Andrei Muresanu

Andrei Mureșanu (scris și Mureșianu; n. 16 noiembrie 1816, Bistrița - d. 12 octombrie 1863, Brașov) a fost un poet și revoluționar român din Transilvania. Născut într-o familie de țărani, a studiat filozofia și teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Brașov, începând cu 1838. A început să publice poezie în revista Foaia pentru minte, inimă și literatură. A fost printre conducătorii Revoluției din 1848, participând în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele) și denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu Marseilleza românilor. Din 1990, acesta a devenit imnul României. După revoluția din 1848, Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862, poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la Brașov.

Portret pictat de Mişu Popp

Andrei Mureșanu s-a născut la 16 noiembrie 1816, în orașul Bistrița. Părinții poetului erau oameni simpli. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența familiei relativ numeroase: soția și trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, și o tindă. Câțiva ani după nașterea poetului, tatăl moare strivit de un car de argăseală. Întreaga greutate a întreținerii celor trei copii mici rămâne în seama mamei. Frații mai mari ai poetului, datorită greutăților materiale, nu pot urma la școli mai înalte, pentru a se califica într-o profesie intelectuală. Unul a ajuns cântăreț bisericesc, altul morar, ca și tatăl. Singur poetul, ajutat de împrejurari și de o înclinație deosebită pentru studii, a mers mai departe. Primele cunoștințe de școală le primește de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboș, din Valea-Rocnei.

În anul 1825 e primit ca elev la Școala normală săsească din Bistrița, iar peste câțiva ani trece la liceul piariștilor, din același oraș, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni. În 1832 vine la Blaj, unde e ajutat de profesorul Nicolae Marin și unde studiază doi ani filosofia, apoi teologia. Aici îl are coleg de studenție, cu câțiva ani mai mare, pe George Bariț, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română. Cu Barițiu leagă o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Brașov.

Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanți, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 și reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistrița, stimulându-l pe calea lecturii și a scrisului. Când George Bariț părăsește Blajul, preluând conducerea școlii române din Brașov, în anul 1837, se gândește să-l aducă de la Blaj și pe Mureșanu. Întrucat poetul era încă student în ultimul an, Barițiu îi obține dispensa de a intra în învațământ fără a-și fi terminat studiile. Astfel că în anul 1838, Mureșanu se stabilește la Brașov, ca institutor la școala română condusă de Barițiu. Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcționează până în anul 1849. Paralel, el începe să colaboreze la gazetele lui Barițiu, Foaie pentru minte... și Gazeta de Transilvania, cu poezii și articole. În acest timp are prilej să cunoscă o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri, care obișnuiau să vină vara, cum ne informeaza Barițiu, la băi la Vâlcele, nu departe de Brașov. Acest contact cu poeți deja consacrați va stimula începuturile literare ale bardului ardelean și va influența în mod vizibil creația sa poetică.

Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului. La 1848 e printre fruntașii revoluției. Cu acest prilej scrie Răsunetul, care devine marșul revoluționarilor români din Transilvania. În 1849, după înfrângerea revoluției, poetul trece în Muntenia, împreună cu Barițiu. Aici e luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei. La întoarcere se stabilește ca funcționar la Sibiu : "concepist guvernial" și translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului. Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii și cu un ciclu de articole, nesemnate ("Artile sau măiestriile cele frumoase", "Românul și poezia lui", "Românul în privința muzicei", "Românul în privința picturei", "Măiestria tiparului"), care urmăreau inițierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei. Poetul suportă greu munca de conțopist. Câțiva ani el închină ode măgulitoare împaratului austro-ungar și guvernatorului Transilvaniei. Treptat se însingurează. Rândurile scrise la 1855 fostului său profesor Simion Bărnuțiu, care-i propunea să vina la Iași, unde-i făcuse rost de o catedră, sunt ale unui decepționat:

„Domnul meu - spunea el - chemarea mea ar fi să mă cuprind cu Pegasul, aspirînd la Olimp, și ca să o pot face aceasta bine, aveam trebuință de câteva peregrinajuri pe la pământul cel clasic, iar nu să vând participii, sau, mai rău, să traduc guvernului meu hârtii ciocoiești, pe care consorții mei nu le vor, sau nu le pot descifra.”

Statuia lui Andrei Muresanu din Brasov, opera a sculptorului Virgil Fulicea, a fost dezvelita in anul 1973. Este amplasata in apropierea Teatrului Dramatic din Brasov

Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vietți traduce Nopțile lui Young, precum și o buna parte a Analelor lui Tacit. Cu ani în urmă scrisese și o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat. La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-și întrețină familia. La 1862 își tipărește în volum poeziile. Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri. Vânzarea cărții i-ar fi adus, pe langă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărțile se vând greu. Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile. Societatea "Astra" îi acordă lui Mureșanu un premiu de 50 de galbeni. Peste un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul se stinge la Brașov, în sărăcie, "în urma unui morb nervos îndelungat", cum se menționa în anuntul mortuar publicat în Gazeta Transilvaniei, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiță de 11 luni, Eleonora, și pe soția sa Suzana. Înmormântarea i-a fost cu pompă: a luat parte un numeros public, profesorii și tineretul școlar din oraș, care însoțeau sicriul cu torțe și decoruri.

Litografie Misu Popp

Personalitatea poetului bistriţean l–a fascinat pe Mihai Eminescu, de la care ne–au rămas mai multe încercări dramatice în care personajul este Andrei Mureşanu. De asemenea, genialul poet i–a ridicat, în Epigonii, cea mai durabilă statuie prin cuvintele:

"Mureşan scutură lanţul cu–a lui voce ruginită,

 Rumpe coarde de aramă cu o mână amorţită,

 Cheamă piatra să învie ca şi miticul poet,

 Smulge munţilor durerea, brazilor destinul spune

 Şi bogat în sărăcia–i ca un astru el apune,

 Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet"

La 29 noiembrie 1938, în Piaţa Unirii, pe locul unde în urmă cu 20 de ani (1 decembrie 1918) plecase spre Alba Iulia delegaţia bistriţenilor pentru a vota Unirea cu Ţara, a fost dezvelită statuia de bronz a poetului (300x100x90 cm). Erau prezenţi peste 80.000 de bistriţeni, adunaţi pentru a cinsti marele eveniment, personalităţi ale culturii şi artei, urmaşi în linie directă ai poetului.

Andrei Mureşanu, omul şi luptătorul, admirabil redat artistic de sculptorul Corneliu Medrea, scrutează vizionar viitorul naţiunii sale în care crede. Mâna dreaptă ridicată energic inspiră privitorului ideea de forţă călăuzitoare, atât de necesară maselor în revoluţie. În timp ce mâna stângă, într–un gest de reţinere abia stăpânită, strânge filele unei cărţi ce poartă deviza dragă paşoptiştilor "Dreptate, Frăţie".

Pe soclu, o plăcuţă are următoarea inscripţie: "Andrei Mureşanu (1816–1863), poet al revoluţiei de la 1848".

Dedesubt, un basorelief schiţează o scenă de masă, inspirată din evenimentele din timpul Revoluţiei române de la 1848 din Transilvania.