1877: Căderea Plevnei

Sabia lui Osman Pasa

Regele Carol al Romaniei, comandantul forţelor armate române /Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (1831-1891), comandantul forţelor armate Ruse în Balcani / Gazi Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate în fortificaţiile de la Plevna

1877: Căderea Plevnei. După încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei, generalul Osman-Pașa s-a predat colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez și a semnat capitularea armatei turce.

Generalul Osman-Pașa s-a predat colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez

Momentul istoric 1877-1878 este consemnat în numeroase lucrări. Printre acestea, unele dintre cele mai importante sunt Ion C. Băncilă – “Bibliografia războiului pentru independenţă (1877-1878)”, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1927.

De asemenea, Anton Oprescu – “Războiul pentru independenţă (1877-1878). Contribuţii la bibliografia lui”, Bucureşti, Editura Cultul Patriei, 1928.

Diorama Asediul Plevnei la Muzeul Militar Naţional din România

Efortul diplomatic depus de România în perioada obţinerii independenţei sale a fost consemnat în volumele de documente publicate de către fiul lui Mihail Kogălniceanu, Vasile M. Kogălniceanu- “Acte şi documente din corespondenţa diplomatică a lui Mihail Kogălniceanu relative la războiul independenţei României. 1877-1878”, publicate în 1893 (vol.I) şi 1894 (vol.II) la Bucureşti.

De asemenea, importanţă deosebită o prezintă şi lucrarea lui R.V.Bossy – “Politica externă a României între anii 1973-1880”, Bucureşti, 1928, precum şi volumul de documente legate de activitatea lui I.C.Brătianu intitulat “Discursuri, scrieri, acte şi documente (23 aprilie 1876-20 aprilie 1877)” publicat la Bucurşti în 1912.

O mare valoare istoriografică este şi lucrarea “Documente privind istoria României (Războiul pentru independenţă)” publicată la Bucureşti în 1952 –1955, sub redacţia lui V.Cheresteşiu, V. Maciu, M.Roller, S. Ştirbu şi care preia o serie de document publicate anterior, folosind materiale de arhivă din fondul “Casa regală” şi din arhivele străine.

Nicolae Iorga a făcut numeroase referiri în lucrările sale asupra Războiului de Independenţă. Printre aceste lucrări este de remarcat “Războiul pentru independenţă a României. Acţiuni diplomatice şi stări de spirit” publicat în 1927.

Osman Pasa

Deşi nu a existat un document care să stipuleze alianţa militară dintre România şi Imperiul Ţarist, în fapt, această alianţă s-a concretizat în îndeplinirea de către armata română a următoarelor misiuni 18.:

a)acoperirea, în aprilie şi mai 1877, cu patru divizii, a marşului strategic al armatei ruse prin România, luând dispozitive de apărare în lungul Dunării, de la Turnu Severin la Ismail, până la sosirea avangărziii ruseşti.

b)concentarea în mai-iunie, în Oltenia, a patru divizii, şi asigurarea flancului drept al dispozitivului strategic rus de pe Dunăre; imobilizarea a importante forţe turceşti care au fost împiedicate astfel să intervină în sectorul unde ruşii forţau Dunărea; a contribuit la distrugerea şi împrăştierea flotilei turceşti.

c)În luna iulie 1877, divizia 4 română a trecut Dunărea şi a înlocuit trupele ruse care constituiau garnizoana cetăţii Nicopole; acestea au devenit disponibile pentru a putea lua parte la a doua bătălie pentru Plevna.

d)În august 1877, participarea a trei divizii la a treia bătălie a Plevnei, la încercuirea acestei cetăţi până la capitularea ei.

e)participarea în octombrie cu întreaga cavalerie şi cu o brigadă de infanterie la luptele de la Teliş-Gorni-Dubnik şi Semeraţ-Trestenik pentru izolarea completă a Plevnei.

f)Participarea determinantă la cucerirea cetăţii Rahova, în noiembrie 1877.

g)Participarea cu trei divizii la asediul Plevnei.

h)La 28 noiembrie (căderea Plevnei), participarea cu trei divizii la zdrobirea armatei lui Osman-Paşa şi la capturarea întregii armate turceşti încercuite la Plevna.

i)Asigurarea cu trei divizii a flancului drept la nord de Dunăre, după trecerea forţelor ruseşti la sud de Balcani.

j)Constituirea, cu alte două divizii, a garnizoanelor cetăţilor Nicopole şi Rahova, participând de asemenea şi la escortarea prizonierilor.

“Comandamentul ţarist care în prima fază a războiului a respins cooperarea activă cu armata română, s-a văzut nevoit, datorită evoluţiei operaţiunilor militare de pe frontul din Bulgaria, să solicite insistent intervenţia armatei române la sud de Dunăre”.25.

La 19 iulie 1877, marele duce Nicolae, comandantul suprem al armatei ruse, cere expres principelui Carol ajutor printr-o telegramă: “Turcii, îngrămădind cele mai mari mase la Plevna, ne prăpădesc (nous abîment). Te rog să faci fuziune, demonstraţie şi, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata, după cum doreşti, între Jiu şi Corabia. Demonstraţiunea aceasta este neapărat necesară penru înlesnirea mişcărilor mele. Nicolae.”26.

După trecerea trupelor române la sud de Dunăre, la 30 august 1877 s-a desfăşurat cea de-a treia bătălie de la Plevna, una dintre cele mai grele bătălii ale războiului. Datorită rezistenţei acerbe a turcilor (deşi românii cuceriseră reduta Griviţa 1 prin atac la baionetă), forţele aliate ale românilor (care erau sub comandă naţională, mai exact sub comanda generalului Alexandru Cernat) şi ale ruşilor au optat pentru un asediu de durată al Plevnei. La 9 noiembrie 1877 armata română cucereşte cetatea Rahova, iar la 28 noimebrie 1877 fortificaţiile de la Opnez (din sistemul defensiv al Plevnei). În urma acestei acţiuni şi a faptului că Osman Paşa nu a putut străpunge liniile româno-ruse, pentru a ajunge la Sofia, forţele armate turceşti de la Plevna au capitulat.

Dupa căderea Plevnei, armata română a participat la luptele de la Vidin din decembrie 1877-ianuarie 1878. La 12 ianuarie 1878, Smârdanul, o localitate care făcea parte din sistemul defensiv al Vidinului a fost cucerit de Divizia a doua infanterie.27. Ca urmare a înfrângerilor suferite, Poarta a cerut armistiţiu care s-a încheiat la 23 ianuarie 1878, la Kazanlîc.

Piatra funerară a colonelului român Mihail Cerchez, Cimitirul Eternitate, Iaşi