Există oameni înconjuraţi de un aer de nemurire. După felul cum vorbesc, cum zâmbesc, cum se mişcă, pare de bun-simţ că Dumnezeu le va da o dispensă, ca să rămână pe pământ şi să-şi vadă de treabăde-a lungul veacurilor. Ar fi fost nevoie de un Iosif Sava în secolul XVIII, va fi nevoie şi în mileniul care vine. Imaginea lui, străpuns de tuburi însângerate, cu marcaje de vopsea albastră pe piele, cu pieptul năpădit de muşte, ridicându-se şi coborând în fluturarea mecanică a respiratorului artificial, nu pot s-o percep decât ca pe o realitate virtuală, desenată de un computer dement.
Fără Iosif Sava mă simt din nou descoperit, fără pavăză în faţa lumii sălbatice. Toată copilăria şi adolescenţa m-a chinuit jena neputinţei de a trăi: importante erau cărţile, sălile de cinematograf, o frază, o privire, un sunet alb pierdut în culori de poză veche, aceea era viaţa reală şi adevărată. Resimţeam asta în faţa celorlalţi ca pe un şancru în obraz, ca pe un stigmat de inferioritate definitivă, care trebuia ascuns cu grijă. Din primaclipă în care ne-am întâlnit, Iosif Sava mi-a luat această spaimăcu mâna. Lângă el, nu te mai simţeai un bezmetic, un vânător de cai verzi, un poet în cel mai rău şi de dispreţ sens al cuvântului. Lângă el, în spaţiul fermecat al Seratei, părea foarte firesc săatârni totul de o frază, de o privire, de un sunet alb pierdut în culori de poză veche. Lângă el, o carte de acum un veac devenea mult mai importantă şi actuală decât ştirile zilei, muzica, religia, arta păreau la fel de fierbinţi ca programul de privatizare. Şi oricât de tăioasă ar fi fost o controversă, nu lăsa niciodată ura să-şi facă loc în Serata sa: finalul însemna întotdeauna întoarcerea într-un amfiteatru senin de Grecie veche.
Iosif Sava a fost singurul care, în aceşti ani ai politicii, negoţului şi tâlhăriei, a oferit omului de cultură un refugiu pentru demnitate. S-a opus cu toată fiinţa lui căruntă şi distinsăasaltului mârlăniei, pragmatismului feroce, ignoranţei mulţumite de sine, rânjetului dizolvant, kitschului dezlănţuit, divertismentului cretin. Şi lumea aceasta nouă, de orori şi porcării colorate, nu l-a iertat…
Pe 13 iulie, Iosif Sava a fost internat la Municipal cu diagnosticul ocluzie intestinală. Operaţia, extrem de grea, a durat aproape 6 ore, dar s-a putut considera reuşită, mai ales că nu se descoperise o recidivă a cancerului de care fusese operat în urmăcu 10 ani. Din pricina solicitării, a făcut un stop cardiorespirator postoperator. A trebuit să fie intubat pentru respiraţie artificială. Această procedură, obişnuită la terapie intensivă, i-a fost fatală. În fiecare spital din România existămicrobi adânc înrădăcinaţi, care nu mai pot fi exterminaţi în nici un fel. Trecând de la un bolnav la altul, aceşti microbi "de casă"suferă felurite tratamente în urma cărora dezvoltă tulpini practic imune la orice antibiotic. Chiriaşul indestructibil al Municipalului este pioceanicul. Acesta a pătruns inevitabil prin tubul respirator în organismul slăbit al lui Iosif Sava, unde a declanşat o infecţie explozivă. Cele mai teribile antibiotice n-au reuşit decât s-o domolească, cât de cât, nicidecum s-o învingă. "Domnule doctor, dar asta este o crimă, vine omul la spital cu unaşi moare de alta, căpătată obligatoriu!" am articulat uluit. "Da, domnule Popescu, exact, şi pentru asta scrieţi să mă aresteze, vărog" a surâs a scârbă medicul. "Poate aşa o să se înţeleagă în ceţară trăim. Sau, mai exact, în ce ţară murim. Ca să scot microbii din spital trebuie să înlocuiesc aparatura, care e toată cu termene expirate, şi să răzuiesc pereţii până la cărămidă. Nu se găseşte niciun leu la buget pentru asta. În America, după 8 ani de funcţionare, o clădire de spital e pur şi simplu dinamitată. Aici n-avem parte nici măcar de aer condiţionat…"
Murind, Iosif Sava m-a mai învăţat ceva. România, deşi mai vedem străzi, case şi maşini, este acum echivalentul unei jungle centrafricane, bântuită la fiecare pas de lighioane ucigaşe, unde viaţa omului nu mai face doi bani. Iar jungla aceasta răsare dintr-o mlaştină de nemernicie pe care nici focul atomic n-ar mai putea-o asana. Ea l-a ucis pe Iosif Sava.
Formatarea si programarea creierului uman prin TV
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=YHZE9ONwtSY&feature=related
Viitorul suna si mai rau decat ne imaginam...in anii '90!
Iosif Sava ramane in inima celor care au avut cintact cu acest spirit!