Agonia Spiritului (eseu) Maria Diminet

Old Man in Sorrow (On the Threshold of Eternity) is emblematic of Vincent van Gogh's suffering in his final months in Auvers-sur-Oise

Prejudecata 

În lipsa ei viaţa ar fi mult mai uşoară. Prejudecata este aidoma unor cătuşe ce  ne încătuşează spiritul. Or acesta iubeşte libertatea necondiţionată, fără de ea nu creează nimic. Numai liber fiind sufletul îşi permite să se dezvolte şi să devină puternic. Oamenii care trăiesc cu prejudecăţi orbecăiesc la fel ca nişte orbi. Miopii sunt justificaşi să o facă, nu însă şi cei a căror ochi au capacitatea să imortalizeze lumea înconjurătoare.

Misiunea preconcepţiei e să-l ţină pe om în mizerie şi neştiinţă. Ea a apărut din întâmplare dar este alimentată intenţionat. Pentru că astfel de oameni pot fi gestionaţi. Prejudecata se află la baza tuturor suferinţelor.

Situaţia este ridicolă prin faptul că, de cele mai dese ori, suferinţa este un produs exclusiv al imaginarului. Individul îndură nu din cauza unor obstacole reale, fenomene sau fapte pe care nu le poate influenţa, ci a unor dificultăţi inventate chiar de prejudecată.

Pe parcursul vieţii individul îşi creează nişte reprezentări false despre anumite lucruri sau ocurenţe din realitate, şi le atribuie statut de adevăr incontestabil. Evident, întotdeauna mediul este acel care îi susţine degradarea spirituală şi îi consolidează nivelul de preconcepţii. De cele mai dese ori individul nu se poate rupe de ambianţa dăunătoare tocmai din cauza ideilor preconcepute. El găseşte mereu zeci de scuze pentru a-şi justifica postura mediocră şi problemele cu care se confruntă. Nu face nicio încercare să se „decupeze” de pe fundalul acestor falsităţi, deoarece le consideră că parte din destinul său. Ba mai mult, deseori se surprinde gândind în unison cu aparenţele vieţii şi chiar promovând absurdul lor. Nu se confruntă nici barem cu dilema „să se decidă, ori ba” atunci când este aruncat pe valurile deznădejdii. Se resemnează să fie purtat de cursul vieţii şi atribuie acestei stări un înţeles divin.

Când un individ ajunge pe „culmile disperării” (vorba lui Cioran) unica lui şansă de a supravieţui este cochetarea cu gândul că suferinţa este dată de Dumnezeu. Şi asta îi oferă siguranţă, un strop de putere în plus şi o mică speranţă. El interpretează vicisitudinea trăită ca pe o soartă pecetluită. Dar tocmai aici omul greşeşte. Dumnezeu  ne proiectează în mijlocul ocurenţelor nefavorabile, dar nu pentru a ne face să suferim. Ci pentru a ne ajuta să ne definim personalitatea şi traiectoria propriului destin.

Prejudecata însă nu-i permite omului să vadă alte posibilităţi şi să-şi abordeze viaţa din  perspective avantajoase. De aici şi lipsa motivaţiei de a întreprinde ceva pentru îmbunătăţirea situaţiei de moment şi de a profila un viitor sigur. Un asemenea om nu poate nicidecum să înţeleagă că bunăstarea sa spirituală este cea mai importantă, şi că nu are nicio obligaţie să-şi asume sarcini şi reprezentări impuse de mediu, dacă îi fac rău.

 Oricine este liber să spună „nu”,  atunci când este constrâns de circumstanţe, or „da”, dacă se simte favorizat. Ce se întâmplă însă cu acei dominaţi de preconcepţii? Indiferent ce simt şi cât de mult pătimesc, transformă suferinţa în virtute, şi îi oferă un loc de cinste în viaţa sa. Ideile preconcepute ale anturajului i-au cultivat obişnuinţa de a gândi rudimentar şi motive pentru a se subestima. Omul  se poate detaşa de prejudecăţi dacă îşi doreşte mult. Însă dacă nu are încredere în el, şi se subapreciază, acestea îl vor domina toată viaţa.

Orice preconcepţie este o şansă ratată, păcat că lumea nu înţelege asta.  Cât de bogată ar fi viaţa fiecăruia dacă ar acţiona în dependenţă de propria voinţă, şi nu de cea impusă de majoritate, sau de anumite ocurenţe! Neimaginabil pentru o gândire rudimentară în stare să identifice doar forme, nu?

Adevărată libertate constă în capacitatea omului de a-şi defini destinul şi traiectoria pe care trebuie s-o parcurgă. E greu să reuşeşti asta. Puţini  sunt cei care învaţă, şi numai ei cunosc preţul plătit pentru astfel de cunoştinţe şi descoperiri. E ca şi cum te-ai afla într-un labirint, de unde cu greu găseşti ieşire. Unii se rătăcesc şi pribegesc pe acolo o viaţă, alţii aşa şi nu mai depistează o cale de întoarcere.

Aceştia din urmă se resemnează repede şi acceptă un destin care barem nu le-a fost sortit. Pentru că în răstimpul vagabondajului au inspirat aerul expirat de alţii anterior…au contractat prejudecată.  Până la urmă, nu e o tragedie să admiri lumea prin prisma punctului ei de vedere. Doar că o astfel de existenţă este seacă,  nu oferă nimic consistent nici pentru individ, nici pentru societate. Ea este un lamentabil regres a speciei umane şi a  viitorului. Omul devine un experiment eşuat, iar viaţa lipsită de sens.

(va urma)