1863: Iancu Văcărescu, poet român (n. 1792)
Autor, Pictor Theodor Aman
Logogrif
Întreg cunoscut sunt nume (DINU)
Fără cap îmbrac pe lume (INU)
Coada-mi e nemilostivă,
Căci la toate stă-mpotrivă. (NU)
(Logogriful este genul enigmistic în care, prin eliminarea succesivă a unei litere dintr-un cuvânt, se obţin altele.)
Iancu Văcărescu (n. 1792, București - d. 1863) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturală și națională, sprijinind începuturile școlii, teatrului, presei și tipografiei românești. A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societății Literare din 1827, al Societății Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) și pe tinerii poeți (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu).
Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 și „Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848), deși lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunțînd pastelul sau meditația. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sînt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziție între neoclasicismul secolului al XVIII-lea și romantismul pașoptist. A scris printre primele sonete în limba română și a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluției lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn Glasul poporului sub despotism, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gînd de tiran să-i vie!”
Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi și o noapte la Văcărești”, sau „Primăvara amorului” ș.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendința de a depăși vechile canoane ale epocii. A scris poeme filozofice („Adevărul”) sub influența iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode, elegii, idile și epigrame.
O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia Primăvara amorului, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convențională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele orașului.
Poeziile sale anunță tonul „veselului Alecsandri”.
Operă
Buna vestire (1821)
Primăvara amorului
Glasul poporului subt despotism
La mincinosul
Bineînțeleșii
Cununa lui Cârlova
Ielele
Lui Grigore Alexandrescu
Ceasornicul îndreptat
Adevărul
Peaza rea
Frumusețea ta
Dorul deplin
Adevărata iubire
La o hăină închisă până sus
Pacea
Stanțe la List
La pravila țării
Traduceri
Moartea lui Cezar (de Voltaire)
Ermiona (1834)
Regulu (1834)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu