PlaycastArt: Metallica

28 oct. 2011

Metallica

1981: San Francisco, este fondată trupa de hard-rock Metallica.

Metallica este o formație heavy metal procedentă din Los Angeles, California, SUA. A luat ființă în anul 1981, reușind să vândă peste 100 de milioane de discuri în toată lumea. Succesul comercial a făcut din Metallica o formație foarte controversată. Ei fac parte din "Big Four Of Thrash" alaturi de Slayer, Megadeth și Anthrax.

Începutul (1981 - 1983)

În 1981, ziarul din Los Angeles „The Recycler”, găzduia o rubrică de anunțuri destinată muzicienilor în căutarea unor noi colegi de formație. Sub secțiunea „Heavy Metal” avea să apără un nume: Lars Ulrich un adolescent de 18 ani.

Totul a început în anii '80, atunci când tânărul de 18 ani de origine daneză Lars Ulrich, care locuia în California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formațiile sale favorite: Diamond Head. Datorită faptului că nu își plănuise bine călătoria, tânărul Lars Ulrich se vede nevoit să apeleze la bunăvoința membrilor formației favorite. Acestia sunt impresionați și îl primesc pe Lars, care merge cu ei în turneu. Influențat de această aventura, Lars se hotărăște ca la întoarcerea în America să încerce să-și alcătuiască o formație.

Cum Lars, înnebunit după formațiile britanice care făceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-Metalului Britanic) și care de mic era pasionat de tobe, dorea să-și facă propria trupă Heavy Metal, a reușit în scurt timp să-și construiască o mulțime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în California. Brian Slagel și Ron Quitana – promotori și editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilația „Metal Massacre” lui Lars îi mai rămăsese minorul detaliu de a-și face formația.

James Hetfield locuia în Downey CA, era un tânăr introvertit și foarte timid. Apartenența familiei sale la „Christian Science” a făcut ca James să fie marginalizat sau respins de către mulți din copiii de la școla sa. Când avea 13 ani, tatăl său a decis să abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar la vârsta de 16 ani își pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza religiei lor, încă un lucru greu de acceptat de către James). Confuz și deprimat, James a găsit salvarea în muzică. La 14 ani se apucase de chitară (după ce în prealabil studiase pianul și tobele). Înființează trei trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” și în final „Leather Charm”.Niciuna din ele nu a reușit să reziste, destrămându-se destul de repede. După moartea mamei, el stă în casa unui bun prieten Ron McGovney, pe care îl va convinge să învețe să cânte la bass.

Împinși de Hugh Tanner, fostul chitarist al formațiilor Leather Cham și Phantom Lord, James Hetfield și Ron McGovney iau legătura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rămas surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viață după cum declara) mirosul emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron și James nu au fost deloc impresionați de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacă Lars a mai cântat la tobe până atunci. Însă numeroasele „pile” pe care Lars le avea au făcut ca cei trei să bată palma și să încerce să construiască o formație împreună.

Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, să aleagă un nume pentru o nouă revistă care să promoveze trupele metal și NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana a propus două nume pentru revistă: „Metallica” si „Metal Mania”. Lars i-a sugerat să numească revista „Metal Mania” și și-a numit formația Metallica.

La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilație „Metal Massacre”, produsă de Brian Slagel. Numele formației a apărut tipărit greșit pe album: „Mettallica”, dar melodia a reușit să stârnească ceva interes.

Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face soloul piesei, el nefiind un membru permanent al trupei. Pentru a aduce un chitarist în formație, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunț a răspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formației „Panic”. Ulrich și Hetfield au fost atât de impresionați de echipamentul lui Mustaine că i-au cerut să intre-n formație înainte să-l audă cântând.

Metallica a început să cânte în cluburile din L.A. însă au fost primiți cu rezerve de către public, lucru ce nu i-a descurajat, din contra au cântat și mai tare și mai repede. Însă în cadrul trupei tensiuniile între Dave și Ron au crescut foarte mult. Au existat și altercații între Dave și Ron sau Dave și James, de câteva ori Dave fiind dat afară din formație, însă el revenea a doua zi și întreba dacă poate să continue. James îi raspundea de fiecare data „Ok...”.

Astfel după numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlă întreagă de bere în bassul lui Ron, cel din urmă fiind foarte aprope să se curenteze, Ron a decis să părăsească formația. Cu toate acestea Metallica a reușit să înregistreze o casetă demo completă înaintea plecării lui Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” și a atras repede atenția fanilor și promotorilor din California, în special San Francisco.

Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou bassist. Brain i-a spus că știe exact de cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formația „Trauma”. Astfel, James și Lars au mers la un club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de păr roșu ce se mișca foarte repede pe scenă le-a atras atenția. Pe lângă asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. După ce James a numărat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bass frate!). După concert cei doi s-au dus la Cliff și i-au spus că trebuie neapărat să-l fure! După ce au petrecut ceva timp împreună (6 luni) Cliff le-a spus că sunt de treabă și că acceptă invitația de a se alătura Metallicii, mai ales fiindcă Trauma devenise plictisitoare pentru el. Condiția pentru ca el să se alăture formației era ca cei trei, James, Dave și Lars să se mute în San Francisco. Lucru făcut cu plăcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de loc pe placul lor.

La sfârșitul anului 1982 începutul anului 1983, mișcarea Metal din San Francisco Bay Area luase amploare. Formații precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuseră să-și facă un nume. Spre deosebire de scena din Los Angeles, dominată de formații Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul și Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de către fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv și foarte rapid, au făcut din Metallica o favorită a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formației a ajuns de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de est. Jonny și Marcha Zuzula din New York, care înființaseră casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul dintre San Francisco și New York cu tot echipamentul necesar.

Acest drum de câteva zile a fost hotărâtor pentru plecarea lui Dave din formație. Drumul fiind foarte lung, cei patru își petreceau nopțile la rude ale prietenilor apropiați. Dave sub influența alcolului a devastat multe din aceste locuințe. Cei patru obișnuiau să bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent. Temperamentul său vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunși la New York, fac cunoștință cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte și îi spune lui Jon, că vor renunța la chitaristul lor. Câteva zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea după o noapte în care cei patru băuseră foarte mult (o noapte normală), Lars, James și Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat că trebuie să plece. Și că autobuzul său, cu care va face 4 zile până în San Francisco, pleacă în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul formației Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formație. După ce Kirk a dus la bun sfârșit soloul la cântecul Seek and Destroy, Lars și James au fost de acord că el este soluția ideală pentru a fi chitaristul principal al Metallica.

Jonny și Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însă Metallica voia să repete și în plus, neavând niciun ban, aveau nevoie și de un loc în care să stea. Formația Anthrax avea o cameră de repetiție în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziție. Camera în care cei patru au și locuit. Vremurile erau grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât niște pături, iar felul principal de mâncare era: “losers lunch”- dupa cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mână..fiindcă nu aveau nici măcar pâine. Preferau sa cheltuie putinii bani pe care ii castigau din concertele in cluburi pe alcool. James spunea "Alcoolul iti dadea impresia ca tine si de cald si de foame... desigur, era numai o impresie. Eram slabi si daca nu aveam noroc cu cate un fan dedicat care ne platea mese la restaurant din cand in cand, nu stiu ce-ar fi fost..." Kirk adauga "Singurul moment in care am avut bani a fost cand am mers in turneu prima data si aveam solda zilnica. Imi amintesc ca in zilele dintre concerte primeam 10 dolari fiecare, si in zilele cu spectacol doar 7, pentru ca puteam manca gratuit pe banii promoterilor" (sursa: www.ilikethat.com/metallica)

Kill’em All - 1983

În anul 1983, cu un nou chitarist principal, Kirk Hammett, Metallica intră în studioul din New York, pus la dispoziție de către Megaforce Records, pentru a înregistra primul album.

"Metal Up Your Ass" avea să se numească, însă casa de distribuție a considerat numele total inadecvat și l-au refuzat, Cliff Burton a venit cu sugestia ca albumul să se numească "Kill’em All" nume ce întruchipa întru totul agresivitatea nemaiîntâlnită până atunci a albumului.

La patru dintre piese Dave Mustaine este coautor, cu James Hetfield și Lars Ulrich (The Four Horsmen, sau The Mechanix-cum se numea original pe demo, Jump in the Fire, No Remorse și Metal Militia) restul sunt scrise de Hetfield și Ulrich, excepție fac Anesthesia (cântec instrumental, solo de bass, dar în combinație și cu bateria lui Ulrich de la minutul 2:24 până la final) ce aparține lui Cliff Burton și Motorbreath aparținând exclusiv lui Hetfield.

Jonny Z și soția sa și-au amanetat toate valorile pentru a putea produce și distribui albumul. Un album în care aveau mare încredere. Cu toate că nu și-au permis publicitate, iar radioul nu se atingea de el, albumul s-a vândut în 65.000 de exemplare foarte repede. Făcând din Metallica un fenomen al muzicii Underground. La finalul anului 1983, Metallica pleacă în primul turneu trans-american, Kill’em All For One. Iar la întoarcere autobuzul lor nu mai avea acoperiș, fiind complet devastat de cei patru.

Turneul s-a încheiat la începutul anului 1984, pe 2 ianuarie, după 53 de concerte.

Ride The Lightning -1984

“Kill’Em All” nu a fost neapărat un mare succes din punct de vedere financiar, însă el vânduse 300.000 de exemplare, ceea ce era de-a dreptul incredibil pentru un label independent ca Megaforce.[necesită citare] Succesul albumului a făcut ca Elektra Records, un label foarte important, să facă o ofertă de impresariere formației. Oferta a fost acceptată, iar Metallica, însoțită de producătorul Flemming Rasmussen, s-a mutat într-un studiou din Copenhaga pentru a înregistra un nou album: Ride The Lightning – în continuare sub Megaforce Records.

Albumul de debut al formației a făcut din Metallica liderul mișcării Thrash. Cea mai mare formație din cele patru Mari ale Thrash-ului: Metallica, Anthrax, Megadeth (formație fondată de Mustaine) și Slayer. Echilibrul și corectitudinea adusă de Kirk formației, atitudinea și riffurile lui James, forța lui Ulrich și puterea bassului lui Burton, fac din “Kill’Em All” un clasic, cel mai agresiv album rock de până atunci. În acest context ceea ce Metallica a făcut pe “Ride the Lightning” a surprins pe toată lumea.

Versurile erau mult mai clare, producția era infinit mai bună, iar agresivitatea instrumentelor era dublată de cea a versurilor. Influența lui Burton era clară, progresul formației fiind evident. Cliff era un muzician desăvârșit. Era singurul din formație care studiase cu adevărat muzica. El a avut o influență foarte mare asupra lui James. Cei doi devenind foarte, foarte apropiați. Acest lucru a dus la crearea unor cântece foarte puternice, atât ca versuri cât și ca sunet.

Piesele “Creeping Death”, “Fight Fire With Fire”, “Trapped Under Ice” sau “Escape” rețin rapiditatea primului album, însă Ride The Lightning aduce în prim-plan cântece care conțin aranjamente simfonice precum “Fade to Black” sau piesa instrumentală, de aprope 9 minute ce va închide albumul “The Call of Ktulu”. Albumul conține de asemenea și piesele “Ride the Lightning” și, una din favoritele publicului, piesa cântată aproape în fiecare concert “For Whom The Bell Tolls”.

Din punct de vedere al versurilor, Metallica aduce în prim-plan, în special, moartalitatea. Cântecul Ride the Lightning fiind despre pedeapsa capitală, moartea pe scaunul electric, și neputința în care se află cel pus în situația de a fi omorât. În timp ce “Fade to Black” , cântec ce are probabil cea mai mare importanță în istoria formației, este despre sinucidere.

“Ride The Lightning” este un album progresiv, Heavy-Metal, ce arată influența pe care Kirk Hammett și în special Cliff Burton o au în formație. Este considerat de mulți specialiști în muzică, și de o parte din fanii Metallica, cel mai bun album al lor. Și chiar cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor. Este și ultimul album pe care Dave Mustaine mai are credite (Ride the Lightning și The Call of Ktulu fiind 2 cântece pe care s-au folosit riffuri scrise de către Dave)

Albumul are un mare succes în America. Și face Metallica cunoscută și în Europa. În 1984, Metallica va face primul turneu în Europa, în deschiderea formației Venom. Turneul avea să se numească “Seven dates of hell”, (turneu început la Zürich și terminat la Paris, după 16 concerte). Acest turneu a fost urmat de unul mondial “Bang that head that doesn't bang tour”.

În 1985, înainte să intre din nou în studiou, pentru a înregistra un nou album, Metallica a fost pentru prima oară prezentă la festivalul Monsters of Rock din Donnington. James a atras atenția publicului (70.000 de oameni) de la început că nu sunt o formație ca celelalte (fiind programați să cânte între Ratt și Bon Jovi, două reprezentante ale Hair-Metalului): "If you came here to see spandex, eye makeup, and the words 'Oh, baby' in every fuckin' song, this ain't the fuckin' band."

[modificare]Master of Puppets-1986

Albumul "Ride the Lightning" a ajuns să vândă 800.000 de mii de unități, enorm pentru o casă de discuri independentă. Metallica începe înregistrarile pentru al treilea album la sfârșitul anului 1985. Acesta este înregistrat tot în Danemarca, cu același producator Flemming Rasmussen.

"Master of Puppets", primul album integral sub Elektra, este considerat de către majoritatea fanilor hard-core ai Metallica și de majoritatea specialiștilor ca fiind cel mai bun; cel mai bun album Metallica, dar și cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor.

Maturizarea formației este evidentă. Complexitatea pieselor este nemaiîntâlnită până atunci. Piese de peste 8 minute ca “Master of Puppets”,”Disposable Heroes” rețin atenția ascultătorului pe toată durata lor, hipnotizându-l. Piese de energie pură, “Battery” și “Damage Inc.” sporesc agresivitatea formației. Iar misterul este adus de “The Thing That Should Not Be”- piesa derivată din ”The Call of Ktulu”, fiind inspirată de către povestirile lui H. P. Lovecraft.

Versurile de pe acest album vorbesc în special despre razboi, dependență și chiar politică (“Leper Messiah”). Albumul mai conție o piesă intrumentală, “Orion”, și o piesă ce ca structură seamănă cu Fade To Black, Welcome Home (Sanitarium), a doua baladă a formației, ce vorbește despre frământările unui nebun internat într-un sanatoriu (sau îngrădirea minții libere de către societate).

Albumul ajunge să vândă 500.000 de exemplare relativ repede, Metallica primind primul disc de aur. Este primul album thrash care intră în top 100 Bilboard, atingând poziția 29 fără să fie difuzat la radio. Succesul monstru face ca Metallica să primească o invitație din partea lui Ozzy Osbourne de a face un turneu împreună. Invitație acceptată, iar succesul enorm pe care Metallica l-a avut în timpul acestui turneu, a făcut ca acesta să fie ultimul ca trupă de deschidere.

Succesul avut de Metallica a făcut ca aceasta să devină o trupă controversată. Melodiile precum Fade to Black și Sanitarium, dar și semnarea contractului cu importanta casă de discuri Elektrica, au nemulțumit pe unii fani ai thrashului, acuzând Metallica că au devenit comerciali. Cliff Burton a răspuns acestor acuzații simplu: “mi se rupe”.Relațiile din cadrul formației erau excelente. Cliff avea o influență mare asupra formației; în ciuda succesului enorm pe care îl aveau, ei au rămas cu picioarele pe pământ, mai ales datorită atitudini lui Cliff, o persoană neobișuită, extraordinar de liniștită. Datorită lui, James a crescut mult. La început James nu se descurca neapărat în postura de “Front-man” însă în 1986 deja era ceva natural pentru el, datorită încrederii insuflate de către Cliff. Kirk îl considera pe Cliff un frate mai mare. Lars și James erau foarte apropiați. Iar pe cei patru îi lega și faptul că le placea să bea. Și obișnuiau să bea foarte mult. Încât fanii i-au numit, la un moment dat, “AlcoholicA” nume de care erau chiar mândri. James povestește o scenă în care, fiind anunțat că mai sunt 10 minute până când trebuie să intre pe scenă, el a intrat în panică fiindcă nu era beat..

[modificare]27 septembrie 1986

În 5 ani, la 3 ani de la scoaterea primului album, Metallica a evoluat din formație de garaj în formație de stadion. Turneul Damage Inc. - primul ca formație principală, nu a făcut altceva decât să confirme statutul pe care Metallica îl avea.

Pe data de 27 septembrie 1986, formația se afla în Suedia. Autobuzul de turneu se îndrepta către Danemarca, unde aveau să susțină următorul concert,al turneului "Damage Inc. Tour". Lars și James, dupa ce se amețiseră bine, dormeau, în timp ce Kirk și Cliff nu se înțelegeau asupra patului în care urmau să doarmă, cel din față de lângă șofer sau cel din spate de lângă un geam (preferat de amândoi). Pentru a aplana conflictul, Kirk ia un pachet de carți și îi propune lui Cliff să aleagă fiecare câte o carte, iar cel ce va alege cartea cu valoarea cea mai mare câștigă patul din spate. Prima carte, cea trasă de Cliff, s-a nimerit să fie chiar asul de pică; spășit și ofticat, Kirk acceptă să doarmă în patul de lângă șofer. Mai târziu, în aceiaș seară, Kirk nu poate dormi din cauza unor zgomote ciudate. Spatele autobuzului se balansa, filtrul cu cafea fierbinte se varsă peste James trezindu-l, dintr-odată tot autobuzul începe să se rostogolească, ca și cum ar cădea într-o râpă. Toți sunt aruncați prin autobuz, ca niște cârpe în cuva unei mașini de spălat. Odată terminată mișcarea de rotire, autobuzul se oprește. Șoferul și ceilalți oameni (tehnicienii și cei ce se ocupau de turneu) reușesc să iasă din autobuz. Kirk o face și el, îl vede pe James care ieșea și el dupa ce a spart geamul de siguranță al autobuzului cu piciorul, și pe Lars care, speriat, fugise la 100 m de autobuz. Uitându-se în jur vedea sau auzea pe toată lumea mai putin pe Cliff. Îndreptându-și ochii către autobuz vede picioarele lui Cliff ieșind cumva de sub autobuz. Cliff Burton fusese aruncat prin geamul langă care dormea, iar autobuzul a picat peste el. Haosul domnea, ce se întamplase!? Șoferul trăgea de o pătură de langă Cliff, James și Kirk au sărit imediat “nu îndrăzni să i-o iei!!” Imediat l-au luat la întrebari pe șofer “ce s-a întamplat?, ce ai făcut?, ai băut??” șoferul le-a răspuns că a fost polei și a pierdut controlul. Între timp o macara a fost adusă pentru a ridica autobuzul și a-i elibera pe oamenii rămași prinși sub el, printre care și Cliff. Din păcate macaraua nu a fost bine prinsă și a scăpat autobuzul, el picând din nou peste Cliff. În cele din urma Cliff a fost eliberat, însă era prea târziu. La vârsta de 24 de ani, Cliff Burton era mort. La -4 grade, James a mers, în chiloți și în sosete, 2 mile pentru a încerca să gasească vro urmă de polei. Nu a gasit, și a fost cu greu convins să nu îl omoare pe șofer. În acea noapte, odată ajunși la un hotel, Lars, James si Kirk au început să bea. La 4 dimineața, Kirk si Lars au fost treziți de către James, care țipa pe strada din fața hotelului “Cliff unde ești??! Cliff de ce ai plecat?”, au început să plângă amândoi.

Moartea lui Cliff a șocat întreaga lume a metalului, el avea foarte mulți prieteni fiind chiar și în 1981 un “star” printre cei ce urmăreau evoluția thrash-ului. Oamenii nu au fost surpinși să afle că el cânta cu Metallica, cea mai neobișnuită persoană și cel mai curtat basist, în cea mai agresivă și bună formație. Trupul lui a fost incinerat, iar la ceremonie Lars, Kirk si James au interpretat, pentru prima oara live, “Orion”. Viitorul formației era incert. Influența lui Cliff în formație era enormă, si mulți nu vedeau cum Metallica va putea să continue fără el. Celor trei nici nu le-a trecut prin cap să se oprească, mai ales că după ceremonia funerară, tatăl lui Cliff i-a rugat să continue, pentru a menține spiritul lui Cliff viu. A doua zi după înmormantare Metallica audia bassisti, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff.

The NeW-Kid

Audițiile se desfășurau într-o atmosferă austeră. Mulți dintre candidați nereușind să stea mai mult de 1 minut în camera de audiție până să audă cuvântul “next” - următorul. Les Claypool (din formația Primus), a fost unul din cei ce au vrut jobul, prieten din copilărie cu Kirk. Formația l-a placut, însă i-a considerat stilul prea “funky”. Brian Slagel, cel care l-a recomandat pe Cliff, i-a spus lui Lars ca știe exact care este persoana potrivită pentru ei: Jason Newsted, din “Flotsam and Jetsam”, megafan al formației. Jason s-a prezentat la audiții. Tremura de emoție. Însă cei 3 au considerat că are energia potrivită. Pe data de 28 octombrie 1986,la 3 săptămâni după înmormântarea lui Cliff, Lars l-a anunțat pe Jason, într-un restaurant local unde erau împreuna cu James și Kirk, că a primit slujba. Jason a început să facă tumbe, să sară pe mese, să țipe de fericire. O săptămână mai târziu, formația a plecat în turneu.

Jason a fost un influx nesfărșit de energie pentru formație. A devenit repede “live-guy” permanență legătura dintre formație și fani. James a spus într-un interviu că Jason era în stare să meargă pe stradă să ceară oamenilor să le dea autografe… Însă nu totul era perfect. O perioadă de calm se instaurase, iar odată cu el a venit și adevărata durere, conștientizarea faptului că… o persoană foarte importantă nu mai era, Cliff. James, Kirk și Lars resimțeau din plin lipsa lui Cliff. Ei l-au scos țap ispășitor pe Jason. Ușor, ușor au început să-l fiarbă: să vada cât poate duce. Iar naivitatea lui Jason, făcea lucrurile și mai ușoare pentru ceilalți 3. De exemplu, ei spuneau tuturor că Jason este homosexual, sau ieșeau în oraș să bea sau să mănânce ceva și puneau toată consumația pe contul lui Jason… și o mulțime de astfel de lucruri, ei îl numeau pe Jason în loc de Newsted, NewKid. Pentru Jason nu era chiar slujba perfectă. Însa el a rezistat, dobândind cu adevărat locul în formație.

Pentru a evita o reacție negativă a fanilor, Metallica a preferat să elibereze un disc de cover-uri, în locul unui album de studio cu cântece noi. “The 5.98$ E.P.: Garage Days Re-Revisited”, pentru a face cunoștință fanilor cu noul bassist în iunie 1987. Albumul a fost în mare parte înregistrat în Garajul lui Lars, de aici și numele E.P-ului.

…And Justice For All – 1988

Cel de-al patrulea album Metallica este “…And Justice For All”. Multii fani sau specialisti se indoiau de puterea creativa a Metallici fara Cliff. Insa relatia dintre James Hetfield si Lars Ulrich a fost intotdeauna primordiala pentru formatiei. Ei sunt baza fortei creative ce inseamna Metallica. Astfel albumul “…And Justice For All” a fost un succes masiv. Tributul suprem adus de formatie lui Cliff.

Uimitor este faptul ca, albumul nu este la fel de complex ca “Master of Puppets”, ci mult mai complex! Iar 7 din 9 piese au peste 6 minute, celelalte 2 nu au “decat” peste 5 minute. Albumul continua trendul impus de ultimele doua albume, adica:

Incepe cu un cantec foarte energic si rapid: “Blackened”

A doua piesa este cea care da si titlul albumului: “…And Justice For All”

Penultima piesa este instrumentala: “To Live Is To Die”

Versurile sunt in acelas registru ca si pana acum, frustrare ( “Harverster of Sorrow” sau “Frayed Ends Of Sanity”), razboi (epicul – “One”sau “Blackened”), libertate (“Eye of The Beholder”, “Dyers Eve”sau “The Shortest Straw”) si politica(“…And Justice For All”), insa sunt mult mai directe. Hetfield a vorbit,in versurile sale, mult mai direct pe acest album despre societate. Insa, in ciuda stilului agresiv al lui James de a canta, versurile nu vorbeau de revolta sau nu instigau la violenta. Albumul mai contine si o piesa instrumentala “To Live Is To Die” care contine riff-uri scrise de Cliff, precum si o poezie citita de James la mijlocul catecului (ce are 9:48,cu 3 secunde mai mult decat “…And Justice For All”).

Albumul este mai complex, mai direct decat ”Master of Puppets” sau “Ride the Lightning”, a avut un succes comercial mult mai mare decat precedentele (a atins locul 6 in Top 200 Billboard,primul top 10 al lor), de ce nu este cel mai bun album Metallica? Ei bine, este pur si simplu infect produs. Sunetul de chitara este foarte subtire,sunetul tobei mari este mai degraba un click decat un sunet obisnuit al unei tobe mari, asa numitul pounding, iar bassul...bassul nu se aude (toate acestea adauga un caracter oarecum metalic, la propriu). Sunt mai multe variante pentru lipsa bassului:

Jason era nou in formatie si nu a avut un cuvant de spus la mixaj

James si Lars, nu aveau incedere in talentul lui Jason, ei , in timpul mixajului, ar fi decis ca bassul sa fie dat foarte incet, abia audibil, la asta adaugand inca -1 DB.

(cea confirmata de Jason si Lars) Bassul lui Jason imita chitara ritmitca si tobele, sunetul bassului fiind confundat cu cel al chitarii si sau al tobei.

Metallica isi castigase deja un loc in istoria muzicii, chiar devenint o trupa Metal legendara, totul fara ajutorul radioului sau, nici atat, al televiziunii. Ceea ce Metallica aduce nou odata cu albumul este primul Video-Clip, pentru piesa “One”- care are aceias structura cu “Welcome Home (Sanitarium)” si “Fade To Black”, de pe precedentele 2 albume. Clipul prezinta formatia cantand piesa intr-un depozit, clupul fiind mixat cu parti ale filmlui “Jonny Got His Gun”, decat sa negocieze pentru dreptul de a folosi filmul,ei au cumparat toate drepturile pentru film. Videoul a avut un impact foarte mare asupra publicului MTV. Fiind difuzat in mod regulat, cu toate ca avea peste 8 minute. De asemenea exista si o versiune a clipului fara film. El a fost inclus pe DVD-ul pe care MTV l-a scos in 2007, ce continea cele mai marcante 24 de videouri din istoria MTV.

De asemenea in anul 1989 Metallica a fost nominalizata la premiile Grammy, care aveau pentru prima oara o sectiune hard rock/metal, alaturi de AC/DC si alte trupe printre care si “Jethro Tull”, care nici nu s-au obosit sa apara la ceremonie, nominalizarea lor fiind considerata o ofensa la adresa hard rockului, nu pentru ca ei ar fi controversati sau ar canta prost, ci pentru ca nu erau nici pe departe o formatie Metal sau Hard Rock ci Art Rock (de exeplu solistul canta la flaut). Metallica era clar favorita la castigarea premiului, insa comisia ofere premiul formatiei “Jethro Tull”. Acest lucrul nu a afectat cu nimic atmosfera in formatie sau succesul pe care il va avea turneul “Dameged Justice”, insa a pus in discutie competenta juriului.

In timpul turneului ei nu au cantat albumul in totalitate, din cauza complexitatii iesite din comun.

The Black Album – 1991

Metallica a crescut cu fiecare album, atat în complexitate cât și ca atitudine. Încecările prin care au trecut i-au facut mai puternici. Turneul “Damaged Justice” a adus formației cele mai mari încasari de până atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodată, Metallica devenise un monstru al muzicii Heavy Metal. Inceputul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supraviețuitoare ale anilor '80 erau formațiile ce aveau atitudine și agresivitate. Totodată Grungeul (prin Nirvana) începuse să iasă la suprafață. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor “Rust in Pace”, Nirvana la fel: “Nevermind”,precum si Guns N' Roses: “Use your Illusion 1”. Însă cel mai important album din acea perioadă va fi: “Metallica” numit de fani si cunoscut ca “The Black Album” (din cauza logoului și copertii negre dar și succesului comparativ cu “The White Album”).

Producția albumului a ținut 10 luni și a costat peste 1 milion de dolari. Producătorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însă el a dorit să-l producă în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James și cu Lars și le-a spus în față ca albumele lor suna foarte prost în comparație cu ceea ce fac pe scenă. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce priveste muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau părțile lui Lars, dar nici ceilalti nu puteau comenta la adresa versurilor sau riff-urilor. Deveniseră foarte rigizi, iar ca cineva din afara formației să comenteze la adresa muzicii lor li s-a parut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de către formație. Însa dupa 10 luni de certuri nesfârșite, 10 luni tensionate și foarte grele (surprinse de filmul “A year and a half in the life of Metallica” partea 1 ) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piata “Albumul Negru”. Albumul a avut un succes fara precedent in istoria Heavy-Metalului, oamenii stateau la cozi enorme pentru a-l cumpăra.

Muzica de pe acest album este complet diferită față de albumele precedente, influența lui Bob Rock fiind evidentă. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conțineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singură piesă. Vâlva creată și popularitatea enormă a formației, a făcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmită Metallica. Iar cantecele simple au făcut ca formația să-și mărească considerabil baza de fani.

Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasă la Lars cu 3 luni înaitea intării în studio, de către Lars și James. Albumul conținea 12 piese. Printre care și o piesă mult mai lentă ca cele de până atunci “Nothing Else Matters”, piesă ce nu trebuia inclusă pe album fiind considerată prea personală de catre James. O baladă cu dinamica intoarsă “The Unforgiven”,o melodie despre conștiința de sine “Sad But True”, precum și despre “drum” “Wherever I May Roam”, sau despre razboi “Don’t Tread On Me”, “Struggle Whitin”,”Through The Never”, chiar despre religie “The God That Failed” și “bârfă”: “My Friend Of Misery” si “Holier Than Thou”. Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, “Enter Sandman”, primul extras de pe album.

În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în 1991, Metallica a caștigat premiul pentru cea mai bună formație Rock,la MTV Music Awards, și a interpretat melodia “Enter Sandman”. Succesul era monstruos, rămăsese doar să ducă noul album fanilor.