André Derain

1880: André Derain, pictor francez (d. 1954)

André Louis Derain (n. 10 iunie, 1880, Chatou/Yvelines în Île-de-France – d. 8 septembrie, 1954, Garches în Hauts-de-Seine) a fost un pictor, grafician şi sculptor francez, unul din reprezentanţii principali - alături de Henri Matisse, Maurice de Vlaminck şi Raoul Dufy - ai fauvismului, mişcare artistică din anii 1904 - 1908, care punea accentul pe intensitatea şi puritatea culorilor, mişcare de care s-a distanţat ulterior. Preţuit încă din timpul vieţii, a fost mai târziu criticat pentru a faptul de a fi revenit la formele considerate "tradiţionale".

Matisse Portrait of Andre Derain 1905

André Derain s-a născut la 10 iunie 1889 în localitatea Chatou din Île-de-France, în apropierea Parisului. Părinţii viitorului pictor plănuiseră pentru fiul lor o carieră de inginer sau ofiţer, dar rezultatele mediocre la învăţătură ale tânărului André le spulberă orice speranţă de înfăptuire a acestor aspiraţii. Singurul obiect la care obţine note bune este desenul. Începe să consacre tot mai mult timp picturii şi, în anii 1898-1899, frecventează Academia Camillo în clasa de pictură a lui Eugène Carrière, un prieten al lui Puvis de Chavannes. Aici se va întâlni cu Henri Matisse, Jean Puy şi Albert Marquet. Autodidact, frecventează împreună cu Matisse muzeele de artă şi copiază tablouri ale marilor maeştrii din. Citeşte mult, literatură şi filosofie, autorii lui preferaţi fiind Émile Zola şi Friedrich Nietzsche.

"Şcoala" de la Chatou

În anul 1900, Derain îl întâlneşte întâmplător într-un tren pe Maurice de Vlaminck. Este impresionat de caracterul puternic al acestuia, între cei doi pictori se naşte o adâncă prietenie. În iarna anului 1900, închiriază împreună încăperea unui fost restaurant din Chatou, pe care o vor transforma în atelier. Acolo vor crea tablouri pline de culoare şi dinamism. Această situaţie nu este de durată, căci din septembrie 1901 până în toamna anului 1904 Derain este recrutat la armată. În toată această perioadă întreţine o susţinută corespondenţă cu Vlaminck.

André Derain-Charing Cross Bridge, London

Derain îşi petrece vara anului 1905 la Collioure, pictând împreună cu Henri Matisse, care îl convinge să-şi expună pânzele la "Salonul de Toamnă". Derain expune în aceeaşi sală din Grand Palais împreună cu Matisse, Maurice de Vlaminck, Albert Marquet, Jean Puy, Louis Valtat, sală pe care criticul Louis Vauxcelles o numeşte în mod ironic "la cage aux fauves" ("cuşca fiarelor sălbatice"), datorită coloritului crud şi violent al tablourilor. Expresia va face carieră, stilul creat de acest grup de artişti intrând în istoria artelor sub numele de Fauvism. Derain este un fauvist tipic, paleta sa strălucitoare, culorile violente în cruditatea lor, accentul pe expresivitate aparţin acestei orientări.

În primăvara anului 1906, Derain pleacă la Londra, unde descoperă pictura lui William Turner, şi pictează peisaje urbane, ca podul Charing Cross sau imagini din Hyde Park.

Alte orientări

Andre Derain – Portrait of Henri Matisse

În 1908, Derain părăseşte atelierul din Chatou şi se stabileşte la Paris, în cartierul Montmartre, nu departe de Bateau-Lavoir. Aici ia contact cu Pablo Picasso, Georges Braque, Guillaume Apollinaire, Kees van Dongen şi Max Jacob. Cunoaşte pe viitoarea lui soţie, Alice Gery. Derain începe să se îndepărteze de fauvism, apropiindu-se pe de o parte de cubism, pe de alta fiind atras de arta lui Paul Cézanne, al cărui efort de recuperare a realului în imagine se cristalizase în noul său tip de perspectivă bazată pe raporturile între tonurile "calde" şi "reci". Drumul lui Derain va fi unul din cele mai interesante, oferind, la capătul unei lungi şi fecunde experienţe, spectacolul unei dramatice şi personale întâlniri între un temperament vulcanic şi un spirit ordonator. O permanentă nostalgie pentru idealuri clasice îl face să zăbovească în muzeele pariziene, iar mai târziu să admire arta neagră, fresca pompeiană, mozaicul bizantin. Participă la câteva manifestări din Germania (expoziţia Noii Asociaţii a Artiştilor din München, 1910; expoziţiile grupului Der Blaue Reiter). El nu se lasă însă atras de nici unul dintre curentele care animă epoca. Se interesează de grafica de carte, ilustrând primul volum de poezii al lui Guillaume Apollinaire, L'Enchenteur pourrissant (1909), şi o colecţie de poeme ale lui Max Jacob în 1912. În 1916, ilustrază prima carte a lui André Breton, Mont de Piété. Începe să se ocupe şi de sculptură, de ceramică. După primul război mondial, lucrează decoruri şi costume pentru spectacolul La Boutique Fantastique (1919) al lui Serge Diaghilev cu celebrele "Ballets russes".

Reputaţia sa creşte o dată cu primirea premiului Carnegie în 1928 şi începe să expună în lumea întragă, la Londra, Berlin, Frankfurt, New York şi Cincinnati.

În timpul celui de-al doilea război mondial, sub ocupaţia Franţei de către Germania nazistă, Derain acceptă o invitaţie pentru a face o vizită oficială la Berlin împreună cu un grup de scriitori şi artişti francezi, cu ocazia expoziţiei sculptorului Arno Brecker. După eliberarea Franţei, a fost un timp stigmatizat drept colaboraţionist de unii din foştii săi admiratori.

De o remarcabilă simplitate şi forţă sunt lucrările din ultimii ani de viaţă, care vorbesc despre originalitatea tot mai pregnsantă a pictorului.

Cu un an înainte de moarte, contractează o infecţie oculară, de care nu se va vindeca. Pe 14 iulie 1954, Derain este victima unui accident de circulaţie, fiind călcat de un automobil, şi moare pe 8 septembrie la Garches în Hauts-de-Seine, ca urmare a leziunilor suferite.

În zilele noastre, picturile sale sunt cotate la preţuri ridicate pe piaţa obiectelor de artă, unele tablouri ajungând să fie vândute pentru 3 - 4 milioane Euro.