1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia peste 31.000 locuitori.
Deportările din Basarabia şi Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autorităţile sovietice.
Nu se cunoaşte o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953.
Au existat trei valuri de deportări ale populaţiei din Basarabia şi Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acţiuni de strămutare a basarabenilor şi bucovinenilor au avut loc şi între cele trei valuri.
Premisele
Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportărilor din 12-13 iunie 1941
De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării.
În mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit împuternicit al partidului şi guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugăminte (rus. Prosiba), în care relata că în Basarabia au activat multe partide şi organizaţii bugheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formaţiuni politice s-au refugiat în România. Rămăşiţele acestor partide şi organizaţii, fiind susţinute activ de serviciile româneşti de spionaj, şi-au intensificat activitatea antisovietică. Acelaşi document includea în categoria elementelor antisovietice şi moşierii, comercianţii, poliţiştii şi jandarmii, albgardiştii, primarii, refugiaţii din URSS şi alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord şi est ale URSS 5.000 de familii.
Ca bază juridică a strămutării a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării faţă de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941.
La 7 iunie 1941, NKGB al RSS Moldoveneşti a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaţilor.
Deşi directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolşevicilor erau avansaţi în posturi şi susţinuţi în activitatea profesională.
Listele cu deportaţi au fost făcute de NKVD pe bază de delaţiuni, ţinându-se cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea sa şi de faptul că a colaborat cu administraţia românească.
Operaţiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) şi a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate şi 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiţi gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Deportaţilor le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preţ sau mai util în bagajele celor deportaţi le împărţeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcaţi în camioane sau chiar - în unele sate - în căruţe, fiind duşi până la gara de trenuri.
În staţiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separaţi în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici şi bătrânii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă şi hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieşiţi-le în cale cu flori! sau Emigranţi voluntari.
În Basarabia, 90 vagoane au pornit din staţia Taraclia, 44 vagoane - din staţia Basarabeasca, 44 vagoane - din staţia Căuşeni, 48 vagoane - din staţia Tighina, 187 vagoane - din staţia Chişinău, 48 vagoane - din staţia Ungheni, 83 vagoane - din staţia Ocniţa, 133 vagoane - din staţia Bălţi, 73 vagoane - din staţia Floreşti, 40 vagoane - din staţia Râbniţa, 38 vagoane - din staţia Bolgrad, 103 vagoane - din staţia Arţiz, 340 vagoane - din staţia Cernăuţi.
Destinaţia deportaţilor
Drumul spre punctele de destinaţie a durat vreo două-trei săptămâni. Condiţiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar peşte sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaţilor nu le-a fost acordată nici o asistenţă sau consultaţie medicală. Astfel, în vagoanele murdare şi fără asigurarea celor mai elementare condiţii sanitare s-au răspândit diverse boli infecţioase şi mulţi suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împuşcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morţii.
Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată, în GULAG. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan.
Cei deportaţi în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizaţi la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri şi în cooperative meşteşugăreşti. Pentru munca depusă nu erau remuneraţi echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportaţii din RSSM au fost amplasaţi în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) şi Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportaţii din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) şi Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersaţi în 41 de raioane.
Estimarea numărului de victime
Numărul celor deportaţi se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaţilor ar fi fost de 24.360 , sau chiar de 30.000 de persoane
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu