Rigoletto Giuseppe Verdi

Rigoletto  Rigoletto este o operă în trei acte de Giuseppe Verdi. Libretul de Francesco Maria Piave, adaptat după piesa " Le roi s’amuse " (Regele se amuză ) de Victor Hugo. Durata operei: cca 2 ore. Premiera operei a avut loc la 11 martie 1851, la Teatro La Fenice din Veneția. Locul și perioada acțiunii: Mantova (Italia), în secolul al XVI-lea Personajele principale Ducele de Mantova (tenor) Rigoletto, bufonul ducelui de Mantova (bariton) Gilda, fiica lui Rigoletto (soprană) Giovanna, prietena Gildei (contralto) Contele de Monterone (bas) Contele Ceprano (bariton) Contesa Ceprano (soprană) Marullo, un cavaler (bariton) Borsa, un curtean (tenor) Sparafucile, un asasin de profesie (bas) Maddalena, sora lui Sparafucile (mezzosoprană) “Opera Rigoletto, scrisă în 1851, pe un libret de Maria Piave, după drama lui Victor Hugo, este o frescă socială a epocii nestatornicului rege al Franţei Francois I. Moravurile, depravarea, desfrîul cu blazon sînt redate întocmai ca la V.Hugo. Cenzura interzicînd această înfăţişare, impune autorii să modifice subiectul, acţiunea fiind transpusă la Mantua, pentru a nu ofensa regalitatea. În centrul operei verdiene, se situează drama psihologică, astefel chipul eroului principal Rigoletto este caracterizat complex: bufon de curte, tată iubitor profund suferind şi răzbunător nemilos. Cu Rigoletto compozitorul îşi afirmă deplina maturitate, în care subtilitatea psihologică se întrece cu frumuseţea muzicală. De altfel, însuşi autorul ţinea să sublinieze: “Lucrul cel mai frumos din cîte am pus pe muzică este Rigoletto” ”1.  Acţiunea se petrece la Mantua în sec. XVI ACTUL I „Palatul din Mantua este luminat feeric. Înconjurat de curtenii săi nu mai puţin dornici de distracţie, ducele petrece ca de obicei. De data aceasta dansează cu contesa Ceprano, deşi gîndul îi zboară la frumoasa necunoscută pe care o zărise la biserică. Pentru uşuratecul duce, viaţa e o veşnică goană după aventuri. Rigoletto, bufonul curţii, care trebuie să laude întotdeauna purtările stăpînului său, nu pierde nici un prilej de a-şi bate joc de nobilii din jurul lui. Nu-l cruţă nici pe contele Monterone, care, îndurerat, îl acuză pe duce de a-i fi necinstit fata. Blestemul bătrînului se adresează în egală măsură atît stăpînului, cît şi bufonului care-şi bate joc de durerea lui de părinte. Monterone este arestat, şi serbarea continuă ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat. Impresionat de cuvintele bătrînului care răsună viu în mintea sa, Rigoletto se îndreaptă spre casa ale cărui ziduri de nepătruns tăinuiesc existenţa fiicei sale, Gilda, unica lui mîngîiere. Înainte de a intra, Rigoletto e oprit de Sparafucille, asasin de profesie, care-i oferă serviciile sale. Rigoletto îl respinge. Rămas singur, bufonul îşi dezvăluie revolta împotriva soartei. Orice om îşi poate alina tristeţea în lacrimi, el însă e nevoit întotdeauna să rîdă. Sosirea Gildei aduce o rază de lumină în sufletul său. Ea e unica bucurie pe care i-a hărăzit-o viaţa, şi de aceea o păzeşte cu sfinţenie, ascunzînd-o de ochii ducelui şi ai curtenilor. Dragostea şi delicateţea tinerei fete îi alungă pentru o clipă frămîntarea. Gilda i-a ascuns însă tatălui ei că se întîlneşte cu un tînăr. Inima ei e plină de nădejde şi încredere. Prevederile bufonului au fost zadarnice. Ajutat de Giovanna, guvernanta Gildei, ducele (el este tînărul cu care se întîlnea în taină Gilda) apare în grădină aruncîndu-se la picioarele tinerei fete care se lasă cucerită de cuvintele sale înflăcărate. Gilda îşi cîntă povestea naivă şi duioasă, povestea primei sale iubiri. Existenţa tinerii fete este cunoscută însă şi de curtenii ducelui. Crezînd că ea este amanta lui Rigoletto, Marullo, Ceprano şi Borsa pun la cale răpirea ei, pentru a-i juca astfel cea mai amară farsă aceluia care-i batjocorise de atîtea ori cu ironia sa. Întîlnindu-l pe Rigoletto, cei trei curteni îl roagă să le dea ajutor, explicîndu-i că e vorba de o glumă pe care vor să i-o facă contelui Ceprano. Fără a bănui tragicul adevăr, bufonul acceptă. Prea tîrziu însă îşi dă seama de grozăvia faptei sale. Gilda se află deja în braţele ducelui. Blestemul lui Monterone a început să se înfăptuiască. ACTUL II  La palat, ducele de Mantua este cuprins de dragoste pentru frumoasa Gilda. Rigoletto, zdrobit de durere, cu o prefăcută nepăsare îşi urmăreşte atent duşmanii şi îşi dă seama că fiica lui e la duce. Curtenii îl împiedică s-o caute pe Gilda. Iat-o însă apărînd, căutînd apărarea în braţele tatălui său. Gilda şi Rigoletto se pregătesc să părăsească palatul. Pedepsit pentru îndrăzneala de a-l fi acuzat pe duce, contele Monterone este dus spre locul de execuţie. Rigoletto ştie că pentru uşuratecul duce, Gilda nu este decît o aventură trecătoare. Îl va lovi, de aceea, fără cruţare pe cel care i-a răpit unica bucurie a vieţii. ACTUL III  E noapte. Rigoletto a dus-o pe Gilda la hanul lui Sparafucile, pentru ca tînăra fată să se poată convinge de infidelitatea nevrednicului duce. Bufonul şi-a pregătit răzbunarea. Ademenit la han de frumoasa Maddalena, ducele va fi ucis de fratele acesteia, Sparafucile, ucigaşul plătit de Rigoletto. Rigoletto, fredonînd nepăsător îşi face apariţia. Abia acum, Gilda îşi dă seama de frivolitatea şi josnicia aceluia căruia îi dăruise inima. Clipele ducelui sînt numărate. Rigoletto porunceşte Gildei să plece spre Verona. Înduioşată de soarta tînărului care a aţipit fără grijă, Maddalena îşi înduplecă fratele să-i cruţe viaţa. În locul lui va fi ucis primul trecător care va bate la uşa hanului. Îmbrăcată în haine bărbăteşti, Gilda se reîntoarce pentru a-şi mai vedea o dată iubitul. Auzind discuţia dintre frate şi soră, tînăra fată se hotărăşte să se sacrifice pentru acela pe care îl mai iubeşte încă. Răzbunarea s-a săvîrşit. Rigoletto primeşte de la Sparafucille sacul în care trebuie să se afle cadavrul ducelui. Deodată, prin vijelie, se aud frînturi de cîntec. Cuprins de spaimă, Rigoletto recunoaşte vocea ducelui care se îndepărtează. Deschizînd cu înfrigurare sacul, Rigoletto zăreşte la lumina unui fulger, chipul fiicei sale care, rănită de moarte, îşi dă sufletul în braţele tatălui ei, înnebunit de durere. Karina