Ioan Inocentiu Micu Klein

1997: La Catedrala greco-catolică "Sfânta Treime" din Blaj sunt depuse osemintele marelui iluminist român Ioan Inocenţiu Micu (Klein), personalitate marcantă a Şcolii Ardelene, aduse de la Roma după 230 de ani de la moartea sa. Au loc cu acest prilej ceremonii religioase, cu participarea înalţilor prelaţi ai Bisericii greco-catolice. Rămăşiţele pământeşti ale episcopului greco-catolic au fost reînhumate în catedrală în octombrie 1997.

“Nu ştiu prin ce dulceaţă îi atrage pe toţi pământul natal şi nu îi iartă să nu-şi aducă aminte de el. Zilele mele încă au dat în amurg, şi aş ca sufletu-mi, în clipa despărţirii sale de trup, să fie încredinţat Creatorului prin slujbele voastre de dezlegare, iar osemintele mele să aştepte învierea ce a de apoi în mănăstirea Blajului. Căci este cunoscut că eu am pus întâia piatră la acel lăcaş, că am trudit foarte mult la el…” (Scrisoare a lui Inochenţiu Micu-Klein către Petru Pavel Aron, 1756).

Placa funerară din Biserica Santi Sergio e Bacco (Madonna del Pascolo)

Placa memorială din Biserica Santi Sergio e Bacco (în limba latină)

Placa memorială din Biserica Santi Sergio e Bacco (în limba română)

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului - d. 22 septembrie 1768, Roma) a fost un episcop greco-catolic român, întemeietorul gândirii politice româneşti moderne.

Afiliere religioasă   Episcop român unit

Funcţia episcopală

Sediul Făgăraş şi Blaj

Titlul   Episcop de Făgăraş şi Alba Iulia

Formulă de adresare   Preasfinţia Voastră

Perioada   1730 - 1751

Predecesor   Ioan Giurgiu Patachi

Succesor   Petru Pavel Aaron

Cariera religioasă

Hirotonire preot   1729

Hirotonire episcopală   5 noiembrie 1730 , Muncaciu

Episcop consacrator   George Genadie Bizanczy, episcop unit rutean al Muncaciului

Titluri precedente   Episcop greco-catolic de Alba Iulia şi Făgăraş

(1730 - 1751)

Ion Micu a învăţat scrisul şi cititul în satul natal. La Sadu, nu a primit multă ştiinţă de carte, dar cunoaşterea buchilor i-a dat tânărului Ion Micu „o cheie care-l ispitea întruna să deschidă uşile unui nou fel de viaţă”. Când, la târgul Sibiului, un călugăr, atras de înfăţişarea mândră şi de vioiciunea ochilor tânărului Ion, i-a cerut tatălui său să-l ducă la şcoală, Ion răspunse cu hotărâre: «Tată, eu mă duc». Nu se ştie dacă acel călugăr l-a ţinut mai întâi la şcoală, la Sibiu, sau l-a dus direct la şcoli mai înalte. Inocenţiu Micu şi-a efectuat studiile medii la colegiul iezuit din Cluj. Între 1722-1725 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Colegiului Academic iezuit, tot la Cluj, unde l-a avut ca profesor pe Franz Fasching, un iezuit de origine germană, adept al ideii romanităţii românilor. În 1725 a început studiul teologiei la Nagyszombat (azi Trnava - în româneşte Târnavia sau Sâmbăta Mare -, în vestul Slovaciei).

Prin diploma imperială din 25 februarie 1729, împăratul Carol al VI-lea l-a numit pe Ioan Micu, încă student la Sâmbăta Mare, episcop de Alba Iulia şi Făgăraş, ridicându-l totodată în funcţia de consilier imperial. La 5 septembrie 1729, a primit titlul de baron, primind numele „Klein”, traducerea în germană a numelui „Micu”. Cu această ocazie, a devenit membru al Dietei Transilvaniei, adunarea legislativă a Principatului Transilvania.

Pe 23 septembrie 1729, a fost hirotonit preot, în biserica „Preacuratei înlăcrimate” de la Pócs (în româneşte Pociu), azi Máriapócs, localitate aflată în nord-estul Ungariei de azi, iar în 25 septembrie, s-a călugărit intrând în Ordinul Sfântul Vasile cel Mare şi luând numele de Inocenţiu, la mănăstirea „Sf. Nicolae” de la Muncaci în Transcarpatia. Tot acolo, pe 5 noiembrie 1729 a fost consacrat episcop de către George Genadie Bizanczy, episcop unit rutean al Muncaciului.

În anul 1733, a hotărât organizarea unei conscripţiuni, în aproape toate regiunile Adealului, iar rezultatele acestei conscripţiuniau fost remise unei comisii imperiale, formate din neromâni, în majoritate maghiari.

Cu scopul de a avea sediul într-o localitate situată în centrul eparhiei sale, în anul 1737 a mutat reşedinţa episcopală, printr-un schimb de proprietăţi, de la Făgăraş la Blaj, unde a pus în anul 1741 piatra fundamentală a Catedralei Sf. Treime (terminată parţial în1747). Din 1744, a trăit în exil, la Roma, timp de 24 de ani, până la sfârşitul vieţii.

După decesul episcopului Petru Pavel Aron, în sinodul electoral s-a clasat pe locul al doilea, cu 72 de voturi. Se gândea serios să ajungă a doua oară episcop al diecezei Făgăraşului, lucru pe care îl putem afla din scrisoarea pe care i-a trimis-o arhiepiscopului de Strigoniu Francisc Barkóczy la 1 octombrie 1764, în care îi recomandă să intervină, ca dintre cei trei candidaţi să fie numit cel mai vrednic, şi indirect se recomandă pe sine. Însă împărăteasa Maria Terezia l-a preferat pe scaunul episcopal al Blajului, pe Atanasie Rednic, care obţinuse abia 9 voturi.

Sfârşitul vieţii

A murit la 23 septembrie 1768. A fost înmormântat în biserica Madonna del Pascolo din Roma. Nepotul său, Samuil Micu, i-a pus pe mormânt o lespede de piatră cu următorul epitaf: „Ioanni Innocentio Lib. Bar. Klein Vallachorum Graec. Ruth. et Rasc. Episcopo Fogarasiensi Qui a Carolo VI et M. Theresia Romm. Impp. Pro Sua Ecclesia Suoque Popvlo Plvrimis Impetratis Beneficiis Provincia Sancte Pieq. Administrata de Ecclesia de Patria De Provincia O. M. Tandem Aetate Operibusq. Confectvs Cessit Episcopatui. Obiit IX Kal. Octob. MDCCLXVIII”. (foto)

În scrierile sale îşi exprimase dorinţa de a fi înmormântat în catedrala ctitorită de el la Blaj.

La 22 iunie 1997 a fost exhumat şi transferat la Biserica „Buneivestiri” a Colegiului Român Pio Romeno din Roma. La 2 august 1997sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale episcopului a fost adus la Blaj şi depus în faţa iconostasului din Catedrala Sf. Treime. La 19 octombrie 1997 a fost înmormântat la loc de cinste, în Catedrala „Sfânta Treime”, ctitorită de el la Blaj.

Moştenirea lui Inocenţiu Micu-Klein

Ca nobil, a intrat în Dieta Transilvaniei (fiind primul român din Dietă) şi a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:

Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;

Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;

Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);

Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.

Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai „plebs valahica”. Dar cele trei naţiuni privilegiate, (ungurii, saşii şi secuii) s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde „nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”. 

Redăm câteva extrase din scrisorile sale din exil şi din Testament:

„Nu ştiu prin ce dulceaţă ne atrage atât de mult pământul strămoşesc de nu ne îngăduieşte să-l uităm. Zilele mele îmi sunt spre asfinţit şi aş vrea ca sufletu-mi, când se va despărţi de trup, să fie încredinţat Creatorului său, prin rugăciunile şi liturghiile săvârşite de voi, iar oasele-mi s-aştepte obşteasca înviere în mănăstirea de la Blaj. Fiindcă este cunoscut că, din bunătatea divină, eu am fost cel care am pus prima piatră şi am ostenit pentru ea” (Scrisoare către Petru Pavel Aron, la 27 noiembrie 1756).

„După putinţa mea, m-am străduit şi am făcut, necăutând folosul meu: ci al poporului, până când nu am căzut în urgia pizmaşilor” (Scrisoare, 1764).

„Rog pe Preafericita Fecioară Maria (...), pe toţi Sfinţii şi pe toţi cetăţenii Curţii Cereşti (...), ca în acea ultimă Luptă să fie de faţă şi să fie lângă mine şi de la nespusa milă (a lui Dumnezeu) să-mi obţină ca ultima clipă a vieţii mele să o sfârşesc în mărturisirea credinţei catolice şi în Unirea cu Sfânta Biserică Romană pe care totdeauna am iubit-o şi cât am putut n-am încetat a o răspândi; că aceasta este voinţa mea tare şi statornică o declar şi o mărturisesc” (Din Testament, 22 august 1768).

În 1992, Biserica Română Unită cu Roma, greco-catolică a emis o medalie comemorativă, cu prilejul împlinirii a 300 de ani de la naşterea episcopului Inocenţiu Micu-Klein. Medalia este din tombac cuprat şi are diametrul de 60 mm. Pe avers este gravată efigia episcopului, anii1692 şi 1992 sunt gravaţi în stânga şi în dreapta efigiei, iar circular, pe marginea medaliei, este gravat textul următor: „+IOAN INOCHENTIE MICU CLAIN+ 300 DE ANI DE LA NASTERE”. Pe revers, sunt gravate siluete ale şcolilor blăjene şi, central, faţada Catedralei Sfânta Treime din Blaj. Dedesubt este gravat textul „BLAJ 1737”. Tăietura medaliei este netedă.