disperarea îl face să murmure cuvintele Celui răstignit:„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”




Când totul părea sfârşit, la numai 56 de ani, a venit provocarea Domnului, prin intermediul libretistului Charles Jennens, cu care mai colaborase în trecut, în scrierea textelor la oratoriile “Saul” şi “Israel în Egipt”. Îi trimisese şi de astă dată două librete, unul pe temă religioasă, cu titlul “Messiah”. Dar ce putere ar mai avea nişte biete cuvinte, asupra unui om mort! Nu, nu mai există nici o alinare pentru acela pe care Dumnezeu îl lăsase să se prăvălească în adâncuri, departe de torentul sfânt, dătător de viaţă! Oare şi acest Jennens îşi bătea joc de el, de omul sfârşit, de omul cu puterile sleite? Rupse dintr-un singur gest scrisoarea şi aruncă bucăţile pe jos, călcându-le în picioare. Suflă furios în lumânare, bâjbâi nesigur în dormitorul său şi se aruncă pe pat; ochii i se umplură de-odată de lacrimi. De ce să i se mai adreseze chemări dintr-acestea când forţele l-au părăsit, când inima i-e îngheţată, de ce să i se mai ceară să creeze, când sufletul îi e uscat, iar simţurile şi-au pierdut puterea? Nu simte acum decât nevoia să doarmă, apatic ca un animal, un somn al uitării şi al nefiinţei!
Dar nu putea să doarmă. Era pradă unui zbucium greu şi tainic, stârnit de mânie, ca marea în furtună. Se răsucea de pe stânga pe dreapta şi iarăşi de pe dreapta pe stânga, dar somnul nu venea; era din ce în ce mai treaz. Händel se sculă, se întoarse în camera de lucru, apropie sfeşnicul de filele manuscrisului şi citi prima pagină: „Messiah!” O, iarăşi un oratoriu! Ultimele oratorii nu avuseseră succes. Dar, agitat, întoarse pagina pe care se afla titlul şi începu să citească. Tresări la primele cuvinte. “Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu!” aşa începea textul. Acestea nu erau cuvinte oarecare, ci un răspuns pe care i–l dădea Dumnezeu. De abia citise cuvintele, abia le prinsese înţelesul şi Händel le auzea transpuse în muzică, în sunete care pluteau fremătânde, vibrante, pline de strălucire. Fiecare cuvânt îl pătrundea cu o forţă irezistibilă. „Aşa vorbeşte Domnul!”, vorbele acestea i se adresau lui şi numai lui, aceeaşi mână care îl doborâse odinioară îl ridica astăzi—ce fericire!—de la pământ. Dumnezeu îi trimisese cuvântul; din înaltul slavei Sale ajunsese până la el. De la El venise cuvântul, de la El sunetul, de la El harul! La El trebuie să se întoarcă, să se înalţe purtat de torentul inimii; preamărirea Lui este bucuria şi datoria oricărui om.
“Înalţă-ţi glasul cu putere că să vesteşti Vestea cea bună!”—oh! Cum o să strige vorbele acestea, o să le strige cu forţa pătrunzătoare a trâmbiţelor, în vuietul corurilor, cu tunetul orgii, pentru ca încă o dată, ca în prima zi a Cuvântului, Logosul divin să-i trezească pe oameni, să-i scoată din întunericul care mai acoperă pământul. De abia citise, şi din el ţâşnea, într-o formă limpede, strigătul de mulţumire: “Wonderful, Counselor, the mighty God—Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”—da, aşa o să-L preamărească pe Acela care, prin sfat şi faptă a ştiut să aducă pace inimii frământate! Cum să nu fii recunoscător, cum să nu chiui de bucurie cu o mie de voci împreunate într-una singură, care e a ta, cum să nu cânţi şi să proslăveşti: “Glory to God!—Slavă lui Dumnezeu!”
Oh, dacă ar putea să-i prindă înţelesul şi să-l păstreze, să-l înalţe şi să-l facă să vibreze, să-l extindă şi să-l strunească, pentru a cuprinde lumea întreagă; să conţină toată bucuria existenţei, să atingă măreţia lui Dumnezeu care l-a creat. Să prefacă acum cuvântul pieritor şi trecător, prin fervoare şi frumuseţe infinită, în veşnicia din care a ieşit. Şi iată, cuvântul era scris, răsuna, repetându-se la nesfârşit: “Aleluia! Aleluia! Aleluia!” Da, toate glasurile acestei lumi trebuiau să se împlinească, să crească, să se prefacă, să se împletească şi să se deslege în coruri ritmice, să urce şi să coboare scara sunetelor, să vibreze gingaş pe corzile dulci ale viorii, să se înflăcăreze în sunetele stridente de trâmbiţă ale fanfarei, să vuiască solemn în sunetul orgii: Aleluia! Aleluia! Aleluia!—din acest cuvânt, din acest cânt de slavă, trebuia să ţâşnească o bucurie atât de imensă, încât să se ridice de pe pământ până în înaltul cerului, la Creatorul universului!
Ochii lui Händel erau întunecaţi de lacrimi. O ardoare fără seamăn îi cuprinsese întreaga făptură. Ar mai fi avut de citit multe pagini, toată partea a treia a oratoriului. Dar după acest „Aleluia! Aleluia!”, nu mai putea trece mai departe. Imensul chiot de bucurie vibra, se întindea şi se încorda, îl durea ca un torent de foc, gata să năvălească şi să rupă toate zăgazurile. Îl sufoca, îl copleşea, voia să se reverse în afară, să se înalţe măreţ, până înapoi în ceruri. Händel puse repede mâna pe pană, cu o iuţeală magică se aşterneau semnele şi rândurile unele după altele. Vreme de trei săptămâni, nu părăsi încăperea. În acele săptămâni, Georg Friedrich Händel nu mai ştia nici de timp, nici de ore, nu mai deosebea ziua de noapte, trăia doar în acea sferă unde timpul se măsoară în tact şi măsură, se lăsa purtat de torentele ce izbucneau tot mai năvalnice, cu cât curentul se apropia de cascada sfântă, de sfârşit.
Iată ce mărturisea Händel: „Am crezut că Cerurile se deschid în faţa mea şi însuşi Dumnezeu cel Atotputernic mă priveşte de pe Tronul Său, înconjurat de îngeri.”. Când prietenii l-au întrebat ce a simţit în timp ce compunea aceste acorduri cu rezonanţă metafizică, el l-a citat pe Apostolul Pavel: „nu ştiu dacă eram în trup sau în afară”.
Mai târziu când Hayden a ascultat celebrul cor “Aleluia” din oratoriul Messiah, se spune că “a plâns ca un copil” şi a exclamat: “Este Maestrul nostru, al tuturor”. Într-adevăr, acordurile din “Messiah” nu se aseamănă cu niciuna din compoziţiile sale, sunt impetuoase şi totuşi atât de calme, pline de forţă, dar liniştitoare, ca o mângâiere a sufletului.
“La 14 septembrie 1741 opera era deja terminată. Ea se încheia cu două silabe: Amin! A-min!… Două silabe repetate într-o uluitoare scară de armonii ce se înălţau pline de lumină până la ceruri.”
Premiera a avut loc la Dublin, câteva luni mai târziu (13 aprilie 1742), pentru care Handel a refuzat orice onorariu, motivând: “Nu, nu vreau să iau bani pentru această lucrare; nu voi lua niciodată. I-o datorez altcuiva. Întotdeauna ea trebuie să fie destinată bolnavilor şi deţinuţilor; căci eu însumi am fost bolnav şi prizonier ca într-o închisoare. Prin ea m-am însănătoşit, iar prizonierul din mine a fost eliberat.”
Händel a dirijat personal mai bine de treizeci de reprezentaţii cu „Messiah”, iar încasările au fost donate în mod sistematic spitalelor sau pentru alte cauze caritabile. Unul din biografii săi menţiona: „Messiah a hrănit pe cei flămânzi, a îmbrăcat pe cei goi, i-a îngrijit pe orfani … mai mult decât orice altă producţie muzicală, din ţară sau de peste hotare.” Iar altul spunea: „Poate că nicio altă operă a vreunui compozitor nu a avut o contribuţie atât de importantă la alinarea suferinţei umane.”
La 6 aprilie 1759 simţind că sfârşitul îi este aproape a cerut să fie de faţă la prezentarea oratoriului său favorit, “Messiah”, pe podiumul de la Covent Garden din Londra. “La spectacol venise să asiste şi întreaga curte regală. Uriaşul orb stătea în mijlocul prietenilor, în primul rând din faţă. Concertul a fost atât de frumos, atât de impresionant, încât toată lumea l-a aclamat cu lacrimi în ochi. Când marele cor a cântat fragmentul “Aleluia”, regele George I însuşi s-a sculat emoţionat în picioare, gest ce nu mai fusese făcut de nici un alt monarh până atunci şi care bineînţeles că a fost urmat de toţi cei prezenţi. Întreaga asistenţă cânta acum odată cu corul într-o comuniune spirituală delirantă. Georg Friedric Händel de asemenea cânta împreună cu toţi ceilalţi. Era convins că nu el era autorul măreţului oratoriu, ci Dumnezeu Însuşi l-a creat şi, într-un fel, Händel credem că avea dreptate.Sursa
Handel este un Jupiter al muzicii; ... al sau Aleluia a deschis cerurile. El rosteste cuvântul "minunat" ca şi cum toate trompetele ar canta împreună.  - Leigh Hunt, 1851


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!