Nefericirea
E complicele suicidului. Cât de defectă este raţiunea dacă omul ajunge să cadă în plasa unui sentiment atât de artificial! Omul se vrea împlinit, dar, de cele mai dese ori, nu întreprinde nimic pentru a materializa această stare. Marea problemă constă în definirea confuză a tendinţei de „împlinire”. „A fi împlinit” este o chestiune individuală: nu poate fi recomandată sau impusă. Fiecare om, în dependenţă de educaţia primită, experienţa acumulată şi valorile însuşite îşi găseşte propria nişă a împlinirii, a bunăstării materiale şi spirituale, a satisfacţiei personale. Nu există o formulă a împlinirii, care poate fi aplicată de oricine şi genera efecte scontate.
Sentimentul de plenitudine spirituală este rezultatul unei lupte continue dintre raţiune, valori, noile cunoştinţe acumulate şi experienţele trăite. Însă niciuna dintre ele nu trebuie să învingă şi să domine fiinţa umană. Dacă asta se întâmplă, individul devine o „enclavă” a lumii înconjurătoare, o uşoară pradă a unui „mod de a fi” străin…o marionetă a unei elite false şi a unor rânduieli mondiale abrutizate. Nu omul trebuie să se conformeze realităţii, ci aceasta urmează să fie ajustată la necesităţile sale. Adică fiecare îşi ia din univers ceea ce-i lipseşte, fără a cere acordul majorităţii, sau şi mai rău, să se sacrifice doar pentru a satisface aşteptările ei.
De obicei, nefericiţii nu reuşesc să extragă avantajele din confruntarea elementelor care le influenţează personalitatea. Cei „afectaţi” de raţiune devin insensibili, de aceea le scapă multe subtilităţi interesante ale vieţii. Sclavii valorilor sunt idealişti, ei luptă pentru o perfecţiune imaginară, care nu-şi găseşte locul pe decorul multicultural al umanităţii. Dominanţa noilor cunoştinţe aruncă individul în extreme, dezorientându-l. Pe când superioritatea experienţei personale periclitează progresul individual, mai ales dacă aceasta are un conţinut rudimentar, lipsit de spiritualitate. Incapacitatea omului de a le combina şi a extrage doar indispensabilul pentru existenţa sa provoacă o insatisfacţie dezolantă – nefericirea.
„Fericirea se află în inimile noastre”, spunea Emil Cioran – aserţiune greu de înţeles pentru nefericiţi, deoarece o caută mereu în altă parte. Aceste specimene, care reprezintă majoritatea (din păcate) cred că sorgintea insatisfacţiei se află în ocurenţele sociale şi politice mai puţin favorabile. Slabii se conformează, şi îşi trăiesc zilele în mizerie spirituala, departe de tumultul societăţii. Pretenţioşii încearcă însă să evadeze departe de locul şi complicii nefericirii lor. Sunt animaţi de iluzia că în altă parte, în mijlocul unei civilizaţii străine vor fi apreciaţi cu adevărat şi că vor obţine statutul binemeritat. Pentru că realitatea trăită îi dezolează şi le obstrucţionează progresul. Ei invocă mereu zeci de motive pentru a-şi susţine cauza evadării şi, evident, a-şi justifica veşnica plictiseală, nereuşită şi disconfort. Pornesc în căutarea fericirii, însă în afară de satisfacerea curiozităţii sau împlinire financiară (în cel mai bun caz) nu găsesc nimic.
Perioada de adaptare şi încercările de a supravieţui în noile circumstanţe le sustrage atenţia de la zbuciumul interior, cauza neidentificată dar reală a nefericirii lor. Odată cu acomodarea însă insatisfacţia revine, mai posesivă şi le încorsetează spiritul. Redescoperă că sunt nefericiţi, în ciuda faptului că au reuşit să înfrunte viaţa, să experimenteze cu propriile sentimente şi să testeze trăirile altora. Aceste specimene nu înţeleg o chestiune vitală: când omul are ce oferi şi vrea cu orice preţ să creeze ceva frumos - va reuşi, indiferent de circumstanţe.
Cheia de boltă a acestei performanţe este puterea spiritului. Motivaţia de a evada este determinată de propriile temeri şi probleme, şi mai puţin de condiţiile vitrege…existente, de altfel, pretutindeni. Când individul reuşeşte să se schimbe pe sine şi să abordeze viaţa din perspective diferite, destinul este mereu de partea sa. Lumea e mizerabilă..peste tot…fără excepţie. Binele nu există independent de rău. Tocmai de aceea fuga nu ne poate proteja în momentele de plictiseală şi nefericire… Ea doar oferă durabilitate ambiţiilor deşarte.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu