Neagu Djuvara

Neagu Djuvara, printre ultimii descen­denti ai aristocratiei romanesti
Neagu Djuvara (n. 18 august 1916, Bucureşti) este un istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier român.
Neagu Djuvara este azi una dintre cele mai fascinante figuri ale vieţii intelectuale din România.

Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti într-o familie aristocrată de origine aromână, aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi care a dat mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Tatăl său, Marcel Djuvara, şef de promoţie la Politehnica din Berlin-Charlottenburg în 1906, a murit căpitan de Geniu în armata română în cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădişteanu, mama sa, aparţinea ultimei generaţii dintr-un neam de mari boieri munteni.

Neagu Djuvara şi-a făcut studiile la Paris, licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). A luat parte la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie - noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, cănd comuniştii preiau şi acest minister.

Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii al exilului românesc (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”).

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey.

 Neagu Djuvara si France ( sotia)

Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat (docenţa) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog şi filozof Raymond Aron; mai târziu, obţine şi o diplomă a prestigiosului Institut naţional de limbi şi civilizaţii orientale de la Paris (INALCO).

Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 în 1998 este profesor - asociat la Universitatea din Bucureşti. E membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi a Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti.

A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul naţional „Serviciul Credincios” şi cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofiţer.

Activitate ca istoric

Neagu Djuvara a publicat în principal despre istoria României şi a poporului român. O bună parte din cărţile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei obiectivităţii istoriei şi istoriografiei.

Djuvara este un susţinător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea cercetării din perioadele interbelică şi comunistă, afirmând că anumite părţi ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice. Ipotezele lansate de Djuvara atrag deseori controverse şi sunt văzute ca subminând identitatea naţională română, cum este de pildă teoria că nobilimea din formaţiunile statale medievale româneşti ar fi fost de origine cumană.

Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărţile sale relaţiile pe care România le-a avut cu Europa, plasând-o politic şi cultural "între orient şi occident", caracterizând-o ca fiind "ultima [ţară] intrată în ceea ce se numeşte Concertul European", referindu-se nu atât la aderarea României la Uniunea europeană din 2007 cât la orientarea politică a ţării către un model politic şi cultural de natură occdentală. Acesta şi-a exprimat scepticismul faţă de politica multiculturalismului din Europa, pe care o consideră dăunătoare pentru stabilitate în cadrul UE.

Este de asemenea un critic al unei atitudini excesiv de favorabilă occidentului în cadrul politicii româneşti, sugerând că societatea şi cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca argumente credinţa ortodoxă, prezenţa multor elemente nelatineşti în limba română modernă precum şi istoria ultimelor veacuri.

A mai scris despre ceea ce el numeşte "hegemonia americană" şi premisele acesteia, analizând influenţa Statelor Unite ale Americii asupra politicii globale şi, mai restrâns, asupra Europei. Djuvara descrie eforturile SUA de a stabili ceea ce seamănă cu o hegemonie în Europa şi alte părţi ale lumii ca un "război de şaptezeci şi şapte de ani" care a avut loc pe parcursul veacului XX.

Neagu Djuvara este perceput ca un popularizator şi demistificator al istoriei, publicând cărţi adresate celor tineri, precum şi cărţi care îşi propun să explice originea istorică a unor figuri de mit ca Dracula sau Negru Vodă. Şi-a publicat de asemeni şi memoriile, istorisindu-şi viaţa din exil la Paris şi Niamey.

Critici

Deşi teoriile sale sunt neacceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanţi istorici români ai secolului XX, încurajând în general o atitudine critică asupra istoriei românilor şi a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea istoriei naţionale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naţionaliste în România, fiind catalogate ca "antiromâneşti" şi o influenţă nefavorabilă asupra percepţiei de sine la români şi a românilor în afara graniţelor ţării.

Istoricii contemporani lui i-au contestat teoriile şi calificarea ca istoria, numindu-l, după propria-i afirmaţie, "amator". Studiile sale în domeniu precum şi doctoratul de stat în filosofia istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o atenţie sporită, datorată în mare popularităţii sale în România.

Lucrări publicate

Le droit roumain en matière de nationalité , Paris, 1940

Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973

Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris - Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză)

Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995

Aromânii: istorie, limbă, destin, ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996

O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie, Humanitas, 1999

Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001

Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, 2001

De la Vlad Ţepeş la Dracula vampirul, Humanitas, 2003

Scrisorile spătarului Nicolae Milescu, roman, Humanitas, 2004

Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004

Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005

Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Ţării Româneşti, Humanitas, 2007

Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914 - 1991), Humanitas, 2008

Amintiri şi poveşti mai deocheate, Humanitas, 2009

Ce-au fost boierii mari în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor, Humanitas, 2010





Pe 1 septembrie 2005, istoricul Neagu Djuvara a primit Marele Premiu al Diplomatiei Romane,  la incheierea reuniunii anuale a corpului diplomatic. Distinctia i-a fost oferita pentru intreaga activitate dedicata istoriei diplomatiei si istoriei romanilor. 

Istoricul Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Artelor si Literelor in grad de Ofiter, pe 5 martie 2010, de catre ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul.
Neagu Djuvara a fost decorat pentru intreaga activitate de scriitor si istoric si pentru marea sa contributie la cunoasterea istoriei Romaniei. 


A fost decorat cu Marea Cruce a Ordinul naţional „Serviciul Credincios” şi cu „Ordre des Arts et des Lettres” în grad de Ofiţer.