Constantin Ipsilanti

Stema de Ţara Românească şi Moldova în timpul domniei lui Constantin Ipsilanti în Ţara Românească
data
1805
sursă
Imaginea a fost publicată în Dogaru, Maria - «Din Heraldica României. »Album,Ed. Jif, Braşov, 1994.




1807: Constantin Ipsilanti este domn pentru a treia oară în Ţara Românească(27 iulie – 16 august 1807)

Predecesor:

Alexandru Callimachi Domnitor al Moldovei

Constantin Ipsilanti 1799 - 1801

Succesor:

Alexandru Suţu

Predecesor:

Alexandru Suţu Domnitor al Ţării Româneşti

Constantin Ipsilanti 1802 - 1806

Succesor:

Alexandru Suţu

Predecesor:

Alexandru Suţu Domnitor al Ţării Româneşti

Constantin Ipsilanti 1806 - 1807

Succesor:

Ocupaţie rusă

Constantin Ipsilanti şi Doamna

Constantin Ipsilanti, a fost domnitor în Moldova: 8 martie 1799 - 4 iulie 1801, octombrie 1806 - noiembrie 1806 şi al Munteniei: 1 septembrie 1802 - august 1806. A mai fost administrator al Munteniei sub ocupaţia rusească: 27 decembrie 1806 - 31 mai 1807 şi 8-28 august 1807.

A fost fiul lui Alexandru Vodă Ipsilanti şi tatăl lui Alexandru Ipsilanti Eteristul. Şi-a început cariera ca toţi fanarioţii, devenind dragoman al Porţii, pe vremea celei de-a doua domnii a tatălui său în Ţara Românească (1769 -1797). Făcând în această calitate numeroase servicii Rusiei şi Angliei, adversarele Franţei, ajunge prin concursul acestora pe tronul Moldovei (1799). Nu se poate menţine mult timp, tocmai din cauza prea accentuatului său rusofilism şi este destituit (1801). Reîntors la Constantinopol, continuă cu uneltirile şi casa sa ajunge cuibul agenţilor şi intrigilor moscovite, care căutau să-şi reântroneze omul lor.

Convenţia ruso-turcă din 1802, a dat drept ruşilor să se amestece în numirea, menţinerea şi destituirea domnitorilor, prevăzându-se tot în interes moscovit şi fixarea domniilor pe o perioadă de 7 ani. În aceste condiţii, Constantin ajunge pe tronul Munteniei. La început, ca om al Rusiei, ia câteva măsuri salutare: îi recheamă pe exilaţi şi achită datoriile ţării la Constantinopol, cu scopul de a suprima marile dări. Însă, în curând pune noi dări care apasă ţara. Acestea precum şi marele incendiu al capitalei, groaznicele inundaţii din acea vreme, apoi jafurile pazvangiilor din Vidin, care au ameninţat chiar Bucureştiul, şi cheltuielile lui Vodă, determinate de jocurile politice externe: serbări şi daruri când ambasadorul rus trecea prin Bucureşti, când unor englezi, chiar şi ambasadorului şi consulului Franţei; întreţinea emisari-spioni în Europa pentru a i se raporta totul; alimentarea răscoalelor din Imperiul Otoman, pasvangii, sârbii, paşa din Rusciuc; risipa sfetnicilor săi, aventurieri francezi ca Gaspari, secătuiesc ţara. Cu tot tratatul din 1802 şi cu toată protecţia rusească, Poarta înţelege trădarea lui Constantin, care lucra ca Principatele române să intre sub influenţa rusească, îl destituie şi vrea să-l omoare. Deoarece Rusia şi Anglia protestează energic, Turcia îi dă pace însă nu-şi poate relua tronul pentru că din cauza relaţiilor tensionate ruso-turce, izbucneşte războiul. Numai după ce ruşii ocupă Principatele Române şi Bucureştiul în decembrie, Constantin revine la conducere, fiind însărcinat cu administrarea Moldovei (octombrie - noiembrie 1806). Pentru că ţara era sărăcită, iar ruşii cereau tot timpul bani, el se refugiază în 1809 la Sankt Petersburg, de unde nu se mai întoarce, murind în 1816.






IPSILANTI ALEXANDRU ETERISTUL


Alexandru Ipsilanti (n. 1792 - d. 1828) sau Ipsilante, șeful Eteriei grecești din 1821, a fost fiul domnitorului Constantin Ipsilanti al Munteniei.


A intrat de timpuriu în armata rusească, a rămas ciung în urma luptei de la Dresda și a ajuns până la gradul de maior. Devenit epitrop general al Eteriei, hotărăște că a venit momentul ca grecii să-și obțină eliberarea de sub dominația turcilor și în 1821 declanșează revoluția. Cu o armată strânsă în Basarabia și formată din greci, bulgari, sârbi, albanezi și arnăuți, trece în principate, bazându-se și pe ridicarea populației de aici (20 februarie 1821), și mai ales pe sprijinul domnitorului moldovean Mihail Suțu. De la Iași, unde turcii sunt măcelăriți și lumea îngrozită, trece spre Țara Românească. Aici, intră în conflict cu Tudor Vladimirescu, ce conducea Revoluția de la 1821. Eteriștii îl ucid pe Vladimirescu în 27 mai 1821 și-i aruncă trupul într-o fântână părăsită de lângă Târgoviște. În cele din urmă însă, revoluția lui Ipsilanti nu reușește. Rusia o dezaprobă, populația Principatelor Române o urăște, din cauza jafurilor făcute de eteriști și a uciderii lui Tudor Vladimirescu. Mai mult decât atât, oștile turcești o sfarmă în lupta de la Drăgășani din 7 iunie 1821, deși grecii erau de trei ori mai numeroși. Lupta a fost pierdută mai ales din cauza lui Ipsilanti care a rămas cu trei ore în urma armatei. A doua zi, i-a numit pe oamenii săi "turme nemernice de sclavi" și i-a părăsit, trecând în Transilvania. De aici, fuge la Viena, unde peste câțiva ani moare aproape în mizerie, nebun, în 1828, în timp ce era în închisoare.