De ce bărbaţii reuşesc mai mult decât femeile?
Nu de puţine ori poţi vedea bărbaţi bine realizaţi deja pe la 30 de ani. Ei au o carieră de succes, bani, cel puţin o casă şi o maşină, şi îşi pot oferi aproape orice îşi doresc. Abordând această chestiune, exclud din peisaj pe cei care au crescut într-o familie bine asigurată şi care şi-au făcut afaceri şi averi pe banii părinţilor. Bine, nu subestimez perspicacitatea şi sârguinţa lor. Este nevoie de competenţă şi efort pentru a gestiona cu succes banii sau o afacere.
Sunt bărbaţi şi femei, care deşi au avut toată susţinerea familiei, nu au ştiut cum să aprecieze acest dar al destinului (căci într-adevăr, ce poate să-ţi dea mai multă siguranţă decât conştientizarea faptului că nimic nu-ţi lipseşte). De obicei aceştia, într-un anumit moment, ajung să ducă o viaţă mediocră şi cu multe lipsuri. Când vorbesc de bărbaţi cu succes mă refer la cei care au început pe teren gol. Ei cresc într-o familie simplă, nu-şi permit multe comodităţi, trec prin multe greutăţi, dar într-un final reuşesc să învingă sărăcia şi să ducă un trai demn de invidiat.
Mă întreb, câte femei izbutesc în asemenea mod? Le exceptez din start pe acelea care au pornit de la banii familiei, amanţilor sau care au fost de meserie târfă sau vampă. Mă refer exact la categoria de femei care nu au avut susţinerea nimănui, dar nici nu au acceptat să frământe aşternuturi din interes financiar. Câte sunt ele?
De ce femeile reuşesc mai puţin? De ce femeile deştepte şi frumoase îşi bălăcesc cei mai frumoşi ani din viaţă în sărăcie? Şi tot ce pot obţine este un serviciu bun, o creştere profesională modestă şi un salariu decent. Dar ele merită mai mult: o casă de vacanţă pe malul mării, vacanţe de neuitat pe insule exotice, bijuteriile pe care şi le doresc, sau ţinute create de celebri designeri vestimentari care costă mii de euro
.
Femeia a fost multe secole dependentă de bărbat, tradiţie omniprezentă şi în prezent. Unica diferenţă sunt drepturile şi libertăţile pe care contemporanitatea i le-a oferit. Femeia continuă să fie educată, la general vorbind, în spiritul tradiţional. Este mereu prima la şcoală, la facultate, la serviciu, dar nu ştie cum să-şi exploateze pe deplin aceste succese. Motivul – impactul spiritului tradiţional asupra caracterului ei.
Ea este influenţată de mică de desenele animate şi poveştile cu prinţese şi prinţi. Aici va regăsi de fiecare dată modelul tradiţional de femeie, care se dedică copiilor, grijilor casei sau iubitului. Nu contează imaginea aleasă pentru personaje – animăluţe sau omuleţi, ţinuta şi acţiunile acestora se impregnează adânc în subconştientul ei. Şi ea va tinde mereu să implementeze modelul vizualizat.
Animaţiile respective prezintă nu doar idealul tradiţional de femeie, soţie şi mamă, dar şi o reprezentare a bărbatului perfect, în rol de iubit, soţ sau tată. Eroul nu are nici un cusur: este puternic, deştept, luptă pentru siguranţa familiei şi îşi iubeşte cu disperare soţia şi copiii. Şi dacă pe lângă toate acestea fetiţa creşte într-o familie tradiţională şansele de a transpune acest model în viaţa personală sunt destul de mari.
Ce reacţii se produc în creierul fetelor? Ea crede cu adevărat că fericirea i-o poate oferi numai acel tipar al relaţiilor şi a familiei din cărţi şi filme. La fel cred şi mulţi băieţi…o scurtă perioadă. În momentul în care în premieră descoperă „proprietăţile” penisului lor ei realizează că pot avea orice fată dacă are bani şi că poate fi cel mai tare printre masculi. Şi de aici izvorăşte puternica motivaţia spre materialism. În plus ei nu sunt atât de sentimentali ca femeile, trăsătură care îi încurajează să facă doar ceea ce îşi doresc şi ce le place.
Sentimentalismul este un handicap cultivat tot de educaţia tradiţională. Fetele mereu trebuie să tolereze, „să plece capul”, să facă pe plac bărbatului, să-l asculte, să facă sex cu el chiar dacă nu le place, să-i suporte capriciile, violenţa verbală sau fizică, infidelitatea constantă. Li se pare firească o asemenea atitudine fără ca să conştientizeze că de facto sunt umilite şi batjocorite.
Tradiţionalismul le inoculează femeilor ideea că fericirea o pot găsi doar în braţele bărbatului. De aceea ele caută toată viaţa masculul capabil să le ofere trăiri incandescente şi linişte sufletească. Sunt atât de mult concentrate asupra subiectului respectiv încât nu le rămâne timp pentru gânduri mai utile. Evident, bărbatul aducător de fericire nu este de găsit. Anii trec, şi tot ce reuşesc să acumuleze la activ sunt eşecuri amoroase şi suferinţe, căsătorii de calvar, sărăcie şi o îmbătrânire prea timpurie a sufletului.
Vina însă le aparţine în exclusivitate femeilor pentru că nu au depus nici un efort să scape de viziunea tradiţionalistă. S-au lăsat induse în eroare de romanele, poeziile şi filmele despre dragoste, care nu reprezintă decât o reprezentare a artei.Scopul artei este să scoată în evidenţă frumosul sau elementele distinctive ale unui lucru sau fenomen, din perspectiva creatorului ei. Şi aşa cum această perspectivă este mereu subiectivă, iar nivelul de plenitudine spirituală şi intelectuală este o chestiune individuală, adaptarea ei în vieţile noastre poate avea consecinţe negative.
Şi bărbaţii visează mult, dar datorită faptului că au un orgoliu sensibil, ei devin repede pragmatici în condiţiile în care se conving că realitatea este incompatibilă cu idealul. Or dragoste nu este nimic altceva decât un ideal. Există încredere, simpatie, prietenie, plăcere – dar acestea nu sunt perfecte şi nici stabile. Când omul înţelege raţionamentul respectiv ştie cum să acţioneze. El se concentrează asupra faptelor concrete, tangibile, şi le evită pe acele abstracte. De aceea indivizii, care reuşesc în viaţă, profesional şi financiar, au raţionat corect la timpul potrivit. Ei la fel s-au lăsat amăgiţi cândva de idealul dragostei sau al deşertăciunii, au fost folosiţi şi au suferit.
Dincolo de faptul că educaţia tradiţională oferă bărbatului mai multă libertate şi îl apără de impactul sentimentalismului, ei mai au un atu – nimeni nu le cere să facă sex pentru a fi promovaţi, sau pentru a obţine nişte favoruri atractive. Femeile însă sunt supuse mereu acestei umilinte. Pentru o curvă, vampă sau târfă este cel mai simplu să se conformeze, chiar dacă nu li se oferă prea multe în schimb. Deoarece un asemenea “barter” este, în cazul lor, obişnuinţă şi plăcere. Pentru femeia cu demnitate însă, şi cu un spirit puternic, o astfel de abordare reprezintă un afront, şi fără îndoială ea va evita asemenea conjuncturi.
Dar aşa cum posesia unui trup frumos femeiesc este obsesia bărbaţilor,( în special a celora care, datorită statutului pot să accelereze sau să tergiverseze multă vreme succesul unei femei) femeia, oricât de puternică şi deşteaptă ar fi, în lisa banilor şi a susţinerii familiei, acceptă să trăiască în umilinţă. Cel puţin pentru o perioadă, până când se fac vizibile avantajele sacrificiului ei. Şi asta în cel mai bun caz.
Epilog
Daca am putea să ne eliberăm de prostie, complexe si frustrări, noţiunea de "fericire" nu ar mai fi un sofism, iar existenţa - o corvoadă. Răul nu există independent de voinţa noastră, şi îl savurăm, ori de câte ori, nu avem o ocupaţie inspirată. Nemărginita nemulţumire provocată şi alimentată de mai multe eşecuri şi ratări ucide în noi Omul lui Dumnezeu – cel plin de căldură, dragoste, toleranţă, solidaritate şi înţelepciune.
Omul acesta a fost creat ca să creeze - nu să distrugă, să dăruiască - nu să profite, să disemineze fericirea - nu suferinţa! Noi însă am reproiectat planul divinităţii după propriul plac, astfel încât să ne putem justifica viciile, falsitatea, incorectitudinea şi crimele. Putem să suportăm cu uşurinţă propria deşertăciune şi mizerie spirituală doar dacă trăim iluzia „naturaleţei” şi a „valorii”. Oferim statut de valoare nonvalorii şi transformăm ipocrizia în adevăr. Şi astfel reducem la tacere conştiinţa. Atâta timp cât aceasta nu se va revolta, omul va putea recurge la orice infamie, doar pentru a-şi satisface orgoliul şi interesele.
În numele satisfacţiei personale aducem ofrande suflete nevinovate, şi ne jucăm cu trăirile lor, ca şi cum ne-ar aparţine. Le provocăm suferinţă şi savurăm satanic durerea lor. Pentru că suntem sadici, chiar dacă încercăm să refulăm această tendinţă. Falsitatea atât de mult ne-a infestat spiritul, încât ne minţim şi pe noi înşine, fără ca să realizăm. Suntem nişte mizerabili care se alimentează cu veleităţi – un subterfugiu inteligent pentru a ne masca deşertăciunea şi slăbiciunile.
Distorsionăm realitatea şi creăm decoruri – kitsch pentru a induce în eroare şi a impune propriul adevăr. Ne place să credem că fiecare dintre noi este un Dumnezeu, şi că totul ni se permite. Nu înţelegem esenţialul – orice gest sau acţiune nechibzuită, mai devreme sau mai târziu, se întoarce împotriva noastră. Puterea şi banul – „valorile” pentru care ne irosim viaţa şi distrugem alte vieţi - nu ne va salva atunci când va trebui să răspundem pentru suferinţa provocată.
Ce îl costă pe om să fie bun, tolerant, corect şi afectuos? În aparenţă nimic, şi totuşi, răutatea lui este nemărginită. El trebuie să ucidă spiritual şi să disemineze durerea ca să se simtă împlinit. Suntem nişte naufragiaţi într-un paradis devastat, unde fiecare trăieşte conform propriilor legi, chiar dacă cei din preajmă au de suferit. Supravieţuieşte nu cel mai puternic, dac cel mai criminal. Omul puternic are o lume interioară bogată, care nu-i va permite să atace, ci doar să se apere. Criminalul însă e gol pe dinăuntru, şi tocmai de asta nu are capacitatea să se protejeze. Unica sa posibilitate de a se salva este să ucidă înainte ca pericolul să survină.
Ne insuflăm mereu că viaţa este un dar divin, dar nu-i simţim gustul divin. E necesar să suscităm efectul placebo ca să credem asta. Până la urmă, reuşesc cei care au puterea să se „drogheze” cu autosugestii. Dar de ce trebuie să te „ droghezi” ca să poţi înţelege, atinge şi utiliza conţinutul divin al darului? Iată de ce nu putem ajunge la un consens cu Dumnezeu. Or interpretăm greşit viaţa, sau nu deţinem, deocamdată, înţelepciunea necesară pentru a o înţelege. Deşi dacă am avea credinţă, totul ne-ar fi cu putinţă.
(Sfârşit)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu