Autoportret
"Şirato vibrează adânc în faţa realităţii, fiindcă ochiul său subtil nu se opreşte numai la aparenţele fizice ale oamenilor şi ale lucrurilor, ci trece dincolo de ele, pătrunzând în profunzimile lor spirituale..." (Nicolae Tonitza)
"Francisc Şirato e artistul care, cu pensula şi culoarea, gândeşte. Şi gândul lui continuă departe în tabloul zugrăvit, dincolo de el, şi nu se mai isprăveşte. El va umbla mereu când altora se va fi sfârşit încă de mult" (Tudor Arghezi)
Grupul celor patru, adica Nicolae Tonitza, Stefan Dimitrescu, Oscar Han si Francisc Sirato
Francisc Şirato (n. 15 august 1877, Craiova - d. 4 august 1953, Bucureşti) a fost un pictor, desenator şi grafician român, una din personalităţile de seamă ale artei româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea. A făcut parte din "Grupul celor patru", alături de Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han.
Francisc Şirato s-a născut la 15 august 1877, la Craiova, într-o familie de mici meseriaşi, originară din Banat. Pasiunea pentru desen îi îndreaptă paşii spre Institutul Grafic din Craiova, unde învaţă tehnica litografiei. Aşa se face că cea dintâi lucrare a lui Şirato va fi de domeniul graficii, afişul pentru romanul Cum iubim de Traian Demetrescu. Şirato hotărăşte totuşi să se dedice picturii şi, în 1898, pleacă în Germania la Düsseldorf. Neavând suficiente resurse materiale, nu reuseşte să urmeze cursurile Academiei de Artă de acolo. Pentru a avea cu ce trăi, este nevoit să lucreze într-un atelier de gravură. În 1899 se întoarce în ţară, iar în anul următor se înscrie la "Şcoala Naţională de Arte Frumoase" din Bucureşti. Îşi câştigă existenţa lucrând afişe în diverse tipografii şi, mai ales, desenând şi litografiind icoane în culori. Expune pentru prima dată la "Salonul Oficial" în 1907, pictura sa nu este remarcată, dar desenele sale nu pot trece neobservate. Ele apar cu regularitate în paginile revistei "Furnica", unele din ele inspirate din răscoalele ţărăneşti din 1907. Înainte de primul război mondial, între 1908 şi 1914, expune în cadrul "Tinerimii Artistice", numărându-se printre primii membri ai acestei asociaţii. În picturile din acea vreme, Şirato este preocupat de probleme de compoziţie şi caută să obţină, prin intensitatea pastei şi prin alăturări contrastante de culori, o anumită lumină capabilă să imprime mişcare unei scene. Experimentează şi diviziunea de tonuri caracteristică neoimpresionismului, dar este nemulţumit cu reducerea picturii la efectele optice. În căutarea mijloacelor celor mai potrivite pentru exprimarea conţinutului pe care vrea să-l redea în artă, Şirato găseşte unele impulse în pictura lui Cézanne, cu arhitectura ei echilibrată, precum şi în folclorul românesc.
În timpul războiului, Şirato realizează câteva cicluri de desene în care înfăţişează dramele provocate de război, lucrări pe care le prezintă la expoziţia personală din 1921. Cu această expoziţie se încheie o primă perioadă din activitatea artistului, deosebit de valoroasă în grafică, şi se consacră tot mai mult picturii. În 1920, aderă la gruparea "Arta Română", în cadrul căreia expune până în 1924. În anul următor, înfiinţează, împreună cu pictorii Nicolae Tonitza şi Ştefan Dimitrescu şi cu sculptorul Oscar Han "Grupul celor patru". Grupul nu şi-a alcătuit un anumit program, pe cei patru i-a unit o concepţie comună despre artă precum şi o strânsă prietenie.
În căutare de noi mijloace de limbaj, cu scopul de a reda mai pregnant conţinutul, artistul va fi şi mai mult preocupat de problema construirii imaginii prin lumină. Primele soluţii importante le va aduce în compoziţia "Întoarcerea de la târg" (lucrare dispărută), prezentată la "Salonul Oficial" din 1926. Delimitarea formelor se face prin contraste de culoare şi lumină rezultând din alăturarea a două culori de valori diferite.
Bustul lui Francisc Şirato la mormântul său din Cimitirul Evanghelic Luteran din Bucureşti
În 1917, devine custode la Muzeul Naţional de Artă populară, iar mai târziu, în anul 1932, Şirato este numit profesor la "Academia de Belle-Arte" din Bucureşti, remarcându-se ca un bun pedagog. În 1946, pictorului, căruia cu mulţi ani în urmă i se acordaseră premii la manifestări artistice internaţionale (Barcelona, Bruxelles, Paris, New York), i se decerne "Premiul Naţional pentru Pictură". În 1947, expoziţia sa personală se bucură de un mare succes. Aceasta a fost însă şi ultima sa expoziţie. Francisc Şirato a avut şi o bogată activitate publicistică, a scris numeroase articole şi cronici de artă în revista "Sburătorul" a lui Eugen Lovinescu şi în "Cugetul românesc". A redactat (1938) o monografie consacrată lui Nicolae Grigorescu.
La 4 august 1953, Francisc Şirato se stinge din viaţă. În 1956, i se organizează postum în parcul Herăstrău din Bucureşti o amplă retrospectivă. Principalele muzee din ţară prezintă în expoziţiile lor permanente cele mai valoroase lucrări ale artistului.
Casa la Sighisoara
La oglinda
Flori
Peisaj in Balcic
Fata citind
Francisc Şirato Il venditore di tappeti The carpet seller 1926 - Museo Nazionale d’Arte, Bucarest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu