Juriul, format din mari personalităţi ale literaturii române – academicianul dr. Eugen Simion, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Horia Gârbea, Dan Mircea Cipariu – a analizat cu mare atenţie lucrările apărute în anul 2010 şi a decis premianţii la următoarele secţiuni:
· Premiul Opera Omnia,
· Proză,
· Poezie,
· Critică, eseu, memorialistică, jurnale
· Traduceri din literatura universală,
· Premiul special,
· Debut.
De remarcat este faptul că, pe lângă premianţii la cele şapte secţiuni de literatură, primarul Neculai Onţanu a oferit distincţia specială „Premiul Opera Omnia” unei personalităţi care şi-a dedicat viaţa şi cariera culturii româneşti, respectiv domnului Traian T. Coşovei.
Premiile acordate au fost următoarele
I. Premiul OPERA OMNIA – Premiul Primăriei Sectorului 2
* Domnul DAN CRISTEA
II. PROZĂ:
* Domnul Bogdan Teodorescu – “Băieţi aproape buni”, Editura Tritonic (acordat de Primăria Sector 2i )
* Domnul Ioan Groşan – “Un om din Est”, Editura Tracus Arte (acordat de Primăria Sector 2 )
III. POEZIE
* Domnul Bogdan O. Popescu – “Aerobiciclete”, Editura Brumar (acordat de Primăria Sector 2)
* Doamna Anca Mizumschi – “Verso(u)ri”, Editura Humanitas (acordat de Primăria Sector 2 )
IV. CRITICĂ, ESEU, MEMORIALISTICĂ, JURNALE
* Domnul Dumitru Micu – “Început şi sfârşit de mileniu.
Rememorări” şi “Critici prozatori”, Editura Muzeului Naţional al
Literaturii Române (acordat de Primăria Sector 2 )
V. TRADUCERI
* Doamna Tudora Şandru Mehedinţi – “Ora albastră” de Alonso Cueto, Editura Humanitas (acordat de Primăria Sector 2)
VI. PREMIUL SPECIAL
* Domnul Traian T. Coşovei – “Aerostate plângând”, Editura Tracus Arte (acordat de Primăria Sector 2)
VII. DEBUT
o Proză – Domnul Horia Tabacu – “Drumul până la Piaţa Romană. Momente şi schiţe”, Editura Kron-Art,
o Proză – Domnul Adrian Buzdugan – “Capela excomunicaţiilor”, Editura Humanitas
o Poezie – Domnul Marius Stoian – “8215″, 22th Century Publishing
Aşa cum bine se ştie, a devenit o tradiţiei ca în fiecare an primarul Neculai Onţanu să susţină arta şi literatura, prin acordarea de premii oamenilor de cultură ale căror opere de mare valoare îmbogăţesc patrimoniul poporului român.
„Iubesc deosebit de mult pe Traian T. Coşovei, în versurile căruia găsesc o imensă şi înaltă puritate dură”, spunea ploieşteanul Nichita Stănescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu