Mesajul secret al lui Michelangelo din Capela Sixtina: juxtapunera creierului uman peste imaginea lui Dumnezeu
Traducere dupa R. Douglas Fields,
ScientificAmerican.com/ 27 mai 2010
“La varsta de 17 ani incepea sa disece cadavre din cimitirul bisericii , iar la 33 de ani sa picteze tavanul Capelei Sixtine din Roma (1508-1512). Este vorba de Michelangelo Buonarroti (1475–1564), recunoscut in toata lumea pentru geniul sau de pictor, sculptor si architect. Pe langa aceste preocupari el era in taina si anatomist, secret pe care a incercat mereu sa-l ascunda, distrugandu-si aproape toate schitele si notitele cu desenele anatomice pe care le realizase.
Acum, dupa aproape 500 de ani de la desenarea lor, ilustratiile sale anatomice au fost gasite, pictate in mod ascuns pe tavanul Capelei Sixtine, peste reprezentarile antropomorfe ale lui Dumnezeu. El le-a ascuns astfel in mod inteligent de ochii Papei Iulius al II-lea si de simtul critic dezvoltat al numerosilor slujitori bisericesti, istorici si iubitori de arta. Cel putin aceasta este concluzia la care au ajuns Ian Suk si Rafael Tamargo, experti in neuroanatomie la Universitatea de Medicina “Johns Hopkins” din Baltimore – Maryland, si pe care au publicat-o in periodicul lor – “Neurosurgery” (Neurochirurgia), Vol. 66, No. 5, pp. 851-861.
In 1990, fizicianul Frank Meshberger a publicat un articol in Jurnalul Asociatiei Medicale Americane, afirmand ca a decodificat scena Crearii lui Adam de catre Dumnezeu, localizata in centrul tavanului Capelei Sixtine, ca fiind ilustrarea anatomica perfecta a creierului uman in sectiune transversala. Meshberger sugera ca Dumnezeu era reprezentat infasurat cu o manta ce reprezenta creierul uman, ca sa arate faptul ca Dumnezeu l-a inzestrat pe Adam nu doar cu viata, dar si cu inteligenta umana suprema. Acum, in alt panou de pe tavanul capelei, la scena Separarii de catre Dumnezeu a luminii de intuneric, Suk si Tamargo au gasit ceva mai mult. Legand centrul pieptului de gat din reprezentarea antropomorfa a lui Dumnezeu, cercetatorii au descoperit ca se formeaza imaginea maduvei spinarii si a tulpinii creierului. Sa fie oare tavanul Capelei Sixtine un puzzle de 500 de ani, care doar acum incepe sa se descopere lumii? Ce vroia Michelangelo sa spuna atunci cand, in imaginea lui Dumnezeu, a pictat cutia vocala de la gat ca o tulpina de creier? Este aceasta un sacrilegiu sau un omagiu? Ca sa termine plafonul Capelei Sixtine i-au trebuit patru ani si cand a inceput pictarea capelei, el a luat-o dinspre est spre vest, incepand de la intrarea in capela si terminand deasupra altarului. Ultima scena pe care a pictat-o a fost scena Separarii de catre Dumnezeu a luminii de intuneric, adica tocmai cea la care facem referire in articol, unde se presupune ca a pictat, deasupra altarului, tulpina creierului, ochii si nervii optici in forma gatului lui Dumnezeu.
De mult timp criticii de arta si istoricii s-au mirat, in fresca aceasta, de iregularitatile anatomice neobisnuite ale gatului din reprezentarea lui Dumnezeu, precum si a umbrelor puse invers. Chipurile din fresca sunt luminate diagonal, de jos inspre stanga, dar gatul, evidentiat (inseninat) de parca ar fi pus in lumina reflectoarelor, este luminat drept si usor spre dreapta. Cum se poate impaca gandul ca cel mai mare anatomist si portretist sa fie asa de neindemanatic in reprezentarea lui Dumnezeu tocmai deasupra altarului? Cei doi cercetatori afirma ca nu este vorba de o pura intamplare sau neindemanare din partea artistului, ci mai degraba e vorba de un mesaj codificat. Ei mai spun ca in nicio alta reprezentare anatomica Michelangelo nu a facut gatul asa cum este el pictat pe tavanul Capelei Sixtine, ci de fiecare data gaturile erau pictate perfect dpdv anatomic. Daca se suprapune imaginea anatomica a creierului uman peste fresca in cauza a lui Michelangelo se pot observa multe linii si contururi asemanatoare.
Mai este ceva neobisnuit la aceasta fresca. Roba lui Dumnezeu se unduie intr-un mod ciudat atunci cand acopera centrul pieptului. Nicaieri nu mai este reprezentata asa, ea dand impresia ca desparte in mod egal in doua parti pieptul. Cercetatorii spun ca aceasta seamana cu maduva spinarii care leaga creierul de coloana. Cand aceasta ajunge la gat face niste bucle care seamana cu nervii optici de la cei doi ochi, asa cum Leonardo da Vinci i-a ilustrat in 1487. Michelangelo era contemporan cu Leonardo si fiecare dintre ei se familiarizase cu munca celuilalt. Sunt oare acestea mesaje secrete sau e vorba de un test Rorshach, in care fiecare om in parte ii da o interpretare personala imaginii? Michelangelo a mai pictat si alte organe pe tavan, confrom studiilor specialistilor, cum ar fi de exemplu rinichii, acesta fiind familiarizati cu ei, deoarece suferea de pietre la rinichi.
Sa fie vorba, asadar, in scena Separarii de catre Dumnezeu a luminii de intuneric, de un comentariu artistic asupra conflictului dintre religie si stiinta?… prentu ca atunci era epoca cand monahul Copernic a fost denuntat de catre Biserica, deoarece a teoretizat faptul ca pamantul se invarte in jurul soarelui si nu invers. Era perioada in care autoritatea Bisericii Catolice se lupta cu rezultatele experimentelor stiintifice, si, de asemenea, era perioada de conflicte intense dintre protestanti si catolici. Nu e niciun secret ca relatia lui Michelangelo cu Biserica Catolica devenise tensionata. Artistul era un om simplu, dar incepuse sa deteste opulenta si coruptia din Biserica Catolica. In mai multe locuri ale operei sale artistice el si-a facut autoportretul, infatisandu-se in general ca un om torturat. Astfel, a dat propria lui fata chipului Sfantului Bartolomeu, infatisat la Judecata de Apoi la picioarele Mantuitorului si purtand in mana lui stanga propria-i piele (aluzie la martiriul sfantului, care a fost jupuit de viu). A doua reprezentare a chipului sau se regaseste in scena decapitarii lui Holofern, dupa ce Iudita l-a sedus.
Michelangelo a fost o persoana evlavioasa, dar mai tarziu a dezvoltat o credinta in spiritualism, pentru care a si fost condamnat de papa Paul al IV-lea. Principala doctrina a spritualismului era aceea ca Dumnezeu poate fi abordat in mod direct, nemijlocit, fara ajutorul Bisericii. Cand papa Paul al IV-lea a incercat sa interpreteze scena Judecatii de Apoi a lui Michelangelo, pictata de acesta la 20 de ani de la terminarea tavanului Capelei Sixtine, a considerat-o defaimatoarea la adresa Bisericii Catolice, deoarece Iisus si cei din jurul lui erau pictati stand in dialog direct cu Dumnezeu, fara sa mai aiba nevoie de ajutorul Bisericii. Papa a suspendat atunci pensia lui Michelangelo si a pus sa fie pictate frunze de smochini peste nudurile pictate in fresca. Conform dorintei lui Michelangelo, trupul acestuia nu a fost ingropat in pamantul Vaticanului, ci tocmai intr-un mormant la Florenta.
Poate că picturile lui Michelangelo din Capela Sixtină nu arată că Dumnezeu îi dă inteligenţă lui Adam, ci că inteligenţa umana, observaţia şi organul care le face posibile, sunt conduse direct de catre Dumnezeu, fara ajutorul Bisericii [Catolice]. Exista insa loc de mai multe interpretari, pe care cu timpul noile descoperiri le vor deslusi. Poate ca nu o sa aflam niciodata adevarul, dar un lucru este cert: in scena Separarii de catre Dumnezeu a luminii de intuneric maiestria lui Michelangelo reuseste sa imbine lumea artei, religiei, stiintei si credintei intr-o opera de arta provocatoare si coplesitoare, care ar putea fi si o oglinda”.
theologhia.wordpress
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu