Deşertăciunea
Deşertăciunea a fost mereu la modă. Astăzi însă a depăşit orice limită, devenind un mod de a fi. Pus faţă în faţă cu înţelepciunea, frumosul şi credinţa – omul contemporan se plictiseşte. El se simte comod numai pe fundalul nimicniciei şi vanităţii. Deşertăciunea nu recunoaşte altă calitate a umanităţii decât nonvaloarea. De aceea toţi cei care îşi consolidează forţele în jurul acestui ideal edifică prostia, banalul şi decăderea spirituală.
Materialismul este punctul în jurul căruia gravitează deşertăciunea. Promotorii acestui mod de a fi sunt preocupaţi mereu de propria imagine. Într-o lume banală, unde posibilităţile intelectuale ale multora se limitează la proiectarea unui eronat aspect exterior sau a aparenţelor străine realităţii, la ce bun e falsa imagine „de lux”? Pe cine poţi impresiona, când cei din jur acţionează similar, atribuindu-şi calităţi pe care, de facto, nu le posedă. Şi care îşi impun o ţinută ce nu-i reprezintă?
Ei acordă atât de mult timp imaginii false încât uită cu desăvârşire că bunăstarea şi siguranţa lor depinde de calitatea relaţiilor interumane pe care le întreţin. Iar falsitatea nu te ajută să cultivi interacţiuni paşnice şi productive…pe termen de lungă durată. Mai devreme, sau mai târziu, toga perfecţiunii improvizate se va uza şi se va rupe. Sar putea să se întâmple în circumstanţe importante din viaţa noastră, când cel mai mult avem nevoie de iluzia desăvârşirii. Conţinutul care va ieşi la iveală - deşertăciunea - va fi unul dezgustător. Iar cel, în faţa căruia se va produce această revelaţie, ar putea fi un incontestabil inamic al nimicniciei. Şi cum ne protejăm atunci, când în afară de togă, nu avem cu ce ne acoperi goliciunea spirituală?
Şi nu numai, acea mulţime înfometată de nonvaloare, va fi prima care te va devora în asemenea momente. Pentru că ea niciodată nu observă bârna din ochii ei, în schimb vede prea bine paiul din ochii altora. Această grămadă de oameni, datorită nimicniciei sale, reacţionează negativ la mizeria spirituală a altora. Sentimentul repulsiei, pe care îl trăiesc în astfel de momente, este chiar mai repugnant decât cel provocat de adevăratele valori.
Frumuseţea spirituală inspiră dezgust din considerentul că nu poate fi înţeleasă. Când omul nu este pregătit să perceapă adevăruri mult mai profunde, intangibilul îl face să se simtă umilit. O astfel de stare îi presează orgoliul, şi îi alimentează fireasca tendinţă de evadare … cât mai departe de plenitudine.
Pe de altă parte, deşertăciunea celor din jur deranjează deoarece individul este constrâns de propria sa nimicie. Chiar dacă el nu conştientizează asta, sufletul său, în momentul detaşării de influenţa raţiunii, pe fundalul goliciunii sale transmite nişte semnale destul de dureroase. E un fel de „gastrită”, doar că aceasta este de ordin spiritual. Durerea revine ori de câte ori omul consumă produse contraindicate unei asemenea stări patologice. Cu spiritul este la fel. Dacă este bolnav, orice „ingredient” nociv îi va înrăutăţi şi mai mult situaţia.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu