Ernst Ludwig Kirchner (*6 mai 1880, Aschaffenburg/Germania - †15 iunie 1938, Davos/Elveţia) a fost un pictor german, principal reprezentant al Expresionismului.
Autoportret
Kirchner studiază la început arhitectura la Dresda, unde îl va întâlni în anul 1902 pe Fritz Bleyl. În 1903 pleacă la München, unde frecventează şcoala de pictură Debschitz până în 1904. După ce se întoarce la Dresda, îl regăseşte pe Bleyl şi îl cunoaşte pe Erich Heckel, care i-l va prezenta pe Karl Schmidt-Rottluff. Cei patru tineri se adună regulat în atelierul lui Kirchner pentru a picta şi a discuta despre necesitatea "renaşterii artei germane". Aceste aspiraţii comune vor duce la apariţia grupului Die Brücke ("Puntea") şi la dezvoltarea stilului care se va numi mai târziu expresionism.
În această primă etapă a creaţiei sale, Kirchner pictează de preferinţă nuduri, portrete, scene de circ şi de teatru. El popularizează în "Die Brücke" tehnica gravurii în cupru - foarte populară în Germania şi Austria în secolul al XV-lea - pe care o deprinsese de la tatăl său, inginer chimist, executând în acest mod şi manifestul grupului. Această tehnică, la început considerată meşteşugărească, devenise un mijloc consacrat de exprimare artistică mai ales datorită lui Albrecht Dürer. Viaţa în comunitate a celor patru tineri artişti va continua, începând din anul 1911 la Berlin. Totuşi, pe măsură ce li se formează personalitatea creatoare, legăturile lor slăbesc. În 1913, Kirchner publică un articol referitor la istoria formării grupului "Die Brücke", în care îşi revendică rolul principal. Acest fapt duce la discuţii contracdictorii şi gruparea se destramă.
În scurtă vreme izbucneşte primul război mondial, Kirchner se prezintă voluntar, dar - după o primă criză de nervi - este demobilizat. Devine dependent de medicamente (Veronal, Morfină) şi este tratat psihologic fără vreun succes într-un sanatoriu de lângă lacul Baden.
În 1917, se stabileşte în Elveţia, lângă Davos, unde trăieşte pictând munţii şi realizând diverse tapiţerii. În urma unui eficient tratament de desintoxicare, în anul 1921 intervine o stabilizare a stării sale de sănătate. Începând cu 1925, călătoreşte de mai multe ori în Germania şi, în 1931, este primit în "Academia de Arte Frumoase" de la Berlin. Devine însă, ca şi alţi artişti, victimă a naţional-socialismului, operele sale sunt îndepărtate din muzee, iar unele dintre ele vor fi incluse în expoziţia defăimătoare "Arta degenerată" (Entartete Kunst). După repetate episoade de depresiune, devenit între timp din nou dependent de morfină, pe 15 iunie 1938, Kirchner se sinucide.
Opera
Kirchner opune artei academiste un colorit viu, un desen viguros, o compoziţie dinamică inspirată din experienţa nemijlocită. Studierea nudului este pentru el un lucru fundamental. În Fată cu umbrelă japoneză voluptatea modelului este sugerată graţie tratării aproape brutale a culorii, chipul fetei este modelat ca o mască primitivă, în timp ce trupul este conturat pe un fond negru şi albastru. Caracterul japonez al umbrelei îi permite să sublinieze senzualitatea asociată cu exoticul.
Stăpânirea tehnicii gravurii este esenţială în ceea ce priveşte linia şi volumul. Kirchner "îşi construieşte" treptat tablourile, introduce în ele fragmente geometrice din care iau naştere personajele şi decorul urban. Berlinul stimulează entuziasmul creator al lui Kirchner. Liniştea şi seninătatea nudurilor pictate înainte fac loc unui ritm rapid şi impulsiv, rezultând compoziţii sub forma unui vitraliu. Într-o serie de 14 tablouri cu "scene de stradă" realizate la Berlin, Kirchner păstrează efectele cromatice contrastante, fâşiile întunecate care taie tabloul accentuează poziţiile persoanelor reprezentate, cocotele berlineze nu mai au senzualitatea nonşalantă a odaliscei cu umbrelă.
Acum ele se mişcă, aproape vibrează. Erotismul acestora este artificial, plin de grabă, asemenea capitalei pe care o animă prezenţa lor neliniştitoare.
Când, la începutul secolului, Kirchner - împreună cu prietenii săi din "Die Brücke" - s-a hotărît să revoluţioneze pictura, a făcut-o pentru a-i da viaţa care, după părerea artistului, lipsea din operele convenţionale ale multora din contemporanii săi. În acest scop s-a ocupat de rezolvarea aspectului mişcării. Kirchner a desenat aproape neîntrerupt după un motiv sau din memorie, încercând să păstreze în toate cazurile caracterul expresiv al schiţei, al primei trăsături de penel. În anul 1937 artistul scria: "Să redau ceva în linii repezi şi îndrăzneţe, iată în ce mi-am exersat mâna oriunde am fost; şi întorcându-mă acasă, am realizat din amintire desene uriaşe, învăţând în felul acesta mişcarea, căutând forme noi în exaltarea şi graba unei asemenea munci".
Apasati pe picturi pentru o rezolutie mare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu