photo eb1b08bb.png

20 iul. 2011

Împreună, într-o luptă împotriva uitării
Craiova, gazda unui eveniment folk de excepţie: „Flacăra vie – Adrian Păunescu”
Autor: S. SEBASTIAN EDUARD 21 iulie 2011




„O să ne petrecem câteva minute împreună într-o luptă împotriva uitării” a sentenţat marţi seară, la Craiova, Dorel Vişan. Seara se lăsase peste capitala Băniei, iar Piaţa Prefecturii era plină. Circa 15.000 de oa­me­ni veniseră pentru a-l preţui pe Adrian Păunescu în cadrul spectacolului „Flacăra vie”.

Spectacolul de marţi seară, organizat de Domeniul Coroanei Se­gar­cea, cu sprijinul Primăriei munici­piului Craiova şi al Consiliului Local, în parteneriat cu Agenţia Vreau Bilet, s-a vrut „o luptă împotriva uitării” celui care ieri ar fi împli­nit 68 de ani.

Rând pe rând au urcat pe scenă prieteni şi colaboratori ai poetului, artişti precum Gogu Vanghele, Mădălina Amon, Cristian Buică, Magda Puşkaş & Vali Mol­do­van, grupul RIFF, Ma­ria Gheor­ghiu, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi, George Nicolescu, Zoia Ale­cu, Victor Socaciu, Emeric Set, Va­sile Şei­ca­ru, Mircea Vintilă & Bram­bura.

A fost o seară caldă, şi asta nu din cauza temperaturii care a încins Piaţa Prefecturii. Pe scenă, în stânga ei – un birou gol. Acolo ar fi trebuit să stea el. Poetul. Era locul către care, involuntar, întoarceai ochii atunci când pe scenă se cânta „Copaci fără pădure” (şi aici o altă absenţă, o voce imposibil de înlocuit – Tatiana Stepa) sau „Te salut generaţie în blugi”, cântece care, în zilele Cenaclului, obişnuiau să fie subliniate de Poet.

Spectacolul a durat aproape cinci ore. Pe cele două ecrane gigantice puteai vedea poze de arhivă, filmări sau testimoniale ale Poetului, iar de câteva ori au fost găsite fragmentele de prezentare ale artiştilor de pe vremea Cenaclului.

Uimitor. Cristian Buică a vrăjit publicul cu „Baladă pentru Amza Pellea”. „Ne este dor de Nichita, ne este dor de Păunescu, ne este dor de Pitiş, ne este dor de Ta­tiana”, a spus pe scenă Magda Puş­caş. „Ne aflăm aici pentru că în ’84 am cântat de patru ori în Cenaclul Flacăra”, a spus şi Grig (Florin Gri­go­raş), liderul grupului Riff, povestind că a avut privilegiul să participe la ultimele spectacole ale Cenaclului.

Un moment extrem de emo­ţio­nant l-a constituit înregistrarea audio în care Adrian Păunescu recita din „Manifest pentru sănătatea pământului”, dar şi poezia scrisă tot de el şi recitată superb de Dorel Vişan.

De o primire aparte s-a bucurat Andrei Păunescu + Totuşi, care a cântat împreună cu audienţa „Oltenia eterna Terra Nova”, dar şi o varian­tă rock a cântecului „Doamne, ocroteşte-i pe români!”

Seara s-a terminat cu o nouă în­registrare audio – „Poezie de pe patul de spital”, pe care poetul a înregistrat-o cu numai câteva zile înaintea morţii sale. „Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,/ Păziţi-vă şi inima, şi gândul,/ De nu doriţi să vină anii grei,/ Spitalul de urgenţă implorându-l./ Eu vă salut de-a dreptul cordial,/ De-a dreptul cardiac, precum se ştie,/ Re­cu­nos­când că patul de spital/ Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Sursa:
http://www.jurnalul.ro/cultura/muzica/impreuna-intr-o-lupta-impotriva-uitarii-585259.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!