photo eb1b08bb.png

2 dec. 2011

Regizorul Andrei Blaier a murit


Cineastul a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic.


Preţuirea pentru Andrei Blaier, cineastul care a murit ieri-dimineaţă, la vârsta de 78 de ani, vine, în ceasul despărţirii sale de această lume, o dată cu regretele, atât de la prieteni, de la colegi, de la studenţi de-ai săi, cât şi de la publicul cinefil. "A fost regizor blând şi bun pedagog", spune un apreciat critic de film. Multă lume face trimitere la peliculele sale "Apoi s-a născut legenda", "Prin cenuşa imperiului", "Ilustrate cu flori de camp", "Lumini şi umbre", "Bătălia din umbră" – toate acestea fiind premiate în ţară sau în străinătate.

Andrei Blaier a fost renumit atât pentru creaţiile sale cinematografice, la care a colaborat de-a lungul anilor cu actori mari, cât şi pentru activitatea de pedagog, căci în calitatea sa de profesor universitar a format noi generaţii de regizori de film şi televiziune. A murit în locuinţa sa, după o lungă şi grea suferinţă, precum transmite Mediafax.

TVR Cultural difuzează mâine, 3 decembrie, de la ora 22.10, un dialog despre opera regizorului Andrei Blaier şi despre filmul "Ilustrate cu flori de câmp". Duminică, 4 decembrie, TVR 1 vă aduce o ediţie a emisiunii "Nocturne" care l-a avut ca invitat pe Andrei Blaier.

scan03

Opera artistică a lui Andrei Blaier cuprinde şi spectacole de teatru, de televiziune, dar şi peste 200 de scurtmetraje, documentare (scenariu şi regie). Cunoscutul regizor nu s-a li­mitat însă la a-şi realiza propriile producţii, ci s-a implicat şi în educarea unor noi generaţii de regizori de film şi televiziune. A fost profesor la Aca­demia de Teatru şi Film (UNATC) între 1990 şi 1992, dar şi unul dintre fondatorii Facultăţii de Cinema­to­gra­fie din cadrul Universităţii Media din Bucureşti. Era decan onorific în această instituţie de învăţământ.

Andrei Blaier (n. 15 mai 1933, București - d. 1 decembrie 2011) a fost un regizor și scenarist român. A absolvit cursurile Institutului Național de Artă Teatrală și Cinematografică în 1956. În paralel cu filmele de ficțiune, realizează multe producții documentare și utilitare în cadrul Studioului cinematografic București.
«Cineast îndeobște conformist» ( Tudor Caranfil în Dicționar de filme românești , ed. Litera 2002), realizează un film surprinzător, original, în 1975 - „Ilustrate cu flori de cîmp” (Premiul ACIN).
Alte filme premiate: „Apoi s-a născut legenda”, Phnom Penh, (1968); „Prin cenușa imperiului”, Premiul ACIN, (1976); „Lumini și umbre”, Premiul ACIN, (1982); „Bătălia din umbră”, Premiul ACIN, (1986).

img_5424

Filmografie (regizor)

Ficțiune

Ora „H” - în colaborare cu Sinișa Ivetici, (1956)
Prima melodie - în colaborare cu Sinișa Ivetici, (1958)
Mingea - în colaborare cu Sinișa Ivetici, (1958)
Furtuna - în colaborare cu Sinișa Ivetici, (1960)
A fost prietenul meu, (1962)
Casa neterminată, (1964)
Diminețile unui băiat cuminte, (1967)
Apoi s-a născut legenda, (1968)
Vilegiatura, (1971)
Pădurea pierdută, (1971)
Cireșarii - serial TV, (1972)
Ilustrate cu flori de câmp, (1975)
Prin cenușa imperiului, (1976)
Urgia - în colaborare cu Iosif Demian, (1977)
Trepte spre cer, (1977)
Totul pentru fotbal, (1978)
Lumini și umbre - în colaborare cu Mircea Mureșan și Mihai Constantinescu, film TV, (1979-1982)
Întunericul alb, (1982)
Rîdeți ca-n viață, (1983)
Fapt divers, (1984)
Bătălia din umbră, (1986)
Vacanța cea mare, (1988)
Dreptatea, (1989)
Momentul adevărului, (1989)
Divorț din dragoste, (1991)
Crucea de piatră, (1993)
Terente - regele bălților, (1995)
Dulcea saună a morții, (2003)

Premiera filmului
Andrei Blaier, Ilinca Goia

Documentare

Instruiți, controlați, sancționați, (1970)
Prietenii, (1971)
Datoria, (1972)
Școala, (1975)
Avertismentul, (1975)
Despre București, (1975)
Manevra, (1975)
Munca politică de masă - film TV, (1976)
Acesta a murit la 1 Decembrie 2011

Andrei Blaier da un verdict dur despre societatea de azi. „Nu mai conteaza daca mori, conteaza ca te-a calcat tramvaiul“

Filmografie (scenarist)

Ora „H”, (1956)
Despre o anume fericire, (1973)
Ilustrate cu flori de câmp, (1975)
Trepte spre cer, (1977)
Întunericul alb, (1982)
Rîdeți ca-n viață, (1983)
Vacanța cea mare, (1988)


Un comentariu:

Clic pe avatar!

Album: Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 17 items (1969 items total)
Views: 2211

Album: Northern Renaissance

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (1316 items total)
Views: 1851

Album: Mannerism

Date: 11.10.2009
Size: 11 items (951 items total)
Views: 1364

Album: Baroque

Date: 09.10.2009
Size: 46 items (3251 items total)
Views: 2418

Album: Rococo

Date: 11.10.2009
Size: 12 items (1401 items total)
Views: 1354

Album: Neoclassicism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (1173 items total)
Views: 2189

Album: Romanticism

Date: 11.10.2009
Size: 42 items (2788 items total)
Views: 1991

Album: Hudson River School

Date: 11.10.2009
Size: 21 items (2137 items total)
Views: 1563

Album: Academic Art

Date: 11.10.2009
Size: 72 items (2409 items total)
Views: 2914

Album: Pre-Raphaelite Brotherhood

Date: 09.10.2009
Size: 17 items (949 items total)
Views: 1752

Album: Victorian Classicism

Date: 09.10.2009
Size: 18 items (1135 items total)
Views: 1637

Album: Orientalism

Date: 09.10.2009
Size: 21 items (622 items total)
Views: 1749

Album: Realism

Date: 11.10.2009
Size: 84 items (5353 items total)
Views: 2107

Album: Barbizon School

Date: 09.10.2009
Size: 11 items (868 items total)
Views: 1370

Album: Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 80 items (9945 items total)
Views: 3024

Album: Post-Impressionism

Date: 11.10.2009
Size: 20 items (3320 items total)
Views: 2250

Album: Symbolism

Date: 11.10.2009
Size: 10 items (1002 items total)
Views: 1799

Album: Aestheticism

Date: 09.10.2009
Size: 3 items (320 items total)
Views: 1411

Album: Tonalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (454 items total)
Views: 2031

Album: Western Art

Date: 09.10.2009
Size: 10 items (728 items total)
Views: 1203

Album: Naturalism

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (876 items total)
Views: 1456

Album: Ashcan School

Date: 09.10.2009
Size: 5 items (611 items total)
Views: 750

Album: Expressionism

Date: 11.10.2009
Size: 13 items (2689 items total)
Views: 1080

Album: Art Nouveau

Date: 09.10.2009
Size: 12 items (2365 items total)
Views: 1211

Album: Fauvism

Date: 06.12.2009
Size: 3 items (218 items total)
Views: 505

Album: Cubism

Date: 17.12.2009
Size: 6 items (1018 items total)
Views: 458

Album: Futurism

Date: 28.01.2010
Size: 1 item (164 items total)
Views: 248

Album: Abstract Art

Date: 29.01.2010
Size: 1 item (159 items total)
Views: 260

Album: Surrealism

Date: 02.02.2010
Size: 1 item (228 items total)
Views: 119

Album: Abstract Expressionism

Date: 04.01.2010
Size: 2 items (138 items total)
Views: 471

Va multumesc pentru vizita!