Cea mai fericită „specie” a unei societăţi. Ea suscită concomitent invidie şi repulsie. Invidie pentru că având creierul în continuă stare de degenerescenţă nu e în stare să-şi propună ceva inteligent. Nu vede şi nu înţelege nimic din ce se întâmplă în jur, cu excepţia prejudecăţilor. Neştiinţa şi gândirea rudimentară îi suscită mulţumire faţă de mizeria în care se bălăceşte şi o reverenţă deosebită faţă de cei care o exploatează. Datorită acestui fapt, prostimea trăieşte nonstop un fel de nirvana atrofiată – un amestec de masochism şi umilinţă. Atâta timp cât poate să-şi umple stomacul, şi să-şi schimbe zdrenţele, nimeni şi nimic nu e în stare să-i tulbure acalmia stării sale de spirit.
Pe când un om cu o viaţă spirituală bogată, capabil să vadă subtilităţile unei lumi deşarte, spre deosebire de gloată, va fi mereu prada propriilor vise şi victorii. În prezenţa prostimii e greu să-ţi camuflezi repulsia. Pentru că idioţenia are un iz demoralizator, în faţa căreia raţiunea cedează. Interacţiunea cu gloata este o degradare lentă a spiritului, iar îndepărtarea ei, o ecuaţie cu mai multe necunoscute.
Succesul unor acţiuni, indiferent de conţinutul lor, depinde de modul în care cei din jur le recepţionează. Dacă prostimea nu te înţelege şi decide în unanimitate să te ignore, talentul, oricât de deosebit ar fi, nu este apreciat. Şi invers, o revelaţie pozitivă în ochii acesteia, poate propulsa o pseudovaloare pe culmile succesului.
De aceea prostimea este foarte necesară, nu societăţii în ansamblu şi bunăstării ei, ci celora care trâmbiţează despre prosperitatea comunităţii. Pentru că neştiinţa mulţimii este un prilej deosebit pentru a acţiona în detrimentul ei. Deoarece materializarea marilor interese este posibilă doar provocând şi alimentând suferinţa plebei. Şi acesta este punctul culminant al mizeriei umane, de unde se proiectează şi lansează întregul amalgam al strategiilor de manipulare.
De fiecare dată „momeala” este repede înghiţită, iar mulţimea – revoltată sau mulţumită, în dependenţă de conţinutul scenariului. Odată agitată, e practic imposibil s-o opreşti decât dacă e să vii cu un contraatac, cel puţin, de aceeaşi anvergură ca precedentul. În caz contrar dezlănţuirea ei va periclita valorile şi interesele celora care intenţionează să creeze propriul joc, sau să se implice în acţiunea aflată în deplină desfăşurare. De asta prostimea este indispensabilă, iar obscurantismul ei, iminent personajelor implicate în lupta pentru bani şi putere.
Un om flămând de cunoştinţe şi înţelepciune va supravieţui greu alături de asemenea personaje. Interacţiunea cu ele va fi extrem de anevoioasă, şi de cele mai dese ori conflictuală. Nu toţi reuşesc să le opună rezistenţă. Mulţi cedează în faţa ignoranţei, sau se lasă intimidaţi de prostia lor, devenind o parte intrinsecă a banalului. Din momentul respectiv omul este supus, contrar voinţei sale (el nici barem nu conştientizează) unui proces continuu de degradare spirituală. Existenţa sa devine ridicolă, iar faptele – lipsite de orice relevanţă. Individul, supus metamorfozelor umilitoare, spre deosebire de cei care se nasc, cresc sau sunt educaţi în asemenea ocurenţe trăiesc o viaţă de coşmar. Pentru el calvarul este o rutină, iar disperarea, o trăsătură definitorie a personalităţii sale.
Supravieţuitorii însă au şanse destul de mari să-şi găsească echilibrul spiritual şi chiar, pe fundalul unei stări generale de nefericire, să trăiască momente de fericire. E adevărat - majoritatea sunt catalogaţi drept ciudaţi, dificili sau nebuni. Dar „opinia publică” nu mai are putere să-i afecteze pe cei care nu au îngenuncheat în faţa mizeriei umane.
(va urma)
:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu