Despre estetica vieții cotidiene

(adaptare/actualizare după Mihail Ciupercescu - „Managementul administrației publice locale”, Editura Prohumanitate, București, 1998)

           Integrarea într-un spațiu și un timp care definesc un spațiu concret este comună tuturor ființelor vii. La animale această integrare înseamnă în primul rând asigurarea securutății prin includerea individului în spațiul și ritmul turmei, în reacțiile din interiorul perimetrului de siguranță, ori în retragerea într-un refugiu închis – permanent sau temporar - , un cuib, o vizuină. Omul, căruia îi este propriu confortul moral, psihic și fizic adaugă cerințelor primare nevoia rirtmului vieții sociale și a spațiului de locuit. Se poate spune că fenomenul uman este reprezentat în mai mică măsură de crearea uneltei decât de îmblânzirea timpului și spațiului pe care le-a adaptat și le-a (re)creat umane. Aceasă „îmblânzire”, preponderent simbolică, a însemnat o tranzitare de la ritmicitatea naturală a anotimpurilor, zilelor, distanțelor ce sunt de parcurs, la o ritmicitate condiționată regulat de o rețea de simboluri calendaristice și geometrice, orare și metrice, care nu înseamnă altceva decât umanizarea  timpului și spațiului. Timpul celest mut, determinat după mișcarea regulată a aștrilor în univers, s-a translatat în bătăile sonore ale ceasurilor din turlele catedralelor înălțate slăvirii Dumnezului lăsat la Cer. Păgânismul s-a rafinat în religii, religiile s-au contaminat de profan prin slujitori ai lor de rând (cei atâția lipsiți de har, de inspirație și împuternicire divine). Omul s-a dimensionat și s-a definit pe sine singur păstrând doar mitul dimensiunii nemăsurabile și determinismului de la alfa la omega ce vin dinspre dumnezeire.

                El a creat o scenă distinctă în care preia rolul principal al naturii asumându-și-l sieși. Ritmul cadențelor și intervalelor regulate substituie cursul amorf al lumii naturale și devine elementul principal al socializării umane, imaginea însăși a adaptării sociale. Societatea umană, învingătoare, apare insular în natură ca un caroiaj de orașe – cu construcții, cu străzi și cu norme - în care ora și rutele constante, repetitive comandă mișcările individului. Legătura între dimensiunea spațio-temporală, umanizată, și societate constă într-o relație perpetuă în care persoana, istovită de propria-i acțiune  - demers conștient, voluntar – pretinde să își împrospăteze echilibrul spiritual în așezăminte create de el însuși. Aceasă relație este de fapt o trăire particular-umană, iar pulsul ei se resimte în freamătul vieții cotidiene propriu oricărei localități devenită civilizație.
                Relația inter-individulă de simplu contact natural, a acces la statusul de relație inter-personală care presupune recunoaștere reciprocă și respect și mai apoi la relația civică prin care numeroase din țelurile existenței devin comune și interdependente. Viața intimă, obișnuința somnului, creșterea animalelor mici, grădinăritul, protecția contra intemperiilor, igiena habitatului, întreținerea automobilului, pregătirea hranei, încălzirea, serviciul – sunt condiții și motive suficiente care să justifice a gândi și a trăi comunitar.
Iar edilii, administratorii mediilor sociale locuite, s-au specializat în misiunea – ingrată, sublimă sau ingrat-sublimă – de a face această relație trăită cât mai armonioasă, mai fucțională, mai perenă. Evoluția istorică a acestui rol, a cărui esență nu s-a schimbat până azi, relevă perioade de glorie și perioade de decădere a unor civilizații. Resorturile intime ale acestor suișuri și coborâșuri rămân în principal eceleași – în prim plan fiind cele de ordin moral – iar a le cunoaște, ca administratori și cetățeni, presupune și o alegere a supra direcției de în care evoluează omenirea.
                Un rol și o preocupare stăruitoare pe care le presupun traiul în comun a conturat domeniul designului ambiental. Pentru înțelegerea lui cel mai adesea sunt avute în vedere preocupările arhitecților privind amplasarea nu doar rațională, ci și eficientă a construcțiilor și instalațiilor industriale, sistematizarea circulației, gruparea punctelor de interes social, administrativ, social, cultural, potrivit cu nevoile populației. Tot aici sunt incluse preocupările privind amenajrea cu forme produse industrial a locurilor de odihnă și agrement din cadrul fiecărei localități sau în zone din afara lor.
                Așa se face că designul are și alt câmp de manifestare în afara celui oferit de arhitectură care, chiar și când se distorsonează de dragul necesității sacrificând în parte artisticul funcționalului și economicului. Mult mai multe domenii trebuie să concure la a-l scuti pe om de munca fizică, de a-i elibera prin asta spiritul și a-i asigura confortul. Pentru a asigura optimul în desfășurarea vieții zilnice a fiecărui locatar cu diagrama funcțiunilor lui specifice de părinte, de copil, de adolescent, de bătrân, de persoană cu handicap. Pentru a realiza legăturile casei și a locatarilor ei cu vecinătățile, cu străinii – poștaș, trecător, vizitator, polițist, medic, menajeră, camarad de joacă, instalator de gaze, electrician, meșter, infirmieră. Pentru legăturile oamenilor cu animalele de casă, cu grădina. Pentru a contracara oscilațiile anuale ale temperaturii solului, pentru a calcula pierderile de căldură prin pardoseli și pereți, pentru a determina adâncimea tălpii unei fundații funcție de caracteristicile geologice ale terenului. Pentru a măsura unghiurile de însoțire de-a lungul unui an în raport cu ordinul de mărime a unui teren, astfel încât să se realizeze diagrama umbrei aruncate de casă în grădină și diagrama însoririi în dormitor; pentru calculul iluminatului natural al suprafețelor de lucru în spațiul interior; pentru compararea conductibilității termice a pereților exteriori cu gradul de umiditate al aerului de afară. În fine, fără a epuiza lista elementelor ce țin de asigurarea confortului vom mai menționa doar necesitatea de determinare a mișcării aerului în încăperile încălzite și relațiile optice și austice cu vecinătățile.
           Asemenea demersuri pentru realizarea unor astfel de edificii sunt preocupări statornice ale specialiștilor din economie, statistică, medicină, meteorologie, construcții, psihologie sau ergonomie. Ele duc la realizarea de opere sociale de bunăstare publică. Se extind apoi de la edificiu la cartier, la oraș, la metropolă. Modernitatea unor asemenea realizări nu constă doar în acoperișuri-terasă sau în compoziția vertical-orizontală a fațadelor, ci în relația lor directă cu existența umană, antrenând rezolvarea tensiunilor individului, ale sexelor, ale vecinătăților, ale colectivităților, ale relațiilor geopsihice.