Dimitrie Iov

Dimitrie Iov (n. 9 martie 1888, satul Uricani, oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani - d. 20 august 1959, Gherla) a fost un poet şi prozator român, director al Teatrului Naţional din Iaşi între 1942 şi 1944.

A urmat Şcoala Superioară de Comerţ din Iaşi. Ulterior a devenit Inspector general al Artelor pentru Basarabia, deputat şi prefect de Soroca. Nicio menţiune că ar fi fost director al Naţionalului ieşean. Dar în „Evenimentul” din 1 septembrie 1942 găsim: „În urma demisiei d. prof. A. Oţetea, de la direcţia Teatrului Naţional din Iaşi, se vorbeşte că în această dimineaţă va fi numit d. D.Iov, cunoscut publicist." Apoi, tot în „Evenimentul” din 10 septembrie 1942: „În astă seară pleacă în capitală d. D. IOV, director al Teatrului Naţional şi director general al Operei Moldova, în legătură cu deschiderea stagiunii de teatru şi operă din Iaşi”. La 13 octombrie 1942 se nota: „Sâmbătă, la orele 8,15, Teatrul Naţional din Iaşi şi-a deschis noua stagiune sub directoratul distinsului scriitor D. Iov…

În ziarul „Prutul” din 11 decembrie 1942 se relata că D. Iov, „… însărcinat să scrie o carte de propagandă în legătură cu Basarabia, a terminat lucrarea MOLDOVA DE LA NISTRU”. Găsim în această lucrare a lui D.Iov: „…n-a fost Rusia aceasta niciodată o putere care, prin vitejii, s-atragă privirea asupra ei. Totdeauna când i-a venit bine, s-a năpustit asupra vecinului, înfingându-şi ghiara […] azi, mâine sau oricând, prăbuşirea acestei ţări acaparatoare va veni, fie i-o va aduce războiul, fie că va îndeplini-o vremea…” Zguduitoare profeţie! Dar aceasta i-a adus ani grei de temniţă şi moartea - la numai 71 de ani - în оnchisoarea de la Gherla.

În sentinţa Tribunalului Militar Bucureşti, nr. 474 din 8 aprilie 1957, D. Iov era acuzat că, încă din 1955, s-a alăturat unui grup de intelectuali unde „…la diferitele întâlniri ce le aveau discutau duşmănos la adresa regimului din ţara noastră […] discutau în mod duşmănos evenimentele politice interne şi internaţionale, ascultate la posturi de radio imperialiste […] se recitau diferite poezii cu caracter duşmănos la adresa regimului, a guvernului RPR şi URSS, poezii compuse de inculpatul Iov Dumitru, «Deşteaptă-te, române», «La arme», «Marşul dezrobirii» - imn contrarevoluţionar, având versuri compuse de D. Iov […] Iov Dumitru […] participa la aceste vizite […] exprimându-şi sentimentele ostile regimului […] a scris versuri pentru imnul «Marşul dezrobirii» [...] a citit «Moldova, Moldova», «Urâtă hartă are ţara mea», poezii de asemenea cu caracter reacţionar compuse de el…”

Urîtă hartă are ţara mea

Cum au sluţit-o grelele urgii…

Privirea tot de lacrimi plină mi-i

De câte ori mă uit la ea.

Îmi pare o inimă de bun român,

Cu vârful spintecat pe marea largă,

În care a intrat adânc, s-o spargă,

Pumnalul ce pândea-n ascuns, păgân.

Şi mai spunea în final :

Dar mâine vor doini la stâni ciobanii,

Carpaţii când nu vor mai fi hotar,

Căci ziua va sosi s-o facem iar

Cum ne-au lăsat-o Dacii şi Romanii……

Versurile fuseseră scrise în 1941 şi publicate în volumul Ne cheamă Ardealul de George Togan (1944). Mai scrisese D. Iov şi Gospodarul din Orhei (1942), unde spunea în prefaţă:

„Închin Basarabiei mele dragi această carte scrisă în anul de durere, de plâns şi de aşteptare […] iar lacrimile care mi-au întovărăşit scrisul vor înflori, în primăveri, prin livezile de la Soroca, de la Orhei, de la Tighina…” Fiind eu născut pe plaiuri sorocene şi locuind o vreme la Cosăuţi, pe malul Nistrului, dau mărturie că cele scrise de D. Iov aici despre căpitanul Epure (ucis de soldaţii Armatei Roşii la 28 iunie 1940, pe malul Nistrului, la Cosăuţi) sоnt strict autentice.

A mai scris D. Iov şi Privelişti basarabene. Dar cele mai dramatice versuri ale lui sunt cele din Covor basarabean, despre care I.Al. Brătescu-Voineşti scria la data de 8 octombrie 1940:

„Citiţi, vă rog, şi recitiţi această minunată poezie: Covor basarabean. Ah! Ce dumnezeiesc de nobil rol a dat Dumenezeu poeţilor, ca din durerea lor, din sfâşierile lor sufleteşti, să poată face cântece pentru alţii. Refugiat din Basarabia [D. Iov] cu sufletul încărcat de obidă, rătăceşte acum pe uliţele Bucureştilor […]. Şi iată că preface chinuitoarea lui sfâşiere în cântec pentru alţii, în poezie pe care nu o poţi citi cu voce tare, pentru că te-neacă plânsul…” Şi, cu gândul la casa familiei mele, rămasă în Soroca cotropită, recitesc admirabele versuri intitulate "Au înflorit castanii la Soroca":

Au înflorit castanii la Soroca,

Pe strada mea au înflorit castanii

Şi-n liniştea ce plânge din podgorii

Sub umbra lor se plimbă azi duşmanii…

D. Iov s-a stins din viaţă pe 20 august 1959, încarcerat la penitenciarul din Gherla.