Constantin Noica

„Să ne jucăm!”, îndemna filosoful bucuriilor simple. „Nu trebuie să se întâmple nimic altceva cu adevărat. Să ne jucăm numai. Cine nu ştie să se joace, acela nu-şi trăieşte omenia.”

Pentru viaţa spirituală a omului, cultura este oglinda măritoare.

„Aţi observat că bolnavii, oamenii săraci şi cu posibilităţi puţine de viaţă în ei ştiu ce vor? Ei au un sens al lor, un idealism al lor şi ştiu în ce Dumnezeu să creadă. Pe când oamenii bogaţi în viaţă, oamenii sănătoşi, oamenii puternici, întârzie în bunurile lor şi nu mai dau nimic. ”

 Membru postum al  Academiei Romane

Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vităneşti, judeţul Teleorman - d. 4 decembrie 1987, Păltiniş, judeţul Sibiu) a fost un filosof, poet, eseist, publicist şi scriitor român.

Activitatea literară

Activ ca scriitor interbelică, postbelică

Mişcare literară Trăirism, fenomenologie

Influenţe Upanishade, Platon, Goethe, Hegel, Martin Heidegger si Mihai Eminescu

A influenţat pe Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorin Vieru, Sorin Lavric, Andrei Cornea si Cătălin Cioabă

Provenind dintr-o familie cu vechi rădăcini aromâne, Constantin Noica s-a născut la 12 iulie 1909 în comuna Vităneşti (judeţul Teleorman).

Începe gimnaziul în Bucureşti; în perioada 1924-1928 urmează liceul "Spiru Haret", apoi bacalaureatul în 1928. Debutează ca licean în revista liceului, Vlăstarul, în 1927. Îl are ca profesor de matematică la "Spiru Haret" pe poetul Uvedenrodelor, Ion Barbu. Se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti, pe care o va absolvi în 1931 cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. Timp de trei ani îl are ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

În perioada 1932-1934 frecventează societatea culturală "Criterion". Toţi prietenii lui Noica de la "Criterion" - Mihail Polihroniade, Haig Acterian, Mircea Eliade - vor îmbrăţişa, mai devreme sau mai tîrziu, cauza mişcării legionare. Fidel ideii că lupta culturală şi nu cea politică este calea pentru reînvierea culturală a României, refuză să intre în mişcarea legionară.

În 1933, timp de un an de zile, urmează cursurile Facultăţii de Matematică iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde va sta pînă în primăvara anului 1939. În mai 1940 îşi susţine la Bucureşti doctoratul în filosofie, cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou. În luna august a aceluiaşi an face primul gest gazetăresc de rezonanţă legionară. Scoate într-un singur număr revista "Adsum", pe care o scrie toată singur şi o publică din bani proprii, o revistă al cărei titlu este cît se poate de sugestiv: Adsum; cu alte cuvinte "Sunt aici, sunt de faţă."

În octombrie 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German. Va rămâne la Berlin până în 1944. Va participa de mai multe ori la seminarul de filosofie a profesorului Martin Heidegger, unde a mai participat şi un alt filosof român cu operă de sertar, Alexandru Dragomir. În paralel, împreună cu Constantin Floru şi Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universtare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de Filosofie.

În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica şi-a căpătat ideea filosofică şi totodată şi-a trasat principalele coordonate ale filosofiei sale de mai tîrziu. În 1958 Noica este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestaţi toţi participanţii la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica". Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 se stabileşte în Bucureşti, unde va lucra ca cercetător la Centrul de Logică, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde Noica va ţine seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Printre participanţi se numără mai tinerii săi colegi de la Centrul de Logică (Sorin Vieru) sau de la Institutul de Istoria Artei (Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu).

Ultimii ani din viaţă, începând cu anul 1975, şi i-a petrecut la Păltiniş lângă Sibiu, locuinţa lui devenind loc de pelerinaj şi de dialog de tip socratic pentru admiratorii şi discipolii săi (vezi Jurnalul de la Păltiniş de Gabriel Liiceanu). Se stinge din viaţă la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniş, după dorinţa sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului. După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărţilor lui Noica.

Opere antume

1934 - Mathesis sau bucuriile simple

1936 - Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant

1937 - De caelo

1940 - Schiţă pentru istoria lui cum e cu putinţă ceva nou

1943 - Două introduceri şi o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a Criticei Judecarii

1944 - Pagini despre sufletul românesc

1944 - Jurnal filosofic

1962 - Fenomenologia spiritului de GWF Hegel istorisită de Constantin Noica

1969 - Douăzeci si sapte de trepte ale realului

1969 - Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni si lucruri)

1970 - Rostirea filozofică românească

1973 - Creaţie şi frumos in rostirea românească

1975 - Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii romanesti

1975 – Despărţirea de Goethe

1978 - Sentimentul românesc al fiinţei

1978 - Spiritul românesc la cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan.

1980 - Povestiri despre om, dupa o carte a lui Hegel: Fenomenologia spiritului

1981 - Devenirea întru fiinţă, vol. I: Incercarea asupra filozofiei traditionale; vol. II: Tratat de ontologie

1984 - Trei introduceri la devenirea întru fiinţă

1986 - Scrisori despre logica lui Hermes

Opere postume

1988 - De Dignitate Europae

1990 - Jurnal de idei

1990 - Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru

1992 - Simple introduceri la bunătatea timpului nostru

1992 - Introducere la miracolul eminescian

1997 - Manuscrisele de la Cîmpulung

1998 - Echilibrul spiritual. Studii şi eseuri (1929-1947)

Publicistică

1994, Semnele Minervei, publicistică, volumul I, ediţie de Marin Bucur

1996, Între suflet şi spirit, publicistică, volumul II, ediţie de Marin Bucur

2003 - Moartea omului de mâine. Publicistică volumul III, ediţie de Marin Bucur

2007 - Despre lăutărism

Parintele Rafail, fiul filosofului  Constantin Noica

Rafail Noica a îmbrăcat straiele monahale în 1965

Răzvan Noica s-a născut în 1942 şi a părăsit România la vârsta de 13 ani, alături de mama sa englezoaică, Wendy Muston, şi de sora sa, Alexandra. A devenit călugăr în 1965, la mănăstirea britanică Essex, primind numele monahal de Rafail. S-a întors în România în 1993, iniţial pentru o scurtă vizită, însă a decis să rămână definitiv într-o o sihăstrie îndepărtată din satul Lăzeşti, scrie libertatea.ro.

De atunci, fiul reputatului filosof Constantin Noica trăieşte într-o solitudine aproape totală, hrănindu-se cu legumele pe care le cultivă el însuşi într-un solar.

Langa Schitul Paltinis este inmormantat si filosoful roman Constantin Noica, care a trait intre anii 1909 si 1987. Ultimii ani de viata si i-a petrecut in acest loc linistit din inima naturii.

Pe langa mormantul filosofului, pelerinii pot vizita si „Casa memoriala Constantin Noica”, locul in care filozoful roman si-a trait ultimii ani de viata. Aceasta este unul dintre punctele de interes prim ale statiunii Paltinis.

Despre viata si opera lui Constantin Noica stau marturie si exponatele adunate in Casa Memoriala ce ii poarta numele, in care acesta si-a trait ultimii ani de viata, devenita un asezamant memorial apreciat de vizitatori.

Cabana de la Păltiniş, unde Constantin Noica şi-a petrecut ultimii ani din viaţă